Sâmbătă, 29 ianuarie, în Parohia Sfântul Nicolae din Sadova, protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a avut loc o activitate catehetică în cadrul Centrului de tineret Ecclesia al parohiei, înființat în luna decembrie a anului trecut de către Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Întâlnirea s-a desfășurat în ajunul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocazie cu care a fost susținută o cateheză aghiografică în care s-au evidențiat calitățile celor trei mari sfinți ierarhi și dascăli ai Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
O altă semnificație a acestei frumoase întâlniri duhovnicești a constituit-o și evocarea personalității și a activității Preasfințitului Irineu Crăciunaș Suceveanul, fiu al acestei parohii și episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor între anii 1969-1973, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit luna aceasta 49 de ani. Cu câteva zile în urmă, părintele paroh Simion Mândrilă, s-a îngrijit de pomenirea vrednicului ierarh în data de 16 ianuarie, atunci când tinerii parohiei au marcat, prin activități culturale, acest moment important din viața comunității.
Despre acest ierarh al Bucovinei se afirmă că nu se distingea de ceilalţi osârduitori decât prin engolpionul arhieresc pe care îl purta. (Arhidiacon Gh. Papuc).
Tema catehezei susținute a fost: Sfinții Trei Ierarhi, modele ale comuniunii în Hristos. Tinerii prezenți la activitate au avut ocazia să descopere viața și activitatea fiecărui ierarh în parte, fiind invitați să identifice modalitățile prin care virtuțile și calitățile acestor trei mari luminători ai ortodoxiei pot fi îmbrățișate și însușite astăzi de către tineri, în procesul devenirii lor spirituale.
Activitatea s-a încheiat cu oferirea a câte unui exemplar al Noului Testament fiecărui tânăr participant, icoane ale sfinților ierarhi, alături de mesajul-decalog Tinere, Ție îți zic! al Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu prilejul celebrării zilei internaționale a tineretului creștin ortodox, în data de 02 februarie, la Praznicul Întâmpinării Domnului.
Fie ca Bunul Dumnezeu, prin rugăciunile Sfinților Ierarhi, să le păstreze și să le sporească acestor tineri, sănătatea, înțelepciunea, credința și dragostea de neam, astfel încât, niciunul dintre ei să nu mai fie nevoiți să plece din țara în care s-au născut și care le este dată spre moștenire.