În perioada 19-23 aprilie a.c., au avut loc, la Deva și la Arad, etapele naționale ale Olimpiadei Naționale de Religie, Cultul Ortodox. La această etapă a competiției naționale, județul Suceava...
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și-a cinstit cu aleasă bucurie ocrotitorul în a doua duminică după Paști, numită și Duminica Tomei, 23 aprilie 2023, zi a prăznuirii...
Toma, prin atitudinea sa față de Înviere, vrea să rezolve raţional binomul credinţă/necredinţă, deşi a crede nu include pe a vedea. Însă, iudeu fiind, nu putea face rabat de la regulă. Iată ce...
Originar din Capadocia, tânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui său, intrând în armata imperială. Graţie comportamentului şi inteligenţei sale a fost avansat – la numai 30 ani – la rangul...
Schitul „Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Muceniță Alexandra” – Sunători și-a sărbătorit vineri, 21 aprilie, unul dintre hramurile bisericii. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, această sărbătoare a fost un prilej de...
Anul 2023 a fost proclamat în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”. Acest fapt se datorează dorinței de...
În Vinerea Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, unul dintre cele mai vechi praznice închinate Maicii Domnului, 21 aprilie 2023, pelerinii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava s-au bucurat de momente de aleasă trăire...
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii ne descoperă poziţia şi rolul Maicii Domnului în istoria mântuirii. Prăznuirea ei în această Săptămână Luminată întăreşte credinţa că oriunde se va propovădui Hristos cel înviat din morţi va fi preamărită...
În Săptămâna Luminată, perioadă a revărsării deplinei bucurii a Învierii Domnului, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost gazda unei întâlniri cu sufletul în palmă. Marți, 18 aprilie 2023, în Sala...
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, organizează în data de 2 mai 2023, ora 10.00, concurs pentru ocuparea postului de economist. CV-urile pot fi depuse până la...