Răspunsul ierarhului – 26 aprilie 2025

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„În lumina recentului eveniment care a generat o amplă reacție publică, doresc să-mi exprim poziția clară și fără echivoc cu privire la declararea unui doliu național în memoria unei persoane care, deși influentă în plan public, a trăit și propovăduit în afara Adevărului Bisericii Ortodoxe.

Biserica Ortodoxă nu trebuie să recunoască ca vrednic de cinstire publică pe cel care s-a despărțit de dreapta credință. Moartea unui om este, în mod firesc, prilej de rugăciune și de reflecție. Însă, a transforma acest eveniment într-o manifestare națională de elogiere a rătăcirii constituie o gravă confuzie între lumină și întuneric.

Așa cum mărturisește Sfântul Ciprian al Cartaginei: „Nu poate avea pe Dumnezeu ca Tată cel care nu are Biserica drept mamă.”

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune limpede: „Ereticul este acela care are numele lui Hristos, dar nu credința Lui.”

Iar Sfânta Scriptură este neînduplecată: „Dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8).

În acest duh, afirm cu responsabilitate că Biserica Ortodoxă nu trebuie sa se alăture acestui demers, nu poate participa la un doliu care implică implicit recunoașterea unei învățături rătăcite.

Mă rog ca Dumnezeu să lumineze inimile celor care, din neștiință sau influență lumească, se îndepărtează de calea Adevărului.

„Vai celor ce zic răului bine și binelui rău, care numesc întunericul lumină și lumina întuneric.” (Isaia 5, 20).

Cu durere, dar și cu fermitate, îmi păstrez credința neclintită în Hristos, Capul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Care-i abordarea BOR?!”

M.G.E.

Hristos a înviat!

Instituțiile statului își au protocoalele lor și, ca atare, implementarea acestora este o prerogativă exclusiv a Statului, nu a Bisericii.

Pace și bucurie!

„Hristos a înviat!

În perioada post pascală putem citi din Psaltire, îngenunchea la slujbe sau să facem metanii?

Mulțumesc!”

E.H.

Adevărat a înviat!

După Săptămâna Luminată se revine la rânduiala obișnuită cu slujbele și cu pravila.

Pace și bucurie!

„Iertați și binecuvântați.

Aveți vreun preot din Arhiepiscopie cu numele Vîlceanu Alessandro, se dă drept preot pe rețelele de socializare.”

F.L.

Hristos a înviat!

În evidențele Cancelariei Centrului Eparhial nu figurează un astfel de nume.

Pace și bucurie!

„Hristos a înviat!

  1. De ce nu ați rostit molitfele în noaptea de Înviere?

IPS Teodosie le-a rostit în cadrul slujbei pascale, e clipul pe YouTube, a îngenuncheat și a rostit molitfele.

Cei de la Constanța de ce s-au bucurat de aceste rugăciuni, iar credincioșii din alte județe, nu? Nu sunt egali toți credincioșii BOR?

  1. De ce starețul de la …. a spălat picioarele călugărilor? De ce nu a mers la arestul preventiv, să spele picioarele arestaților?

Papa Francisc a spălat mereu picioarele deținuților, chiar în Săptămâna Mare a mers și s-a întâlnit cu ei, regretând faptul că nu a putut anul acesta să le spele picioarele.

De ce … fuge de credincioși? A slujit Liturghia anul asta numai pe 1 ianuarie, la hirotonia …., în Duminica Ortodoxiei, în Joia Mare și de Paști. Atât. În timp ce Papa Francisc s-a jertfit pentru lume de Paști, deși tare bolnav, a mers cu papamobilul în mulțime. De asemenea, înainte de a se îmbolnăvi, în fiecare duminică era la slujbă și Rugăciunea Angelus, nu stătea închis ca …..

Ce păstor e acela ce sta ascuns?”

A.O.

Adevărat a înviat!

  1. În rânduiala tipiconală a Slujbei Învierii nu este prevăzută citirea molitfelor. În cazul în care la slujbă ar fi fost persoane demonizate, am fi recurs la citirea acestora.
  2. Întrucât în decizia de numire nu-mi intră astfel de atribuții, întrebările dumneavoastră pot primi răspuns direct de la persoanele enunțate.

Pace și liniște sufletească!