În duminica a V-a după Învierea Domnului, în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Dorna Arini a avut loc un nou eveniment misionar-catehetic, organizat în cadrul Proiectului Școala de Duminică, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și cu implicarea reprezentanților SectoruluiMisiune pastorală și actualitate creștină și a echipei catehetice a Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață al Centrului Eparhial Suceava.
Proiectul Liturghia pentru copii este unul dintre proiectele misionar-liturgice ale parohiei Adormirea Maicii Domnului din Dorna Arini, pe care părintele paroh Iulian Borgovan îl coordonează de mai multă vreme în activitatea parohială a sfinției sale, organizând periodic slujbe, în cadrul cărora răspunsurile de la strană sunt oferite de către copiii și tinerii parohiei.
Cuvântul de învățătură, care a fost rostit de către părintele Alexandru-Iulian Șuiu la momentul cuvenit, a analizat din punct de vedere istoric și teologic, tema centrală a Duminicii a V-a după Sfintele Paști, privind dialogul Mântuitorului cu femeia samarineancă la Fântâna lui Iacov.
Despre această binecuvântată zi, părintele Iulian ne-a mărturisit: Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor! (George Enescu). De aceea, în Parohia Dorna Arini activăm săptămânal cu un grup de aproximativ 40 de copii, în cadrul proiectului Școala de Duminică, fiind ajutat de soția mea, Anamaria Borgovan, profesor în învățământul preșcolar, încadrat la grădinița din comuna Dorna-Arini. Pentru că sunt pasionat de muzică, fiecare întâlnire catehetică cu cei mici cuprinde și activități muzicale.
Cu toate acestea, în Parohia Adormirea Maicii Domnului Dorna Arini nici corul de adulți al parohiei nu este neglijat în activitatea parohială. În acest sens, părintele paroh dorește să-i știe implicați atât pe tinerii, cât și pe vârstnicii parohiei, astfel: Anul acesta, stimulați fiind de tematica propusă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – aflându-ne în Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și în Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești – ne-am propus să-i apropiem reciproc pe toți coriștii parohiei noastre, atât pe cei mai mici, cât și pe cei mari. Am desfășurat până astăzi două astfel de întâlniri cu cântare comună: în Vinerea Mare, la Prohodul Domnului și la Sfânta Liturghie din Duminica Femeii Samarinence, răspunsurile la strană fiind date de fiecare dată de către corul de copii.
Despre proiectele de viitor ale parohiei de la Dorna Arini, părintele paroh Iulian Borgovan dorește implementarea unor noi activități prin care toți credincioșii din parohie să participe activ: Ne dorim să mai reunim cele două coruri în activități prilejuite de sărbătorea Adormirii Maicii Domnului, hramul parohiei noastre, urmând ca în timp, odată cu deprinderea integrală a imnelor Sfintei Liturghii, corul de copii sa dea răspunsurile la strană o dată pe lună, spre bucuria comunității parohiale și ca stimulare pentru ceilalți tineri. Ca o încununare a activităților din acest an, ne dorim ca în Postul Crăciunului să organizăm un concert de colinde cu participarea corului de copii, a corului parohial, a corului de cameră mixt Ecou Dornean, pe care îl coordonez și al Coralei Preoțești a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților „Ștefan Nosievici”, al cărui membru sunt.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca prin sprijinul și susținerea unor astfel de părinți slujitori, devotați Sfintelor Altare, precum este și PC Părinte Iulian Borgovan din Parohia Adormirea Maicii Domnului din Dorna Arini, să implementăm tot mai multe activități misionar-catehetice frumoase și folositoare de suflet, desfășurate în cadrul Proiectului Școala de Duminică, care ne dorim să fie implementat în cât mai multe parohii din Eparhia noastră!
Prof. Cristi-Gabriel Hurjui,
Consilier eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață