Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost lansat site-ul oficial de prezentare al Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Acest demers are în vedere popularizarea proiectelor editoriale tipărite sub egida Editurii Crimca, precum și informarea periodică a publicului larg în legătură cu noile apariții editoriale și se înscrie în rândul eforturilor de a transpune faptic unul dintre dezideratele enunțate de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic îndată după întronizare, și anume creșterea prestigiului editurii eparhiale, „astfel încât să se ridice la cele mai înalte standarde și să își consolideze locul și în rândul comunității academice”.
Site-ul are o structură accesibilă tuturor și este realizat într-o manieră specifică site-urilor de profil. Mai concret, vizitatorii vor putea accesa catalogul editorial, precum și diferite informații legate de activitatea Editurii Crimca: cel mai vândut titlu al lunii, colectivul redacțional, proiectele editoriale în lucru etc. Însă vizitatorii vor putea întâlni și o serie de elemente inedite, printre care se numără secțiunea „Răspunsul autorului”, rubrică prin intermediul căreia cititorii pot adresa autorilor noștri întrebări legate de volumele pe care le-au scris, secțiunea de interviuri, în cadrul căreia vor fi prezentate etapele apariției volumelor și factorii care au determinat autorii să le scrie, precum și secțiunea de recenzii, în cadrul căreia cititorii își vor putea expune punctul de vedere în legătură cu volumele pe care le-au citit. Nu în ultimul rând, accesând site-ul, vizitatorii vor putea lectura Blogul Crimca, secțiune în cadrul căreia vor fi postate periodic articole privitoare la proiectele editoriale tipărite.
Cu nădejdea că această inițiativă va fi de un real folos, urăm tuturor cititorilor „Bun venit în Universul virtual al Editurii Crimca”!
Preot Constantin-Ciprian Blaga
Consilier eparhial în cadrul Sectorului Editură și Tipografie