Concurs Pascal de ciocnit ouă roșii la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ciocănești

Bucuria Învierii Domnului a fost trăită sincer de comunitatea credincioșilor parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Ciocănești, care a sărbătorit a doua zi a Sfintelor Paști, într-un mod cu totul special, prin organizarea unui concurs tradițional de ciocnit ouă roșii, desfășurat după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, în interiorul Bisericii noastre. Evenimentul care a ajuns anul acesta la cea de-a XV-a ediție, a adunat zeci de localnici, de la cei mai mici până la cei mai vârstnici, într-o atmosferă de bucurie, tradiție și comuniune pascală, fiind întâmpinată la fel ca în fiecare an cu mult entuziasm și voie bună, de către toți credincioșii parohiei noastre.

Concursul s-a desfășurat sub forma unui turneu eliminatoriu, participanții extrăgând dintr-o urnă numere proprii unice, iar fiecare duel de ciocnit ouă fiind însoțit de binecuvântata urare: ,,Hristos a Înviat !,, rostită cu multă nădejde și veselie. Ouăle roșii atent pregătite de către fiecare participant, vopsite natural, artistic decorate iar unele chiar frumos încondeiate, reprezentând o binecunoscută tradiție locală a comunei Muzeu Ciocănești – simbolizează mai întâi de toate biruința vieții, a dragostei și a blândeții, asupra morții și a întunericului păcatului. Dincolo de competiție, momentul a fost perceput ca o sărbătoare a credinței vii, trăite în numele lui Hristos cel veșnic.

Concursul s-a încheiat cu oferirea de cupe, diplome, iconițe și pachețele special pregătite pentru primele trei locuri câștigătoare, iar restul participanților au primit cu bucurie, cozonaci și ouă roșii oferite in dar din partea organizatorilor, subliniind de altfel importanța păstrării unor obiceiuri pline de candoare si a trăirii efective a credinței în comunitate.

Într-o lume grăbită și adesea dezrădăcinată de valorile creștine, aflată mereu în fuga după informație și atenție, aceste momente oferă o oază de liniște și tihnă nu mai binevenite, aducându-ne aminte cine suntem cu adevărat și că de fapt ceea ce căutam spre a ne împlini spiritual, se află chiar în sufletul nostru, în credința în Hristos, în iubirea jertfelnică față de aproapele și în nădejdea învierii chiar din timpul vieții noastre pământești. Evenimentele precum acesta, denumite sugestiv ,,liturghia de după Liturghie,, arată că Biserica rămâne în continuare nu numai locul de rugăciune în comunitate, ci reprezintă chiar inima comunității – spațiul unde credința se împletește cu tradiția și unde generațiile se întâlnesc sub lumina și sensul Învierii. Concursul pascal de ciocnit ouă roșii de la Parohia din Ciocănești, nu a fost doar o competiție sau un simplu joc  – este o mărturisire a bucuriei împărtășite și o mărturie a faptului că Hristos este aici și acum viu în suflete credincioșilor noștri, iar unitatea și bucuria pot înflori din cele mai simple gesturi: un ou roșu, o urare rostită din inimă, un zâmbet sincer și o privire luminată de credință.

Pr. Ilie Rusu