Iubiţi cititori şi cititoare, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, sărbătorit liturgic la 1 iunie, s-a născut la începutul secolului al II-Iea, în Flavia Neapolis, nu departe de vechiul Sichem, azi...
Copile drag, nici nu știi câtă emoție și câtă bucurie mă încearcă, așternând pe hârtie aceste gânduri, venite din suflet, pentru tine. Și mi-e tare drag să îți scriu mai...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și sub atenta implicare și coordonare a PC Pr. Adrian Popa, consilier eparhial, Sectorul Colportaj Bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, are de curând...
Duminica a VI-a după Paști, parcă evocând ancestrala apropiere de ziua în care Bunul S-a bucurat de cele zidite, văzând că „toate îi erau bune foarte”, la vremea de după...
Obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, au primit cu multă bucurie binecuvântarea arhierească în Duminica a VI-a după Paști, numită...
Şi unii dintre farisei, ascultându-L, L-au întrebat: „Oare și noi suntem orbi?” (Ioan 9, 40). Iisus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem....
În primăvara anului 1600, la 27 mai, voievodul Mihai Viteazul devenea „domn al Țării Românești și a toată Țara Moldovei”, realizând prima unire politică a celor trei țări române. „O...
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, organizează pe data de 10 iunie 2022, ora 9:00, în sala Gherasim Putneanul...
Organizatorul licitației : Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești Str. Zamcei nr. 36, Suceava Tel. 0230520987, Fax 0230520992, e-mail : [email protected] Data și ora organizării licitației : 03.06.2022, ora 10:00 Locul desfășurării...