Decalog la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

În Duminica a treia a Triodului, al cărei text evanghelic ne așază înaintea ochilor realitatea Judecăţii de Apoi, astfel încât existenţa noastră să fie trăită în perspectivă eshatologică, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog ce ne reamintește vrerea lui Dumnezeu, de a vedea în fiecare semen chipul Său, întrucât criteriul judecăţii ultime a Domnului Hristos va fi iubirea sau neiubirea aproapelui, iar milostenia față de acesta va şterge mulţime de păcate.

  1. Meditează asupra solemnității ceasului judecății, cunoscut doar lui Dumnezeu Tatăl, nu și nouă, când veșnicia noastră va fi hotărâtă după modul în care am trăit în viață.
  2. Alege să îți iubești aproapele ca pe Hristos Domnul, căci iubirea față de cel obidit va fi dreptar la judecată, virtutea fiind încununată, iar păcatul, pedepsit.
  3. Împarte cele ale tale cu cei săraci, căci viețuirea doar pentru tine și ignorarea nevoilor celorlalți te conduc pe calea osândirii de către propria-ți conștiință, de către semeni și de către Nemitarnicul Judecător.
  4. Îmbunătățește-ți zilnic relația cu Dumnezeu, asanând egoismul și indiferența ta față de cei necăjiți, și nu rata nicio oportunitate de a te schimba în bine.
  5. Nu-ți închide ochii la suferințele celor din jur, căci o atitudine lipsită de compasiune te poate condamna iremediabil atunci când stihiile lumii se vor schimba și tainele lui Dumnezeu se vor descoperi.
  6. Nu amâna schimbarea vieții tale, căci la Judecata lui Hristos toate neamurile vor sta înaintea Lui și nimeni nu va fi cruțat de ea.
  7. Trăiește-ți viața în iubire și fapte bune, căci și cele mai mici gesturi de bunătate și milostenie făcute cu bucurie au valoare veșnică în ochii lui Dumnezeu.
  8. Pregătește-te continuu, săvârșind faptele credinței și ale milosteniei, pentru cea de-a Doua Venire a lui Hristos, căutând să fii găsit vrednic de Împărăția Sa.
  9. Fii un slujitor al păcii și al iertării, un bun chivernisitor al darurilor Duhului Sfânt, pentru că la judecată vei da seamă pentru cum ai înmulțit darurile primite de Sus.
  10. Priveghează cu trezvie, pentru a-L recunoaște pe Hristos când va veni întru slava Sa, ca să judece viii și morții, să încununeze strădaniile celor buni și să răsplătească vrednicia și nevrednicia tuturor.
† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților