În cea de-a doua zi din prima săptămână a Postului Mare, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală.
Alături de arhim. Serafim Grigoraș, starețul așezământului monahal, și de arhim. Gherasim Curaciuc, Preasfinția Sa a citit cea de-a doua parte a Canonului Mare alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, una dintre cele mai cunoscute slujbe din perioada pregătirii pentru Praznicul Învierii Domnului, imn liturgic care presupune rostirea a peste 250 stihiri a căror temă centrală o reprezintă părerea de rău pentru păcat şi dorul pentru redobândirea curăţiei sufletului, urmate de cererea: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, iar la final cei prezenți s-au bucurat de un cuvânt de învățătură rostit de pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier eparhial al Sectorului Editură și Tipografie al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Sfinția sa a vorbit despre originea și evoluția termenului „canon”, despre rațiunea acestui cuvânt, evidențiind ce anume desemnează această noțiune și de ce slujitorii Bisericii, în înțelepciunea lor, au rânduit tocmai acest termen.
„Din perspectivă liturgică, canonul este o înlănțuire de poeme, de cântări, de strofe, dacă vreți, alcătuite după norme fixe, strice, de care nu se poate face rabat, și tratează episoade diferite ale aceleiași teme. Și putem demonstra practic această definiție. Să luăm pentru exemplificare chiar Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Acesta este alcătuit din tropare, stihiri sau strofe de versuri, în total 250, care tratează aceeași temă: pocăința pentru păcate. Și vom rezuma cât mai succint posibil fiecare cântare pentru a demonstra această afirmație. (…) Sursele istorice bisericești ne informează că introducerea canonului, ca specie a imnografiei, în cult a fost motivată de două rațiuni de ordin practic. În primul rând, Părinții Bisericii au optat pentru canon în raport cu condacele, care au fost uzitate cu precădere în cult până în secolul al VII-lea, ca urmare a faptului că muzica lor era prea apropiată de muzica lumească, iar acest aspect nu este conform rânduielilor bisericești. Muzica bisericească, cea întrebuințată în cadrul cultului, fiind un prinos de cinstire adus lui Dumnezeu, trebuie să depășească toate realitățile omenești. În al doilea rând, majoritatea liturgiștilor este de părere că autorii canoanelor au compus imnele lor în perioada iconoclastă. Trăind într-un climat de persecuții, exiluri și condamnări la moarte, imnografii nu au mai fost preocupați de eleganța discursului, ci de dorința propovăduirii mântuirii în Fiul lui Dumnezeu. Așadar, Biserica a rânduit, prin sfințiții ei slujitori, să se întrebuințeze în cult canonul liturgic pentru a se distinge de realitățile vieții cotidiene și a le transcende, dar și pentru că a dorit să exprime cât mai sigur și mai concis învățătura despre Dumnezeu.”
Mâine, 20 martie 2024, în a treia zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Potrivit rânduielii liturgice, Canonul cel Mare se citește fragmentat în primele patru zile din Postul Mare, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari. Este citit în întregime în a cincea săptămână a Postului Sfintelor Paști, în ziua de miercuri, înaintea duminicii dedicate Sfintei Maria Egipteanca, pentru a evidenția faptul că cei care s-au smerit și s-au căit pentru păcatele săvârșite au dobândit Împărăția Cerurilor.
Irina Ursachi