Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuțior, în ziua de marți, 1 aprilie 2025, la Muzeul Apelor din Fălticeni și la Mănăstirea Cămârzani a avut loc o primă activitate catehetică organizată de către Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, în cadrul proiectului eparhial Și noi ca pruncii semnele biruinței purtând, care i-a avut drept oaspeți pe elevii clasei întâi de la Seminarul Teologic Ortodox Mitropolitul Dosofteidin Suceava.
Această activitate, organizată în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare, de ziua în Ziua Internațională a Păsărilor, a avut drept scop cunoașterea peștilor mării și a multitudinii de specii de zburătoare, pe care Dumnezeu le-a creat în cea de-a cincea zi.
Închinându-se în biserica mare a mănăstirii, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, copiii s-au bucurat de prezența domnului Prof. Cristi-Gabriel Hurjui, Consilier Eparhial al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață, care le-a vorbit celor mici despre importanța perioadei liturgice în care ne aflăm și despre sărbătorile care urmează, respectiv Intrarea Domnului în Ierusalim și Slăvitul Praznic al Învierii Domnului.
Activitatea a continuat în biserica veche a mănăstirii, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unde copiii au vizionat împreună cu doamna învățătoare Bianca Gabriela Roman, doamna învățătoare Roxana Iacob și doamna profesor Georgeta Nistor, un scurt film cu caracter religios care înfățișează întreg momentul Răstignirii și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Mai apoi, la ceas de Vecernie, copiii au participat la un mic pelerinaj, la mormântul vrednicului de pomenire, Preasfințitul Gherasim Putneanul, care se află în incinta mănăstirii, unde, cei prezenți au rostit o rugăciune și au primit binecuvântare.
Activitatea s-a încheiat prin vizitarea atelierului de prescuri, aflat în incinta mănăstirii, precum și a Tipografiei Crimca, a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, unde copiii au putut observa cum are loc fabricarea unei cărți.
La final, toți cei prezenți au participat la o agapă oferită de către maica stareță Stavrofora Maria Deac și de către obștea mănăstirii, copiii întorcându-se acasă cu daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și din partea obștii monahale.
Biroul de catehizare parohială
al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților