Cuvânt despre bucuria prieteniei și despre credința născută din aceasta a fost așezat în inima credincioșilor prezenți astăzi, în Duminica a doua din Marele Post, numită și Duminica Sfântului Grigorie Palama, 31 martie 2024, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Pelerinii veniți să înalțe rugăciuni la racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic, aflate în această perioadă în Paraclisul așezământului monahal, au participat și la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pe un podium special amenajat în incinta complexului monastic. Acesta a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Editură și Tipografie, și slujitori ai sfântului locaș cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”, și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, îndrumați duhovnicește de arhim. Serafim Grigoraș.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat sfârșitul primei luni de primăvară au fost date de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit în momentul împărtășirii clericilor de către pr. Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni. Sfinția sa le-a vorbit celor prezenți despre minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, accentuând rolul deosebit al prietenilor în dobândirea vieții veșnice, dar și întâlnirea din fiecare zi cu Dumnezeu.
La final, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a mulțumit tuturor celor care s-au alăturat în rugăciune și a transmis gândul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Totodată, Preasfinția Sa a amintit faptul că în a treia duminică din Postul Mare, 7 aprilie 2024, începând cu ora 16:00, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște. Slujba va fi oficiată de cei doi ierarhi ai eparhiei împreună cu un sobor de preoți, pentru primirea harului vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor.
„Vă invităm duminica viitoare, Duminica Sfintei Cruci, să fim împreună în după-amiaza zilei de duminică, la Taina Sfântului Maslu, dacă Dumnezeu ne va învrednici, începând cu orele 16:00. Îi mulțumim în chip deosebit părintelui protoiereu Adrian Ioan Dulgheriu, protoiereu de Fălticeni, care cu mult patos și cu însuflețire ne-a vorbit despre prietenia cea adevărată și despre credința care se naște din prietenie. Și Îl rugăm pe Dumnezeu, pentru mijlocirile Sfântului Ierarh Grigorie Palama, astăzi pomenit, să ne învrednicească și pe noi a gusta măcar cât de cât din bucuria, liniștea și pacea pe care o aduce sălășluirea lui Dumnezeu în inimile noastre, care sălășluire este facilitată de adâncirea în tainele rugăciunii celei curate. Mulțumind și coralei noastre care ne bucură de fiecare dată la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și la alte slujbe, Îl rog pe Dumnezeu ca mai lungă fiind de astăzi ziua și de lumină bucurându-ne întru cele din afară, să ne dăruiască a cunoaște și luminarea cea pe dinlăuntru mai cu dinadinsul.”
Episcopul-Vicar a citit apoi rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate și i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioșii care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe sfântul ocrotitor al Cetății Sucevei.
Irina Ursachi