Actualitate

Trei zile dedicate manifestărilor comemorative pentru acad. Dimitrie Onciul, la un secol de la mutarea Domnul

În perioada 18-20 martie 2023, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu Primăria Comunei Straja și Școala Generală din Straja, a organizat o serie...

Ierarhii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”

A devenit deja o tradiție ca în aproape fiecare dintre cele patru posturi de peste an, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, să fie săvârșită Taina...

Marele istoric Dimitrie Onciul pomenit la 100 de ani de la trecerea la cele veșnice

Cel pe care Nicolae Iorga îl numea „unul dintre pașnicii oameni de știință, închiși cu bucurie în cămăruța migălosului lor lucru”, Dimitrie Onciul, este comemorat în aceste zile la Straja, satul...

Duminica Sfintei Cruci la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

În Duminica a treia din Marele Post, când Biserica Ortodoxă, prin Evanghelia rânduită pentru a fi citită în această zi, ne aduce aminte despre importanța asumării Crucii și despre rodul pecetluirii sufletului...

Etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie la Suceava

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sâmbătă, 18 martie 2023, a avut loc, la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie,...

„Crucea – puterea lui Dumnezeu” – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a III-a din Post

Prin Cruce, ca dar ceresc (Evrei 6, 4), Împărăţia lui Dumnezeu, care nu este din lumea aceasta, se poate realiza în sufletul nostru, ca o anticipare a fericirii veşnice. Crucea inaugurează...

„Prin Cruce spre Înviere” – exegeză la Evanghelia din Duminica a III-a din Post (a Sfintei Cruci) a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Urmarea lui Hristos presupune o maximă dăruire de sine. Fără o renunţare liber consimţită la hedonismele sinelui, astfel încât în sinele nostru să vieţuiască Hristos (Efeseni 3, 17), şi fără o asumare...

Au început lucrările la viitoarea Mănăstire de la Vadu Negrilisei

Postul Mare aduce tuturor credincioșilor, dar în special monahilor, dorinţa de mai multă nevoinţă, de pătrundere hotărâtă pe cărarea care duce spre desăvârșire. Încă din primele secole ale creştinismului, monahii...

Bucurii duhovnicești pentru vârstnicii din cadrul Așezământului Mănăstirii Bogdănești în Postul Mare

În cea de-a treia săptămână din Sfântul și Marele Post, numeroși credincioși, între care peste 100 de vârstnici din cadrul Așezământului Mănăstirii Bogdănești, au trăit momente de bucurie și împreună...
1 144 145 146 147 148 343