Decalog la Sfântul Ierarh Nicolae

La prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, cel ce a făcut din milostenie și bunătate coordonatele vieții sale, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog ce propune ca repere pentru urcușul nostru duhovnicesc verticalitatea, credința, smerenia şi râvna în slujirea semenilor şi împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu prin care s-a distins acest casnic al Împărăției cerurilor și prieten al oamenilor.

  1. Îmbracă-te în haina nestricăcioasă a sfințeniei, dată ție în apa Sfântului Botez, învrednicindu-te de slava cerească prin mijlocirea sfinților, care îți sunt prieteni adevărați.
  2. Fii un împlinitor și propovăduitor al învățăturii celei drepte, un trăitor desăvârșit și un apărător al credinței tale, până la hotarele puterilor tale omenești.
  3. Nu te lăsa pătruns de umbrele întunericului spiritual al învățăturilor ce ruinează sufletul, ca să nu rătăcești și să te îndepărtezi de adevărul revelat al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.
  4. Fii asemenea muntelui scăldat în razele Soarelui Hristos, ca viața ta să fie mereu în comuniune neîntreruptă cu Ziditorul Tău.
  5. Luptă cu tărie împotriva tarelor societății în care trăiești, neomenia, minciuna și nedreptatea, punându-te în slujba binelui tuturor.
  6. Sădește și fă să strălucească în sufletele semenilor, prin credință, dragostea curată și binefăcătoare a Preasfintei Treimi.
  7. Nu-ți vinde sufletul pentru un câștig vremelnic, ci folosește aurul cel de mult preț, Sfânta Euharistie, spre dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
  8. Fii cu inima în veșnicie și cu trupul neîntinat în lume, cercetându-i ca un alt Nicolae pe orfani și neputincioși, pe cei în necazuri ori lipsiți de cele necesare vieții, pe cei rătăciți în păcat și fără de nădejde.
  9. Câștigă cu smerenia pe cele înalte și cu sărăcia pe cele bogate, fiind astfel un apărător fervent al dreptei credințe, pe calea mântuirii.
  10. Cultivă în inima ta dorul după cele înalte, râvna după cele sfinte și determinarea de a sluji, după modelul sfinților, lui Dumnezeu și semenilor.
† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților