Proiectul caritabil „Dar spre Înviere”, prin care 1000 de familii aflate în nevoie au beneficiat la aceste sărbători de câte un coș cu produse alimentare, a ajuns la finalul celei...
În a doua zi de Paști, 25 aprilie 2022, când anul acesta este prăznuit și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruință, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala...
Cel mai important și cel mai așteptat praznic al creştinătăţii, Învierea Domnului a fost sărbătorită cu multă emoție și bucurie în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. În Duminica Sfintelor Paști, 24 aprilie 2022,...
† CALINIC, PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și ajutor de la...
În Marea și Sfânta zi de Vineri din Săptămâna Pătimirilor, 22 aprilie 2022, credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, așezământul monahal care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul...
Originar din Capadocia, tânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui său, intrând în armata imperială. Graţie comportamentului şi inteligenţei sale a fost avansat – la numai 30 ani – la rangul...