Înaltpreasfinția Voastră,
Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși și credincioase
Din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a săvârșit la finalul slujbei Vecerniei din această seară, o rânduială specială, anume cea a anunțării și chemării candidatului la treapta arhieriei pentru părintele Arhimandrit Nectarie, ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.
Preacuvioșia Sa, prin rânduiala lui Dumnezeu, a fost ales pentru această slujire, printr-o procedură, o lucrare care nu este numai din sfera administrativă, conformă cu statutul și canoanele Bisericii Ortodoxe, ci o lucrare împlinită sub adumbrirea Sfântului Duh. Părinții ierarhi, membri ai Sf. Sinod, își exprimă votul cu conștiința imensei responsabilități pe care o au, pentru acesta, în fața lui Dumnezeu. Alegerea odată înfăptuită, ea este anunțată poporului dreptcredincios, în chip solemn și în ambianță liturgică, așa cum s-a întâmplat și acum. Iar de la cel ales, se așteaptă răspunsul de acceptare a acestei chemări din partea Bisericii. De ce este nevoie de această „chemare” în cadrul unei ceremonii, solemne, la slujirea arhieriei, a celui deja validat, să spunem?
Pentru că și prin rânduiala aceasta, Sfânta Biserică dorește să ne reamintească faptul că episcopul este „chemat”, este „ales”, așa cum apostolii, al căror urmaș este episcopul, au fost „chemați” de către Mântuitorul Hristos la această slujire. Nu au făcut ei cerere de adeziune la o mișcare, nu s-au oferit voluntar, n-a fost inițiativa lor, ci au fost aleși „după cea mai dinainte știință a lui Dumnezeu” (1 Ptr 1, 2) și apoi chemați. Așa aflăm din Sfintele Evanghelii despre chemarea lui Andrei și Petru, Iacov și Ioan (Mt 4, 18-22), despre alegerea celor 12 apostoli (cf. Lc 6, 13), apoi a celor 70 (72). De mai multe ori Sf. Ap. Pavel spune că este „chemat de El (Dumnezeu) apostol” (Rm 1, 1; cf. 1 Co 1, 1; Ga 1, 15). O chemare atât de înaltă precum aceasta, nu se face oricum; ea se împlinește în duh de rugăciune și de pregătire ascetică, pentru a se arăta receptivitatea la mesajul dumnezeiesc, pentru aflarea voii lui Dumnezeu: citim în Faptele Apostolilor că ucenicii din Antiohia, „pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat” (FA 13, 2).
Ca și în Legea cea veche, nici în Legea Harului, „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu”, ne dă mărturie Sf. Ap. Pavel în epistola către Evrei (Evr 5, 4). În multe feluri și în multe chipuri cheamă Dumnezeu pe oameni la slujire. Uneori o chemare poate scăpa criteriilor noastre strict omenești. Ieremia era tânăr, și a fost rânduit proroc (Ier 1, 6-7); lui Moise, cel cu defect de vorbire, Dumnezeu nu l-a preferat pe altul, ci i-a dat un ajutor în persoana fratelui său, Aaron (Iș 4, 10-16). Poate vă întrebați de ce Mântuitorul Hristos a ales, a chemat la apostolat nu doar pe un Ioan, cel iubitor și ascultător, ci și pe un Petru, ceva mai impetuos, și pe Toma cel neîncrezător sau chiar pe Iuda, cel iubitor de arginți, și care va Îl va și trăda. Cum de a ales Dumnezeu să lucreze prin ei? Un răspuns ne dă Sf. Ap. Pavel, care le scrie corintenilor: „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari, Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Co 1, 27-29). În același timp, arătând libertate față de propriul Său plan inițial, Dumnezeu va chema la apostolat și pe Saul din Tars, Pavel, cel educat la școala rabinică a înțeleptului Gamaliel, cu cunoștințe de cultură clasică și menit a fi misionarul prin excelență în teritorii care aveau nevoie tocmai de o persoană de o asemenea anvergură. Dar și el va mărturisi cu smerenie, că deși „s-a ostenit mai mult decât toți”, nu în el rezidă puterea lucrării, ci în „harul lui Dumnezeu care este în mine” (1 Co 15, 10). Minunată este, așadar, lucrarea lui Dumnezeu prin oamenii chemați de El, atunci când aceștia nu pe priceperea lor se bazează, pe propriile lor puteri, ci se consideră a fi mâinile lucrării lui Dumnezeu în lume.
Și în vremurile apostolice și după și până în zilele noastre, chemarea la slujire, de orice fel ar fi ea, dar în chip special la cea episcopală, este semn al înțelepciunii de taină a lui Dumnezeu, Care caută la inima omului și vede, mai dinainte, lucrarea pe care o va înfăptui. Pe de altă parte, Dumnezeu, în smerenia Lui necuprinsă, respectă libertatea, personalitatea și caracterul celui pe care îl alege. El cheamă cu „chemare sfântă” (2 Tm 1, 9) și tocmai pentru că este sfântă, este dumnezeiască, ea nu uniformizează, nu nivelează, ci încurajează rodirea talantului fiecăruia. Să ne gândim, dincolo de cele care le au în comun, și la cât sunt totuși de diferiți, de pildă Apostolii Petru și Pavel. Un Sfânt precum Grigorie Dascălul se aseamănă mai mult celor Trei Mari Ierarhi și Dascăli ai lumii, dar Sfântul Ierarh Nectarie sau Sfântul Iosif cel Milostiv mai mult Sfântului Nicolae, decât Sfântului Atanasie cel Mare, să zicem. Aceasta este chemarea la lucrarea cea de multe feluri din Biserică și prin oameni cu talanți diferiți; pentru că Dumnezeu „a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori şi învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Ef 4, 11-12).
La lucrul slujirii este chemat, acum, și părintele arhimandrit Nectarie. O altfel de slujire, mai înaltă, mai plină de provocări, care cere mult mai multă osteneală, abnegație, smerenie și responsabilitate. Chemat a fost și acum 30 de ani, când a pășit pe poarta Mănăstirii Putna. „Lucru al slujirii” a înfăptuit și ca stareț al Sihăstriei Putnei. Slujire a părinților și fraților, slujire a pelerinilor și credincioșilor. Și prin toate acestea, slujire a lui Dumnezeu, slujire a Celui Care l-a chemat. De acum, va sluji ca episcop-vicar într-o eparhie care nu îi este mult cunoscută: oameni cu obiceiuri pe care va trebui să le deprindă; comunități primitoare dar și unele poate ceva mai reticente. Experiența de până acum îi va fi făclie de limpezire pentru cele care se cer a fi înțelept așezate. Rugăciunile celor care îl însoțesc în acest moment se vor face mult roditoare în cele care îi stau înainte. Dar nădejdea nu este mai întâi în oameni, în cunoștințe, în experiențe de pastorație. Ci în Dumnezeu. Cel Care cheamă nu-și lasă pe cel chemat singur. Lucrarea slujirii este nu doar îndoită ca destinație: slujirea lui Dumnezeu și slujirea oamenilor. Ea este „împărțită”, să spunem așa, de slujitor, cu Dumnezeu. Dumnezeu Care a spus despre Sine că n-a venit să I Se slujească, ci ca El să slujească (Mc 10, 45).
Cu această nădejde rămânem întru așteptarea zilei de mâine, a hirotoniei, dar și în întâmpinarea celorlalte zile și ani de slujire a poporului lui Dumnezeu din Moldova de peste Prut. Înaltă și sfântă slujire, cea de episcop! Dar împlinită va fi ea cu prisosință de-L vom chema pe Dumnezeu, Care Cel dintâi ne-a chemat, să ducem împreună crucea slujirii. Împreună cu El, jugul îl simțim bun și povara mai ușoară (Mt 11, 30). Însoțiți de El, oaia cea rătăcită este mai grabnic adusă în turmă (Lc 15, 4-7). Semănând cu El, cuvânt și lucrare, rodirea este mai bogată (cf. Lc 11, 30). Lui Singur, fie toată slava, cinstea și închinarea, acum și în veci. Amin.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
foto credit: basilica.ro
