Motivație și inovație în predarea creativă a religiei, acesta este genericul grupurilor de lucru la care participă, în această perioadă, profesorii de religie din județul Suceava. O serie de evenimente metodice, culturale și spirituale, de învățare colaborativă și experiențială, care are ca obiective instrumentalizarea învățării cu bucurie, la ora de religie, creșterea motivației pentru învățarea continuă și redimensionarea dialogului didactic profesor-elev în vederea dezvoltării de competențe-cheie, generale și specifice dezirabile, interconectate și de durată.
Grupul de lucru al profesorilor de religie din zona Rădăuți s-a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și cu sprijinul Părintelui Arhimandrit Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la Centrul Cultural „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” al Mănăstirii Putna.
Programul sesiunii lucrative a fost unul dens, însumând șase ore de formare profesională și personală a profesorilor, multidimensional și interactiv: tur ghidat al mănăstirii; închinare la Mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare; depunere de flori la mormântul Maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu-Bușulenga); vizitarea expoziției „Durată românească: libertate și conștiință. In memoriam Dan Hăulică”; patru sesiuni de lucru și de învățare colaborativă, open-space; dialog cultural-duhovnicesc și prezentare editorială cu Părintele Arhimandrit Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al eparhiei Sucevei și Rădăuților; prezentarea concluziilor pe sesiuni, sumarizare și follow-up.
Momentul de rugăciune în jurul mormântului Maicii Benedicta a fost catalizatorul dialogului ulterior pe marginea personalității sale scintilante și a volumului Să nu pierdem verticala, Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, interviuri și dialoguri, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2017, ediție îngrijită de arhim. Dosoftei Dijmărescu, monah Iustin Taban și ierom. Anania Vatamanu, și prefațat de părintele Melchisedec Velnic.
Volumul, „îndemn la păstrarea aspirației spre verticală (…)”, mărturie despre „o viață trăită la intensitatea marii culturi, a unei profunde omenități, rânduită în jurul credinței și a valorilor”, pe care vi-l recomandăm cu prietenie și care este disponibil și pe site-ul Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta” aduce în fața cititorilor cuvinte rostite în cadrul unor conferințe adresate studenților și în câteva interviuri, în perioada 1990-2005, care subliniază firescul și necesitatea absolută a legăturii cu Dumnezeu pentru împlinirea omului.
Expoziția „Durată românească: libertate și conștiință. In memoriam Dan Hăulică”, care mai poate fi vizitată până spre sfârșitul lunii octombrie a acestui an, cuprinde lucrări ale artiștilor Vasile Gorduz, Paul Gherasim, Horia Bernea, Alexandru Antonescu, Gheorghe Berindei, Ștefan Bertalan, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Marin Gherasim, Gheorghe Ilea, Matei Lăzărescu, Marcel Lupșe, Christian Paraschiv, Doina Mihăilescu, Ion Nicodim, Paul Neagu, Simion Crăciun, Horea Paștina, George Mircea, Teodor Rusu, Mihai Sârbulescu, Ștefan Sevastre, Vasile Varga, Dacian Andoni, Silvia Radu, cele mai multe dintre lucrări aparținând Colecției Dr. Sorin Costina, care „le-a achiziționat din expozițiile personale ale autorilor și mai apoi din atelierele de creație ale artiștilor. Există și iradiază din toate lucrările o forță creatoare de stil care se înstăpânește asupra întregii colecții, asupra expresivității sale incontestabile” (Oliv Mircea).
De altfel, criticul de artă și curator al expoziției, și descria, la vernisare, astfel expoziția: „Îți dă o liniște dintr-un motiv ascuns și pe care, după ce te obișnuiești cu duhul ei, îl vei citi și îl vei înțelege. Marea temă a acestei expoziții este pătratul. Am ales lucrări care, în principal, răspund acestui comandament al geometriei și al pătratului esențial prin care se introduc multe din tainele lumii”.
Sesiunile de lucru și de învățare colaborativă, open-space, au fost facilitate de către membri ai Consiliului consultativ pentru disciplina religie, al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Vera-Elena Bîndiul (Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți), prof. Vasile Schipor, (Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus), prof. Maria Gavril (Școala Gimnazială Satu Mare), prof. Miriam Leon-Postolache (Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți) și au urmărit agregarea unei colecții metodice de instrumente de creștere a motivației pentru și în învățare, metode și modalități de operaționalizare pentru atingerea competențelor dezirabile de către elevi, taxonomia metodelor interactive pretabile și relevante în predarea creativă a religiei, focus-grup pe marginea rigorilor inovării în predare-învățare-evaluare, la disciplina noastră.
În prezentarea editorială a nr. XV/2022 al revistei „Cuvinte către tineri”, părintele exarh cultural Dosoftei Dijmărescu ne-a invitat la un periplu cultural și spiritual, consemnat între file în editorial, articole, studii, interviuri și imagini, prilejuit de celebrarea a 30 de ani de la canonizarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, de evocarea Serbării de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal, de repere de cronică a evenimentelor culturale consacrate la Putna – Simpozionul „Eminescu și Putna”, Colocviile Putnei, In memoriam Dan Hăulică.
De asemenea, a fost reiterat, pentru a fi transmis și-n sălile de clasă și la activitățile corelate orei de religie, mesajul adresat tinerilor de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului Ortodox, în acest an, în care fiecare dintre cele 10 îndemnuri Tinere, ție îți zic… este un summum de pedagogie a devenirii, din perspectivă hristologică, ancorată în valorile imuabile ale Ortodoxiei, ale culturii și istoriei noastre.
Spre pildă și repetată reflecție, îndemnul arhieresc de final: Fii liber în Dumnezeu, ca în viață să poți birui toate nedreptățile, încercările și obstacolele ce-ți stau înainte și – astfel – să fii un om pe măsura și vrerea societății din care faci parte și, implicit, a lui Dumnezeu, după chipul Căruia ai fost creat. (https://www.putna.ro/revista2022/lib/pdf/revista-Putna-2022.pdf)
Întâlnirile de lucru ale profesorilor de religie vor continua, într-un format simetric, și pentru celelalte Cercuri pedagogice din județ, la alte mănăstiri emblematice, din eparhia Sucevei și Rădăuților.
prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie