„Atât timp cât privim la ținta – Hristos, călcăm fără ezitare, biruitori, peste valurile vieții și tenebrele acestei lumi” – acesta a fost unul dintre mesajele încurajatoare așezate astăzi în...
În data de 15 August 2024, zi de mare sărbătoare a creștinătății, a avut loc concertul Culori Sonore ale Folclorului Românesc. Evenimentul a fost unul deosebit și a adus un strop...
Ospitalitatea este o poruncă apostolică și biblică, deopotrivă. Ospitalitatea nu se poate cuantifica. Ea există sau nu. În satul tradițional românesc, omul, creștinul în genere, știe să primenească timpul ca...
La numai câteva zile de la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii din localitatea Dorna Candrenilor, județul Suceava, locașul de cult închinat Născătoarei de Dumnezeu a primit veșmântul luminos al...
Înmulțirea minunată a cinci pâini și doi pești, petrecută într-un loc pustiu din preajma Betsaidei, simbolizează binefacerile pe care Domnul Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt, le revarsă continuu asupra lumii,...
Păstrează cât mai vie prin rugăciune legătura cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu toți Sfinții, cu Biserica și cu Țara și nu îngădui ca distanța fizică să rodească îndepărtarea...
După ce mulțimile s-au săturat, Iisus a zis ucenicilor Săi: „Adunați fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva” (Ioan 6, 12); și „au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline”...
Timp de trei decenii şi mai bine, Cuviosul Iosif a asigurat îndrumarea duhovnicească a mii de credincioşi şi sute de călugări, călugăriţe şi pustnici care se nevoiau fie în „Poiana...
În cei 26 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu nu a purtat decât un singur război, deși a ajuns la domnie în timpul unui îndelungat conflict între turci și austrieci....
Jumătatea lunii lui Gustar coincide liturgic cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului, amintit de izvoarele istorice încă din secolul al VI-lea, poate cea mai iubită și cinstită de către creștini sărbătoare...
Ziua nașterii Fecioarei Maria în Împărăția cerurilor, sărbătoare cunoscută în Biserica Ortodoxă ca Praznicul Adormirii Maicii Domnului, aduce an de an la jumătatea lunii august nădejde și împlinire duhovnicească în...