Procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a revărsat și astăzi buchete de bucurii duhovnicești în sufletele credincioșilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, tineri de toate vârstele, cu chipurile luminate de fericirea prilejuită de vizita celui mai important oaspete din Cetatea Sucevei.
Pentru că întâlnirea cu sfinții, prietenii lui Dumnezeu, alină mereu dorul pentru Părintele Ceresc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, „Sfântuțul”, Marele Mucenic Ioan cel Nou, călătorește în întreaga eparhie în zilele de 23 și 24 octombrie 2023, în cele cinci protopopiate, Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni.
După ce în prima parte a zilei de luni, 23 octombrie, procesiunea condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a străbătut localitățile județului, poposind pentru un scurt moment de rugăciune la biserici și mănăstiri din eparhie, între care și așezăminte ctitorite de domni și boieri din Țara Moldovei, seara, mucenicul lui Hristos, originar din Trapezunt, a ajuns și la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Elevii au întâmpinat delegația arhiepiscopiei purtând în mâini torțe aprinse și, alături de dascălii lor, s-au închinat la odorul de mare preț. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul i-a încurajat pe elevii militari să își urmeze crezul, principiile și valorile, după modelul sfinților.
În noaptea de luni spre marți, racla cu moaștele Sfântului Ioan a poposit în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Câmpulung Moldovenesc. În prezența a numeroși credincioși, veniți din mai multe zone ale județului, aici a fost săvârșită Slujba Privegherii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de noapte în cinstea celui dintâi ocrotitor al Moldovei.
Astăzi, 24 octombrie, călătoria Sfântului prin eparhie a continuat la: Vatra Dornei, Mănăstirea Gheorghițeni, Broșteni, Stulpicani, Doroteia, Frasin, Mănăstirea Voroneț, Catedrala din Gura Humorului, Mănăstirea Humor, Biserica „Sfinții Arhangheli” Gura Humorului, Berchișești, Cornu Luncii, Mălini, Slatina, Mănăstirea Slatina, Baia, Fântâna Mare, Mănăstirea Slătioara, Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, Mănăstirea Râșca, Boroaia, Mănăstirea Cămârzani, Forăști, Valea Bourei, Dolheștii Mari, Preutești, Catedrala Fălticeni, Mănăstirea Buciumeni, Rădășeni, Mihăiești, Horodniceni, Moara, Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou”.
Sfântul Mare Mucenic, grabnic ajutător și făcător de minuni, i-a binecuvântat astfel pe toți cei care i s-au închinat și i-au adus prinos de dragoste și mulțumire, întâmpinându-i cinstitele moaște cu icoane, lumânări aprinse și flori în mâini și prin însemnarea cu Sfânta Cruce.
Atât la Mănăstirea Cămârzani, cât și la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi a fost săvârșită Slujba Acatistului Sfântului Ioan cel Nou, în prezența obștilor monahale și a credincioșilor veniți să-l cinstească pe ocrotitorul Cetății Sucevei.
Mulțumind tuturor celor ce au sprijinit acest demers prin rânduirea celor necesare ca toate să se plinească deplin, ne rugăm lui Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sfântului Său Mucenic Ioan să le împărtășească din recunoștința, nădejdea și bucuria pe care am simțit-o în ochii și inimile credincioșilor în aceste zile!