La Duminica a XXXI-a după Pogorârea Sfântului Duh, ce amintește de vindecarea lui Bartimeu, orbul din Ierihon, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog în care îndeamnă la însoțirea rugăciunii noastre cu credința nestrămutată în Dumnezeu, pentru a păstra nestins în inimă dorul după El și a ne învrednici să Îl vedem și Aici, şi Dincolo!
- Credința să-ți fie puntea de legătură, care înfăptuiește unirea desăvârșită și nemijlocită, mai presus de fire, a sufletului tău cu Dumnezeu.
- Petrece cu Dumnezeu în iubire, prin credință, căci harul și mila dumnezeiască sunt izvor de mulțumire, de pace și de fericire, partea aleșilor Lui.
- Crede în Hristos fără a căuta să pui degetul în semnul cuielor și mâna în coasta Lui, precum Toma, odinioară, ca să fii fericit întocmai celui care nu a văzut și a crezut.
- Nu te despărți nicicând de Dumnezeu, căci atunci când puntea vieții tale va fi lovită de valurile învolburate, El îți va da putere și te va face mai puternic și mai rezistent, precum focul face metalul mai tare și dalta, marmura mai frumoasă.
- Deschide-ți larg porțile sufletului, ca să se sălășluiască într-însul, prin credință și sporită lucrare duhovnicească, roadele Duhului Sfânt.
- Lucrează plin de râvnă să dobândești bucuriile veșnice, curate și sfinte ale vieții, fiindcă acestea sunt raze izvorâte din lumina plină de har a dumnezeirii.
- Apleacă-te cu acribie asupra scrierilor Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți, prin care vei primi cunoașterea Preasfintei Treimi, liniștea și dulceața viețuirii cu Dumnezeu.
- Înfruntă necazurile, bolile și suferințele prin răbdare și nădejde statornică în Cel Atotputernic, ca sfârșitul, care este o împlinire a legilor firești, să-l aștepți cu seninătatea unui învingător.
- Arată-ți roadele credinței în viața ta, în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și în slujirea aproapelui.
- Rămâi neclintit în credința moșilor și strămoșilor tăi, care îți sunt far luminos și stâlp călăuzitor în drumul tău spre Împărăția lui Dumnezeu.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților