Un Crăciun pentru fiecare – ediția a-V-a

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și în acest an, în luna decembrie, în toată eparhia se va desfășura Campania caritabilă „Un Crăciun pentru fiecare”. Prin acest demers, ajuns la cea de-a cincea ediție, ne dorim să aducem bucuria Nașterii Domnului în casele cât mai multor semeni, bucurie materializată prin ajutorarea și mângâierea celor necăjiți.

Astfel, de sprijinul nostru vor beneficia cel puțin 1000 de persoane aflate în situații de risc sau vulnerabile: bătrâni singuri, cu o situație materială precară și bolnavi, copii proveniți din familii numeroase, defavorizate, și care se află în pragul abandonului școlar, persoane aflate în alte situații nedorite.

Prin această campanie ne-am propus să oferim alimente neperisabile și medicamente pentru persoanele vârsnice, reușind astfel să le luăm puțin din grija zilei de mâine. Pentru copii, campania vizează achiziționarea de haine pentru sezonul rece: ghete, geacă și pantaloni, bugetul alocat fiecărui copil fiind de aproximativ 300 de lei.

Să fim milostivi în pragul sărbătorilor de iarnă, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile din viața noastră prin fapte concrete!

Donațiile pot fi făcute în conturile deschise special pentru acțiunile filantropice ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

Lei: RO51RNCB0234037010910014

Euro: RO78RNCB0234037010910110

Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Detalii donație: Un Crăciun pentru fiecare

Pentru mai multe detalii despre această campanie, dar și despre cum puteți contribui, puteți apela numărul de telefon 0756 617 617.

Sectorul de Asistență Socială și Medicală