Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, elevii din clasele a IX-a F și a X-a G de la Colegiului Național Mihai Eminescu din Suceava l-au sărbătorit într-un mod deosebit pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu prilejul prăznuirii sale, elevii de la colegiul eminescian l-au vizitat pe Sfântul Dimitrie la Biserica Sfântul Dumitru din Suceava(Protopopiatul Suceava I), locaș de cult care încă de la înființare a fost închinat Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător de biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir, conform pisaniei cu textul în limba slavonă.
Elevii au găsit în incinta bisericii o atmosferă caldă și plăcută de toamnă târzie, cu raze plăpânde de soare, care făceau ca biserica voievodală să strălucească asemenea unei comori ce urmează a fi descoperită. Și au descoperit-o frumos, cu ajutorul părintelui inspector Nicolae Horga, parohul bisericii vreme de 26 de ani și slujitor la acest sfânt altar din 1988 până în prezent, de 33 de ani. Cine altul era mai potrivit pentru a pune la suflet elevilor gânduri despre istoricul bisericii și despre ocrotitorul acesteia? După o incursiune în istoricul lăcașului de cult, elevii au primit informații despre pictura bisericii, pictură ce conține scene iconografice unice.
Dorința de a desfășura această activitate, în care elevii să se întâlnească, în acest mod, cu Sfântul Dimitrie cel grabnic ajutător, a venit tocmai din partea lor. Astfel, elevii au adus un mic prinos în dar: au aflat cum a devenit mucenic, când și cine i-a adus sfintele moaște la Tesalonic, cum este recunoscut sfântul în iconografie și în ce mod îi poate fi urmat exemplul.
Doamna Narcisa-Elena Tiperciuc, profesor pentru disciplina Religie la Colegiul Național Mihai Eminescu, a menționat faptul că acest tip de activitate răspunde nevoii de a-i familiariza pe elevi cu viața și minunile sfinților, de a-i avea pe sfinți ca modele, dar și cu nevoia de a cunoaște istoria monumentelor de cult din Suceava.
Și este relevant faptul că pentru „micii educatori”, care se pregătesc pentru o carieră în educație, ca și pentru toți elevii și tinerii, apropierea de viața sfinților oferă răspunsuri și lămuriri la frământările specifice vârstei.
Doamna profesor Narcisa-Elena Tiperciuc a adăugat următoarele: Am fost întâmpinați cu multă bucurie de părintele Inspector Nicolae Horga și de Arhid. Ionuț Isopescu, Director învățământ preuniversitar în cadrul Sectorului Educațional-Teologic al Centrului Eparhial Suceava. Scopul acestui demers a fost să aducem o mică ofrandă Sfântului Mare Mucenic Dumitru Izvorâtorul de Mir prin parcurgerea vieții lui, prin prezentarea imaginilor cu Catedrala din Tesalonic, unde sânt așezate moaștele sale. Consolidarea informațiilor proaspăt prezentate s-a făcut printr-un concurs între două echipe formate și ordonarea ideilor scrise pe coli, astfel încât să avem un rezumat al celor discutate. Elevii participanți au fost răsplătiți de gazde cu cărți și dulciuri.
Elevii au trăit o experiență pe care au descris-o cu mult entuziasm. Redăm, în cele ce urmează, câteva din mărturisirile lor: Acest tip de activitate este folositor pentru tinerii de astăzi, mai ales prin faptul că ni se face cunoscută viața sfinților și ne ajută să relaționam unii cu alții. Am rămas plăcut impresionată de frumusețea bisericii și a picturilor aflate pe pereții acesteia, dar și de istoria din spatele lor. Pe viitor, doresc să mă mai implic în întâlniri de acest gen și susțin din toată inima că simt că ne apropie mai mult de Dumnezeu. Este un timp câștigat. – Apetrei S. Alina, clasa a X-a G.
În curtea bisericii „Sfântul Dumitru” am socializat, am lucrat în echipă și mi-am făcut prieteni noi. A fost o atmosferă extraordinar de plăcută. Afară razele soarelui își făceau apariția printre copacii din curtea bisericii, iar vântul adia liniștitor. Totul era înconjurat de o lumină împletită cu bucurie. Aș repeta oricând o astfel de experiență și le mulțumesc celor ce au făcut aceasta activitate posibilă! – a mărturisit Mihaela Valeriana Minciună, elevă în clasa a X-a G.
Am fost cu adevărat captivată de această întâlnire, a fost un moment minunat și unic, de care sper să mai am parte în viitor. Mă bucur că am învățat cum să îl recunosc în icoane pe Sfântul Dimitrie, învățătorul dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, prin purtarea sabiei cu care a fost martirizat, prin purtarea armurii ca semn al vieții de militar. Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! – Andreea Băeșu.
Am dedicat acest timp Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ca unui prieten mai mare pentru care am pregătit sărbătoarea. Nu este un sfânt necunoscut mie, dar acum am reușit să îmi reamintesc de credința sa nestrămutată în Hristos. Oare noi am avea curajul lui în fața încercărilor? În plus, mi-am amintit de puterea binecuvântării, așa cum Nestor a reușit să îl învingă pe Lie fiind binecuvântat de Sfânt. Sfântul Dimitrie ne așteaptă pe fiecare dintre noi – să îl căutăm, să îl descoperim și mai apoi să îl cinstim. Strig alături de tânărul Nestor: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” – Bianca Maria Moraru.
Activitatea la care am participat a fost extraordinară: soarele blând de toamnă târzie, cerul senin și sufletele frumoase ce m-au înconjurat, împărtășire de impresii despre viața sfântului. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost pictura bisericii și povestea din spatele ei. Am realizat cât de frumos lucrează Dumnezeu prin oameni, spre slava Sa și bucuria celorlalți. Sunt recunoscătoare doamnei profesor și cinstiților părinți care au făcut posibilă această experiență minunată! Mântuitorul Hristos să ne ajute pe toți să urmăm exemplul iubiților Săi sfinți și să ne dobândim asemănarea cu El cu fiecare zi ce trece! – Adelina Ștefan.
Pentru a-l cunoaște mai bine pe Sfântul Dimitrie, elevii au pregătit câte o planșă în care au așezat în scris o faptă/o informație cu referire la viețuirea sa cea minunată, cu ajutorul cărora poate fi creionată viața sfântului. Între mesajele așezate în scris redăm următoarele:
Sfântul Dimitrie s-a născut în Cetatea Solun (Tesalonic).
Sfântul a fost botezat de un preot în cămara ascunsă, unde se rugau.
În cămara ascunsă avea icoana Mânuitorului Iisus Hristos și icoana Preasfintei Fecioare Maria.
Era milostiv cu cei săraci și aducea mari faceri de bine celor ce aveau trebuință
Și-a încredințat toată averea slujitorului său, pe nume Lupul.
Și-a mărturisit credința și a fost închis în cămările unei băi, unde a cântat și a slăvit pe Dumnezeu.
I s-a arătat în vis îngerul lui Dumnezeu, care i-a pus cununa.
Împăratul păgân l-a omorât pe Nestor și apoi a poruncit și omorârea lui Dimitrie.
Un boier pe nume Leonte a descoperit moaștele Sfântului Dimitrie întregi și nestricate, din care a izvorât mir.
Sfântul a izbăvit Cetatea Solunului de năvălirea și asuprirea barbarilor.
Slujitorul Lupul a luat haina și inelul sfântului, cu care a făcut multe minuni.
Prin implicarea activă pe care participanții au avut-o la această activitate ne este cu ușurință să sesizăm faptul că elevilor le este drag să învețe altfel, să iasă din rutină, să aibă acces, măcar periodic, la o experiență mai deplină și mai bogată, prin care să cunoască locuri, povești, fapte și oameni noi.
Mulțumim, cu recunoștință, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru că a binecuvântat desfășurarea acestei întâlniri și pentru că încurajează și susține astfel de activități didactice în cadrul orei de religie. Prin activități de acest fel, ora de religie devine mai interesantă, mai captivantă, deschide noi orizonturi de cunoaștere, leagă prietenii, unește tineri, plămădește amintiri ce vor dăinui și experiențe de neuitat.
Arhid. Ionuț Isopescu
Director Învățământ Preuniversitar
Sectorul Educațional – Teologic