În cea de-a doua zi din prima săptămână a Postului Mare, 4 martie 2025, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.
Alături de slujitori ai așezământului monahal îndrumat duhovnicește de arhim. Serafim Grigoraș, Preasfinția Sa a citit cea de-a doua parte a Canonului Mare alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, una dintre cele mai cunoscute slujbe din perioada pregătirii pentru Praznicul Învierii Domnului, imn liturgic care presupune rostirea a peste 250 stihiri a căror temă centrală o reprezintă părerea de rău pentru păcat şi dorul pentru redobândirea curăţiei sufletului, urmate de cererea: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La finalul slujbei, arhid. Bogdan Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, a rostit un cuvânt de învățătură. A fost evocată importanța acestei perioade de trezvie duhovnicească a postului, în care încercăm să ne regăsim pe noi înșine în relația noastră cu Dumnezeu, o atenție deosebită îndreptându-se asupra celor dinăuntrul nostru, căutând Împărăția Lui – adevărata noastră patrie.
Mâine, 5 martie 2025, în a treia zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
***
Potrivit rânduielii liturgice, Canonul cel Mare se citește fragmentat în primele patru zile din Postul Mare, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari. Este citit în întregime în a cincea săptămână a Postului Sfintelor Paști, în ziua de miercuri, înaintea duminicii dedicate Sfintei Maria Egipteanca, pentru a evidenția faptul că cei care s-au smerit și s-au căit pentru păcatele săvârșite au dobândit Împărăția Cerurilor.
Irina Ursachi