În sufletele și în inimile celor care fac parte din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ițcani din Municipiul Suceava, ziua de 21 februarie 2025 va rămâne un reper luminos datorită trăirii unei bucurii și emoții deosebite. Astăzi a avut loc inaugurarea Centrului pentru tineret Ecclesia al parohiei și prezentarea publică a proiectului Centrului Social Educațional „Sfântul Cuvios mărturisitor Sofian de la Antim”, în anul dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. Tot în această zi au fost binecuvântate două plăci de marmură prin care sunt evidențiate două dintre evenimentele importante din trecutul și prezentul locașului de cult, pisania ce amintește faptul că Biserica „Sfinții Voievozi” a fost terminată și sfințită în anul 1938, în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României, și placa potrivit căreia în cea de-a douăzeci și una zi a lui Făurar a avut loc deschiderea oficială a celui de-al 41-lea centru de tineret din eparhie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Între activitățile desfășurate astăzi cu tinerii și copiii parohiei ocrotite de Sfinții Arhangheli s-au numărat cursurile de șah susținute de domnul profesor Victor Teodoriu, ateliere de pictură și grafică, în colaborare cu domnul profesor Ștefan Răzvan Horobeț și cu domnul inginer Viorel Corodescu COV, precum și fixarea și urmărirea ceasului solar în cadrul atelierului de astronomie, coordonat astăzi de pr. paroh Gabriel Herea.
Totodată, în cadrul centrului, în colaborare cu Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” (Nr. 7), se desfășoară și alte activități social-educative precum: cursuri de muzică bisericească, observații pentru recunoașterea constelațiilor și a planetelor, în colaborare cu domnul Dimitrie Olenici de la Societatea Română pentru Astronomie Culturală, observații pentru a recunoaște minunea vieții în creația vegetală, lumea insectelor și a păsărilor, coordonate de domnul profesor Mihai Leonard Duduman de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, ateliere de dezvoltare personală creștin-ortodoxă, coordonate de psiholog clinician și psihoterapeut Anca Herea, cursuri de bucătărie pentru tineri și excursii ce au drept scop cunoașterea patrimoniului istoric al județului Suceava, excursii ghidate de pr. Gabriel Herea, specialist în arta medievală moldovenească.
La ceas de sărbătoare nu a lipsit rugăciunea, la eveniment participând reprezentanți ai Centrului Eparhial, ai autorităților locale și ai Școlii Gimnaziale „Grigore Ghica Voievod”. Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, pr. Dimitrie Horga, consilier al Sectorului Administrativ-Bisericesc, și gazdele primitoare, pr. paroh Gabriel Herea, alături de arhid. Paul Rusu, au făcut parte din soborul care a săvârșit slujba de sfințire a plăcilor de marmură și a binecuvântat începerea activităților în cadrul Centrului social educațional „Sfântul Cuvios mărturisitor Sofian de la Antim”.
La finalul slujbei, pr. consilier Dimitrie Horga a transmis gândul de binecuvântare al chiriarhului locului și a amintit faptul că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților susține continuu activitățile social-educaționale destinate tinerilor și copiilor din cuprinsul eparhiei, îngrijindu-se de vlăstarele de mâine ale Bisericii. A fost subliniată, de asemenea, importanța conlucrării între familie, Biserică și școală, mai ales în contextul social actual, în care noile tehnologii sunt utilizate în exces, fapt atât de dăunător sufletului.
Despre localitatea Ițcani-Gară și zidirea Bisericii „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” a vorbit părintele paroh Gabriel Herea, cel care este și inspector în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Centrului Eparhial Suceava. Acesta a punctat faptul că Biserica „Sfinții Voievozi” din Ițcani a fost dorită, proiectată și zidită prin efortul conjugat al celor ce reprezentau vocația inițială ce a generat apariția localității: Inginerie – Educație – Ucenicie – Cultură.
Evocând lucrarea „Evoluția teritorială și dinamica peisajului urban din Ițcani, municipiul Suceava”, scrisă de conf. univ. dr. Mihai-Leonard Duduman, părintele paroh a adus în atenție detalii inedite despre localitatea Ițcani-Gară și zidirea bisericii care o deservește. „La inițiativa preotului Mihail Sârbu de la Biserica Sfântul Nicolae din Suceava și a directorului școlii din Ițcani-Gară, Mihail Șeltes, cu susținerea șefului gării din Ițcani Gheorghe Nacu și a multor altor persoane din localitățile Ițcani și Suceava, a fost construită în apropierea gării, pe pământul Căilor Ferate Române, o biserică cu hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil. Implicarea preotului Mihail Sârbu de la Biserica Sfântul Nicolae poate fi considerată simbolică, întrucât părintele avea 74 de ani când au început lucrările și a adormit în așteptarea Învierii în anul 1935. Urmărind materialele de presă care fac referire la construirea bisericii din Ițcani-Gară, vom observa rolul esențial avut de directorul școlii și de șeful gării. De altfel, numele celor doi sunt inscripționate pe unul din clopotele bisericii (donat de Mihail Șeltes) și pe Evanghelia din care s-a citit textul biblic în ziua sfințirii (Gheorghe Nacu).”
Această zi deosebită pentru întreaga comunitate s-a încheiat cu o cateheză referitoare la Pilda Fiului risipitor susținută de teologul Gabriel Ilișoi, referent în cadrul Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață al Centrului Eparhial Suceava. Conform reprezentanților sectorului coordonat de prof. Cristi-Gabriel Hurjui, scopul principal al comunităților de tineret Ecclesia este „acela de a le dărui tinerilor și adolescenților din eparhie ocazia de a-și cunoaște și de a-și recunoaște mai bine credința, valorile morale și etice proprii creștinismului și de a redescoperi, în modul cel mai liber asumat, frumusețea și bucuria atmosferei timpului ziditor de suflet, petrecut sub streașina Bisericii noastre strămoșești. În aceste centre, care-și propun întărirea comunităților parohiale și dezvoltarea sentimentului de apartenență a tinerilor la propria comunitate parohială, au loc întâlniri periodice, unde se desfășoară activități catehetice, educaționale, recreative și artistice, deopotrivă, iar printre valorile pe care le cultivă se află credința, educația, bunătatea, ospitalitatea, grija față de semeni, empatia, întrajutorarea aproapelui și curajul mărturisirii.”
Proiectul Centrului social-educațional „Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim” a luat naștere din dorința de a veni în sprijinul tinerilor și copiilor afectați, mai ales în plan emoțional și duhovnicesc, de timpul îndelungat petrecut în fața dispozitivelor electronice, utilizând platformele de socializare și nu numai. Prin activitățile Centrului Ecclesia vor fi puse la dispoziție alternative sănătoase, menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă a creștinilor de mâine.
Potrivit inițiatorilor acestui proiect, „pentru a împlini nevoia de spațiu necesar activităților Centrului pentru tineret Ecclesia, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, vechea casă de praznice a Parohiei Sfinții Arhangheli Ițcani, Municipiul Suceava, va fi restaurată și extinsă, pentru a se transforma într-un centru social-educațional ce va purta numele Sfântului Sofian de la Antim, profesorul de pictură bisericească care a coordonat șantierul de pictură al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Ițcani. Noul Centru social-educațional va avea spații destinate educației, dar și spațiile necesare pentru a onora ritualul de înmormântare și de pomenire a fraților noștri adormiți în așteptarea Învierii.”
Irina Ursachi