Actualitate

Decalog la Anul Nou

La începutul anului nou, când fiecare ar trebui să își propună ca toată lucrarea sa să se desfăşoare, măcar de acum înainte, sub binecuvântarea Preasfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop...

„Ascultarea de Dumnezeu este tăiere-împrejur a inimii” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Praznicul Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului

Tăierea-împrejur după trup a Mântuitorului Hristos ne atrage atenţia asupra unui fapt esenţial vieţii creştine, şi anume acela că, în absenţa realităţii duhovniceşti, semnul este fără valoare (Ieremia 9, 25). De...

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

La Sfântul Vasile întâlnim o complementaritate între cuvânt şi faptă. Activitatea sa filantropică a fost una de mare amploare, el fiind întemeietorul mai multor aşezăminte de ocrotire socială (azile pentru...

Cuvânt la începutul anului 2025 – Înaltpreasfințitul Părinte Calinic

Biserica a rânduit, pe temei scripturistic, ca la început de an să-i mulţumească lui Dumnezeu, Unul în Trei, printr-un Tedeum (Ţie, Doamne), imn de laudă. În multe biserici, în această primă zi...

Maraton de Colinde al tinerilor ATOS!

Un mic Betleem au reușit tinerii noștri să facă din sufletele celor care i-au ascultat colindând. Colinda e o rugăciune, e bucuria vestirii Nașterii Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Tradiția...

Suntem veșnic în brațele iubitoare ale lui Dumnezeu, motto-ul Duminicii după Nașterea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

În ultima duminică a anului 2024, la scurtă vreme după trăirea bucuriei nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu, Cel Care, micșorându-Se pe Sine și ascunzându-Și dumnezeirea a venit în...

Decalog la Duminica după Nașterea Domnului Iisus Hristos

La Duminica după Nașterea Domnului, ce amintește de episodul trist al Fugii în Egipt a Mântuitorului și de atitudinea ingrată a omului față de Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților,...

„Și din Nazaret poate ieşi ceva Bun – Dumnezeu!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica după Nașterea Domnului

Când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, „s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de...
comunicat_de_presa

Comunicat de presă – Reparații și extinderi la trotuare și rigole perimetrale zidului și aferente clădirilor din incinta Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” la Mănăstirea Dragomirna

SESIUNEA TMI – IV/ 2024 EDIFICII DE CULT SUBPROGRAMUL  „EDIFICII DE CULT” – RESTAURARE BENEFICIAR : MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA TITLUL PROIECTULUI: Reparații și extinderi la trotuare și rigole perimetrale zidului și...

Decalog la Sfântul Arhidiacon Ștefan

La prăznuirea Sfântului Arhidiacon Ștefan, a celui chemat să descopere fericirea veşnică în iubirea şi slujirea aproapelui, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog ce...
sfantul_arhidiacon_stefan_site

Sfântul Arhidiacon Ștefan – Cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Calinic

Sfântul Ştefan – Stephanos, un nume provenit din aramaicul Kelila, care în limba greacă înseamnă „coroană” – era un iudeu elin, „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt” (Faptele Apostolilor 6, 5),...

Decalog la Soborul Maicii Domnului

La prăznuirea Soborului Maicii Domnului, a celei ce primind să Îl nască după trup pe Fiul lui Dumnezeu a devenit Maică a Bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și...
1 10 11 12 13 14 340