Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare și Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, organizează cea de-a patra ediție a Concursului Național de recitare Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni, în perioada 15 august – 8 septembrie 2024, între cele două mari sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu.
Concursul își propune să aducă în prim-plan literatura religioasă dedicată Fecioarei Maria, dar și să-i sensibilizeze pe toți participanții iubitori de poezie cu privire la tema abordată, să stimuleze creativitatea privind interpretarea, să contribuie la dezvoltarea capacității de exprimare, precum și la creșterea gradului de implicare în activitățile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Competiția se desfășoară pe trei categorii de vârstă:
- Preșcolar
- Primar
- Gimnazial-Liceal
Pentru a participa la concurs, cei interesați trebuie să urmeze trei pași: memorarea unei poezii închinate Maicii Domnului, realizarea unei înregistrări video cu recitarea operei literare memorate și transmiterea acesteia către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (înregistrarea nu trebuie să depășească 3 minute la categoria preșcolar și primar și 5 minute la categoriile gimnazial și liceal) prin completarea FORMULARULUI ONLINE DE ÎNSCRIERE.
Totodată, acordul privind utilizarea fotografiilor, a înregistrărilor audio-video şi a altor date cu caracter personal va fi anexat în cadrul formularului. Pentru participanții care nu au împlinit 18 ani, materialele trimise vor fi însoțite de acordul scris al reprezentanților legali.
Termenul limită pentru transmiterea formularului online de înscriere este 8 septembrie 2024.
Pentru întrebări suplimentare puteți trimite email la adresa [email protected]
Comisia de jurizare, alcătuită din personalități și specialiști în domeniul literaturii și comunicării, va evalua: fidelitatea față de învățătura de credință, calitatea interpretării, originalitatea, adecvarea poeziei la vârstă, creativitatea și sensibilitatea momentului.
Vor fi acordate premii constând în diplome, cărți, icoane ș.a.
Anunțarea câștigătorilor și festivitatea de premiere vor avea loc până la data de 5 octombrie 2024.
Mențiuni:
La începutul înregistrării trebuie sa fie specificat numele participantului, vârsta și clasa sau grupa, precum și titlul operei literare și autorul (scris – subtitrare sau oral).
Juriul nu va depuncta calitatea înregistrării, dar este recomandat ca aceasta să fie făcută în condiții suficient de bune care să permită audiția.
Înregistrarea se poate realiza cu orice mijloc electronic (telefon, laptop, camera video etc.).
Prin trimiterea materialului video și a Fișei de înscriere, participanții își exprimă acordul privind prelucrarea datelor personale, precum și folosirea materialelor în vederea promovării.