Cercurile Pastorale din Protopopiatul Suceava I desfășurate în luna octombrie 2024

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”

 

În data de 30.10.2024, la Biserica „Sf. Dumitru” din orașul Suceava, slujitor fiind părintele Duțuc Adrian din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 1, așezat sub patronajul „Sfântului M. Mucenic Dimitrie”, coordonat de părintele Duțuc Adrian.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sf. Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Repere scripturistice și patristice pentru asumarea suferinței și îngrijirea celor bolnavi” de către P.C. Pr. Nicolau Radu.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Apostol Galateni 5, 22-26; 6, 1-2: Roada duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine… cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și poftele… purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos (răbdare, îngrijire). Apostol II Corinteni 1, 8-11: „Nu voim să nu știți de necazul ce ni s-a făcut nouă în Asia, căci peste măsură, peste puteri am fost îngreuiați, încât nu mai nădăjduiam în mai scăpăm cu viață… ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morți, și în Care nădăjduim că ne va mai izbăvi, ajutându-ne și voi cu rugăciunea (nădejde în Dumnezeu, împreună lucrarea credincioșilor prin rugăciune pentru cei aflați în suferință și în încercări).

2 Corinteni 12, 9-10: „Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. De aceea, foarte bucuros mă voi lăuda mai ales în slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare”.

În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:

1. Cercetarea bolnavilor este necesară în viața creștină. Iov 2, 11-13: prietenii lui au venit să-l cerceteze în suferința lui; iar trei prieteni ai lui au aflat despre toate aceste nenorociri care dăduseră peste el și au venit fiecare din țara lui… Ei se înțeleseseră împreună să vină să împărtășească durerea lui și să-l mângâie. Și când ei și-au ridicat ochii de departe, nu l-au recunoscut. Atunci au slobozit glasurile lor, s-au tânguit și și-au sfâșiat fiecare veșmântul și și-au presărat capul cu țărână.
2. Încurajare spre răbdare în suferință: Matei 11, 28: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi.” Isaia 43, 2-5: „Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine și în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars și flăcările nu te vor mistui. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul… fiindcă tu ești de preț în ochii Mei și de cinste și te iubesc… Nu te teme, că Eu sunt cu tine.” Isaia 41, 10: „Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îți dau tărie și te ocrotesc, și dreapta Mea cea tare te va sprijini.”
3. Prin urmare, biserica nu trebuie să se substituie spitalelor și așezămintelor medicale sau sociale. Face și ea, dar nu e sarcina ei principală. Ea trebuie să dea sens duhovnicesc bolii, să încurajeze în boală, să orienteze boala spre descoperirea lui Hristos, spre pocăință, spre privire spre vremelnicia noastră și Judecata de apoi.

Înmulțirea azilelor are și un dezavantaj: copiii nu mai au grijă de părinți și bunici, e mai comod să scapi de ei într-un azil; totuși, e important sprijinul bisericii în suferință.

În încheiere, părintele Cristian Valentin Diaconu a mulțumit părintelui paroh Adrian Duțuc pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfântul Apostol Andrei”

 

În data de 07.10.2024, la Parohia Sf. Ap. Andrei – Burdujeni, din orașul Suceava, păstorită de către părintele Duțuc Ioan, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 2, așezat sub patronajul „Sfântului Apostol Andrei”, coordonat de părintele Husarciuc Gheorghe.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei de Sfințire a Apei, Acatistul Maicii Domnului, Taina Sf. Maslu, rugăciuni de binecuvântare pentru credincioși, urmate de susținerea prelegerii cu tema „Suferința omului modern și calea creștină către vindecare” de către P.C. Pr. Ștefanel Ciurciun.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Credința ortodoxă ne oferă mai multe mijloace de vindecare a suferinței, mai ales atunci când aceasta ia forma depresiei.

Rugăciunea este izvorul de putere, har pentru omul aflat în suferință. Sf. Serafim de Sarov spunea: „Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor mântui”. Prin rugăciune, omul se reconectează cu Dumnezeu. Rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” este o formă simplă și profundă de rugăciune care poate aduce alinare.

Sfânta Taină a Spovedaniei – Mărturisirea păcatelor este un alt mijloc esențial de vindecare. În spovedanie, omul își descarcă povara păcatelor, simțind eliberarea sufletească care vine din iertarea lui Dumnezeu. Depresia este adesea alimentată de vinovăție, remușcări sau păcate ascunse. Spovedania curăță sufletul și aduce pacea.

Sfânta Taină a Euharistiei – Euharistia este taina prin care omul primește Trupul și Sângele lui Hristos, adică viața însăși. Împărtășania dăruiește putere sufletului slăbit și luminează calea către vindecare. În Hristos, omul găsește bucuria adevărată și sensul vieții”.

În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:

1. Modelul de iubire al lui Hristos. Însuși Hristos este modelul suprem al iubirii jertfelnice. El ne-a arătat că adevărata iubire presupune dăruire de sine, iar această iubire este vindecătoare. Omul care îl urmează pe Hristos în relațiile sale cu ceilalți începe să trăiască această iubire jertfelnică, care aduce bucurie și sens. Depresia, adesea caracterizată printr-un sentiment de gol sufletesc, poate fi transformată prin practica iubirii, învățată de la Hristos. Așadar, relația cu aproapele nu este doar o simplă interacțiune socială, ci un mijloc prin care omul poate găsi vindecare sufletească și mentală. În comuniunea cu ceilalți, în purtarea reciprocă a poverilor, în iubirea necondiționată și în iertare, omul găsește resursele necesare pentru a depăși depresia. Biserica Ortodoxă ne învață că iubirea față de aproapele este o chemare divină, o cale spre mântuire, dar și un antidot pentru suferința și izolarea care însoțesc depresia. Iubind pe ceilalți, omul descoperă că este iubit și că nu este niciodată singur în această lume, ci mereu în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele său.
2. Depresia și suferința modernă sunt realități dureroase, dar nu fără speranță. În lumina învățăturii creștin-ortodoxe, omul poate găsi alinare și vindecare în Dumnezeu. Prin rugăciune, spovedanie, împărtășanie și trăirea în comuniune cu aproapele, depresia poate fi transformată într-o cale de curățire și întărire sufletească. Suferința omului modern este, în esență, o chemare la redescoperirea sensului profund al vieții, a comuniunii cu Dumnezeu și cu cei din jur.
3. Credința ortodoxă ne amintește că, în mijlocul oricărei suferințe, Hristos este prezent, purtând alături de noi crucea și oferindu-ne speranța Învierii, atunci când toate durerile și suferințele vor fi biruite în lumina veșniciei.

În încheiere, părintele Cristian Valentin Diaconu a mulțumit părintelui Ștefănel Ciurciun pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

 

În data de 28.10.2024, la Parohia „Sf. M. Ioan Rusul” Ipotesti 2, păstorită de către părintele Sava Alexandru, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 3, așezat sub patronajul „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, coordonat de părintele Mitu Pascal

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sf. M. Ioan Rusul, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Bolile incurabile – șansă, binecuvântare sau posibilitate de întâlnire cu Dumnezeu? O perspectivă creștină asupra suferinței”, de către părintele paroh.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Ceea ce e mai dramatic în toată această Evanghelie este singurătatea bolnavului. „Doamne, n-am pe nimeni care să mă arunce în apă și, până să mă cobor eu, altul intră înaintea mea.” Cea mai tragică postură a omului aflat în grea încercare este singurătatea, izolarea lui totală. Sfântul Ciprian al Cartaginei spune că fiecare cade singur, dar ne mântuim în comunitate, în comunitatea Bisericii. A fi singur înseamnă a cădea, a te pierde. A fi singur înseamnă a nu te gândi decât la tine, pentru că ești copleșit de suferința în care zaci. Ești copleșit de inutilitatea vieții. Pentru că o viață trăită singuratic, dacă n-ai pe Dumnezeu cu tine, este o viață inutilă. O viață al cărei sens a dispărut în clipa în care te-ai însingurat. Acest bolnav n-avea măcar o rudă, un prieten care să-l ia, în clipa în care apa s-a tulburat, să-l arunce în apă, ca să se vindece. De câte ori nu suntem noi în aceeași situație? De câte ori nu suntem singuri și bolnavi și nu putem face nimic și nu avem pe nimeni să ne ajute să ne vindecăm, să ne scape de suferința noastră? Sau, în singurătatea și durerea noastră, nu avem pe nimeni cu care să facem părtășie? Căci, așa cum spune un proverb, „o durere împărtășită este înjumătățită, iar o durere neîmpărtășită e o durere dublă.”

În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

1. În minunea de la scăldătoarea Vitezda descoperim o latură minunată a omului suferind. Suferința asumată în mod deplin, cu o conștiință creștină, se face curățitoare de păcate.
2. Sfântul Ioan atrage atenția asupra faptului că Hristos l-a vindecat pe slăbănog în prezența tuturor, dar observația și sfatul cel bun i le-a dat personal. Înțelegem astfel de ce în Biserică mărturisirea și dezlegarea păcatelor se fac sub acoperământul Sfintei Taine a Spovedaniei, în care se întâlnesc doar penitentul, duhovnicul, adică martorul înaintea lui Dumnezeu, împuternicit să lege și să dezlege păcatele, și Hristos, Cel ce stă nevăzut de față primind mărturisirea.
3. Bolile incurabile sunt modul prin care Dumnezeu dă omului șansa de a se căi pentru păcatele săvârșite, dat fiind faptul că omul aflat pe patul de moarte știe că, în puțină vreme, va da socoteală în fața Dreptului Judecător.

În încheiere, părintele Cristian Valentin Diaconu a mulțumit părintelui Alexandru Sava pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 4
„Sfântul Serafim de Sarov”

 

În data de 24.10.2024, la Parohia Dumbrăveni 3, păstorită de către părintele Nădejde Bogdan, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 4, așezat sub patronajul „Sfântului Serafim de Sarov”, coordonat de părintele Chelba Constantin.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei de Sfințire a Apei și Taina Sfântului Maslu, urmate de susținerea prelegerii cu tema „Biserica – spital duhovnicesc. Rolul terapeutic al Bisericii în vindecarea omului de patimi”, de către părintele paroh.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Știm că Biserica este o instituție divino-umană care îl are în capul ei pe însuși Hristos. Dincolo de faptul că Biserica este o clădire, un spațiu consacrat slujirii liturgice, sau comunitatea credincioșilor — așa-numita „biserică vie”, care nu se limitează la „biserica de zid”, înțelesul deplin al cuvântului „Biserica” se regăsește concentrat în formula paulină: „Hristos este capul Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor este” (Efeseni 5,23). Acest înțeles are menirea de a ne ajuta să conștientizăm că toți cei dreptcredincioși suntem parte integrantă, „mădulare vii” ale Bisericii — Trupul lui Hristos — care este „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică” (Crezul). Privind lucrurile în acest sens, înțelegem că și lucrarea vindecătoare a Bisericii nu se atribuie doar profeților, ca slujitori aleși, ci tuturor celor dreptcredincioși care alcătuiesc trupul tainic al Bisericii. În ceea ce privește lucrarea tămăduitoare, terapeutică a Bisericii, ar fi poate necesar să dăm câteva repere ale concepției față de boală din perspectiva biblică și patristică.”

În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

1. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne încredințează că: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33), arătându-ne că viața aceasta lumească și trecătoare nu este un simplu sejur sau un loc de odihnă, ci o călătorie pe o mare agitată de valuri învolburate și periculoase, o luptă care nu încetează decât odată cu noi.
2. Sfinții Părinți ai spiritualității ortodoxe consideră unanim că durerea, suferința, boala și moartea (precum și întreaga lor gamă de forme și manifestări) sunt urmări ale păcatului primordial sau strămoșesc, ale voinței libere a omului, cu care Dumnezeu l-a înzestrat prin creație.
3. Învățătura Sfinților Părinți nu exclude nicidecum valoarea științei medicale.
   De exemplu, Sf. Porfirie acorda o înaltă prețuire științei medicale, care are capacitatea de a trata durerile și suferințele trupești ale omului, însă era convins că dezechilibrele care cauzează această boală trupească au o cauză mai profundă, că bolile sunt cauzate de lucrări demonice și de păcate. Deși nu era adeptul medicamentelor, recomanda celor bolnavi să meargă la medic, dar și la duhovnic. El considera că nu este lucru mai înalt decât ceea ce se cheamă pocăință și spovedanie. „Această Taină este darul iubirii lui Dumnezeu către om.”

În încheiere, părintele arhidiacon misionar, Bugnar Paul-Adrian, a mulțumit părintelui Nădejde Bogdan pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERC PASTORAL NR. 5
„Sfântul Nectarie”

 

            În data de 22.10.2024, la Parohia Stânca, păstorită de către părintele Aniței Dumitru, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral-Misionar Nr. 5, așezat sub patronajul „Sfântului Nectarie”, coordonat de părintele Nichitean Constantin.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Îngrijirea bolnavilor ca datorie și binecuvântare” de către părintele paroh.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Biserica, încă din primele veacuri ale creștinismului, a pus în practică Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos pentru cei bolnavi, iar începând cu secolul al IV-lea s-a îngrijit de înființarea multor infirmerii, farmacii și spitale. Slujitorii Bisericii, înțelegând Evanghelia milostivirii lui Hristos, au îndemnat întotdeauna pe oameni, prin cuvânt și faptă, să cerceteze pe cei bolnavi și să-i ajute, după puterile lor.

Această responsabilitate ne obligă să cunoaștem îndeaproape preocuparea constantă a Bisericii față de bolnavi, prin înființarea, cu mari eforturi, a bolnițelor, farmaciilor și spitalelor mănăstirești, instituții care au contribuit mult la îngrijirea și vindecarea bolnavilor, aducându-ne aminte de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care va zice oamenilor milostivi în ziua Judecății universale: „Bolnav am fost și m-ați cercetat. […] Veniți binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!”.

În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

1. Îngrijirea bolnavilor este una dintre căile de mântuire. Trebuie să înțelegem însă că este doar una dintre aceste căi, atunci când este aleasă drept nevoință de toată vremea. Unii oameni își alegeau nevoința ascultării, alții pe cea a primirii celor străini, alții pe cea a postirilor îndelungate. Tot așa există creștini care își aleg nevoința îngrijirii bolnavilor. Dar dacă această cruce nu este asumată de bunăvoie de către oricine, totuși fiecare creștin are porunca de a-și iubi aproapele. Și nu putem spune că îl iubim pe săracul căruia îi dăm o pâine, dar nu avem timp să îl iubim pe cel care zace pe patul de boală.
2. Nu trebuie să uităm că Domnul primește răbdarea noastră ca și cum L-am îngriji pe El Însuși. Dacă în locul bolnavului în fața noastră ar sta Hristos, fiecare ne-am purta cu mai multă grijă, cu mai multă atenție, cu mai multă iubire. Și asta pentru că Hristos e Mântuitorul lumii, Hristos e Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră.

În încheiere, părintele Cristian Valentin Diaconu, a mulțumit părintelui paroh Aniței Dumitru pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sfântul Ștefan cel Mare”

În data de 03.10.2024, la Parohia Cajvana 2, județul Suceava, păstorită de către părintele Rezuș Radu, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 6, așezat sub patronajul „Sfântului Ștefan cel Mare”, coordonat de părintele Marius Davidoaia. Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Familia celui suferind între implicare și abandonare” de către părintele paroh.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Greu de acceptat pentru unii, greu de înțeles pentru alții, suferința este o realitate a vieții pământești. Pentru unii povară, pentru alții urmarea unei pedepse divine, suferința poate să devină, prin răbdare și deplină asumare, cale sigură către Împărăția lui Dumnezeu. Însuși Hristos Domnul spunea: ,,Prin răbdarea voastră veți câștiga sufletele voastre și cel ce va răbda până la sfârșit acela se va mântui” (Mt.24,12-13).

Adevărații creștini privesc suferințele altora ca și cum ar fi și ale lor. Sfinții Părinți recomandau fiecăruia să ia asupra lui ceea ce îl privește pe aproapele său, să îndure suferința împreună cu el în orice împrejurare, să aibă aceleași simțăminte ca și cum ar avea același trup și ar fi mâhnit el însuși, când urmează o încercare pentru aproapele, sau după cum este scris în Scriptura Sfântă: „un trup suntem în Hristos” (Rom. 12, 5). Omul milostiv se pune în locul celui îndurerat, se roagă, mângâie, dar și el este răsplătit de Hristos cu mângâiere dumnezeiască potrivit cu durerea lui. Însăși starea de suferință a celui bolnav este un alt mod al lui Dumnezeu de a ne solicita iubirea noastră.”

În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

1. Apariția unei boli la un membru al familiei are un impact asupra întregii familii, iar evoluția bolii este influențată de modul în care membrii unei familii se mobilizează și se adaptează stresului provocat de boală, cât și nevoilor celui în suferință. Situația devine mai dificilă în cazul bolilor cronice, psihice sau în cazul celor lipsite de vindecare.
2. Necesitatea ca familia să se poată organiza, astfel încât să poată acorda spațiul necesar separat celui în suferință, cu asigurarea nevoilor fundamentale de care bolnavul are nevoie pe perioada îngrijirilor: căldură, lumină, aerisire adecvată etc. Spațiul acordat celui bolnav poate necesita rearanjări față de distribuirea anterioară și să fie în contradicție cu necesitățile sau scopurile altor membri ai familiei.
3. Preotul trebuie să-i descopere bolnavului sensul rugăciunii și al răbdării în suferință. „Este cineva bolnav între voi? Să se roage” (Iac 5.13), îndemna Sf. Ap. Iacov, iar Sf. Isaac Sirul spunea: „Rugăciunea este ajutorul cel mai tare al bolii.” „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulțumire și suspinare. Acestea înlocuiesc orice nevoință”, pentru că „bolile țin loc de canon” (Sf. Tihon de Zadonsk). Ajutorul cel mare pe care preotul îl poate face bolnavului este ca el să-l poarte pe brațele rugăciunii sale până în fața Tămăduitorului de trupuri și suflete, care este Domnul Hristos, atât prin rugăciunea liturgică, comună, cât și prin rugăciunea sa particulară. De asemenea, preotul va mobiliza în acest sens și pe membrii familiei celui bolnav, pe prietenii și apropiații acestuia, spre a înmulți cu toții postul și rugăciunea pentru el, cum de altfel se poate cere întregii comunități parohiale să se roage pentru cel în suferință.

În încheiere, părintele Cristian Valentin Diaconu, a mulțumit părintelui paroh Rezuș Radu pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sfântul Ciprian”

 

În data de 31.10.2024, la Parohia Corocaiești, păstorită de către părintele Cernăuțan Gabriel din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 7, aşezat sub patronajul „Sfântului Ciprian”, coordonat de părintele Cobzaru Andrei-Alin.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Suferința omului modern și mijloacele necesare pentru tratarea acestuia” de către părintele Cernăuțan Gabriel.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„În anul omagial dedicat pastorației şi îngrijirii bolnavilor, Sfânta Biserică pune un accent deosebit pe vindecarea şi alinarea suferinței omului. În lume sunt multe boli, iar acestea nu pot fi diferențiate după vechime sau natura lor. Bolile, fie de natură trupească, fie de natură sufletească, au existat dintotdeauna. În general, ele sunt expresia alterării chipului lui Dumnezeu în om prin păcat. În funcție de gravitatea lor bolile aduc o stare de teamă în sufletul omului, o stare de nesiguranță în ceea ce privește viitorul lui, dar și o cercetare obiectivă a conştiinţei, „venirea în sine”, în relația cu Dumnezeu. Prin întoarcerea la sine omul conştientizează starea de păcat în care se află și atunci caută metode de eliminare a răului din suflet, ştiut fiind faptul că „plata păcatului este moartea” (Romani 6,23). Omul cuprins de boală apelează la medici și e normal să fie aşa, dar să nu uităm că boala poate fi tratată atât din punct de vedere trupesc cât şi sufletesc. De aceea apostolul îndeamnă pe bolnav să apeleze la rugăciunea preoților Bisericii și să fie uns cu undelemn sfințit pentru a primi „harul lui Dumnezeu, viața veşnică în Hristos lisus, Domnul nostru” (Romani 6,23) și astfel „rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (lacov 5,14-15). De aceea taina Sfintului Maslu a devenit prin excelență rugăciunea specială pentru cei bolnavi şi un mijloc de referinţă pentru vindecarea bolilor prin credință”.

În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

1. Cauzele ce duc la apariția adicțiilor sau dependențelor sunt multiple. Ele pot începe din copilărie, în familie, dacă sunt persoane în vârstă dependente (de alcool, de fumat, de jocuri etc.) apoi intervine anturajul care are un impact semnificativ, întrucât din dorința de a fi acceptat, integrat într-un grup eşti tentat să cedezi presiunii grupului şi să devii consumator asemenea anturajului. Alte cauze ce țin de mediul social sunt: sigurătatea, stresul, factorii bio-psiho- fiziologici prezenţa unei afecțiuni mentale sau de personalitate (depresia, anxietatea, ADHD) pot să crească riscul de a dezvolta o adicție. În lupta cu dependențele persoana afectată nu trebuie să lupte singură. Ea are nevoie de sprijin medical (în cazurile grave), dar şi de suport terapeutic (psiholog, psihoterapeut, preot duhovnic).
2. Sfinții Părinți ne vorbesc despre efectul bolilor în viața omului iar cauza lor este păcatul. Săvârşirea în mod constant a aceluiaşi păcat conduce omul spre patimă. Despre patimi şi felurile lor Sfinții Părinți au vorbit de nenumărate ori. Însă omului modern cuvântul „patimă” sau „pătimaş” nu i se potriveşte, il deranjează, căutând cuvinte care să îndulcească starea de păcat în care se află. Cuvintele „păcat”, „patimă”, „robie” au corespondent în ziua de astăzi în cuvintele „boală”, „neputinţă”, „slăbiciune”, „adicție”. Termenul cel mai des folosit astăzi în locul „patimii” este „adicția” sau „dependența”.

În încheiere, părintele Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui Cernăuțan Gabriel pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

A consemnat Arhid. Bugnar Paul-Adrian