Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna septembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”
Luni, 16 Septembrie 2024, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Tainei Sfântului Maslu, la Capela Spitalului – Rădăuți din Municipiul Rădăuți.
După săvârșirea Slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Sfinții tămăduitori ca model al preoților de caritate și prieteni ai celor bolnavi” și a fost susținută de către Părintele Negrea Bogdan.
Din cuprinsul meditației, redăm următoarele aspecte:
Praznicul cel mare al Învierii Domnului, perioada de sărbătoare plină de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, ne ajută să vedem, să simţim şi să înţelegem mai mult ca oricând, iubirea vindecătoare, milostivă şi mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat. Rănile pătimirilor lui Hristos Cel răstignit s-au vindecat prin Înviere. Cântările Canonului Învierii arată puterea vindecătoare a Sfintei Cruci, adică a Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos, astfel „Suitu-Te-ai pe Cruce, patimile mele vindecându-le cu patima preacuratului Tău trup pe care de voie l-ai purtat.” Sărbătoarea Izvorului tămăduirii ne arată că harul vindecător al lui Hristos Cel răstignit şi înviat se revarsă în Biserică, prin sfintele ei taine şi rugăciuni, în mod deosebit prin milostivirea şi rugăciunile Maicii Domnului.
Biserica îi invocă şi pe sfinţi în lucrarea sa vindecătoare, arătând prin aceasta, că acolo unde sunt sfinţii, Duhul Sfânt lucrează şi acea Biserică arată drumul cel drept care duce la mântuire. În calendarul ortodox sunt trecute numele multor sfinţi, mucenici, mărturisitori, apostoli, ierarhi, cuvioşi, pustnici etc. Dintre aceştia o categorie specială este cea a sfinţilor tămăduitori, doctori fără de arginţi. Aceştia, urmând exemplul Mântuitorului, au primit de la El, darul tămăduirii, vindecând tot felul de boli, dând sănătate sufletelor şi trupurilor, izgonind duhurile cele viclene, tămăduind toate neputinţele.
În cadrul Tainei Sfântului Maslu, la miruirea credincioşilor, preotul rosteşte o rugăciune unde sunt pomeniţi numele acestor mari sfinţi tămăduitori ai Bisericii: Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleu şi Trifon. Astfel sfinţii doctori fără de arginţi au fost şi sunt socotiţi patronii spirituali ai unităţilor medicale, ocrotitori ai medicilor şi grabnic ajutători ai bolnavilor. Sfinţii, prietenii şi casnicii lui Hristos ne pot dărui şi nouă harul tămăduitor dacă-l cerem, care poate creea o legătură strânsă cu ei, devenind prieteni cu noi, spre slava lui Dumnezeu. După predania ortodoxă, îngrijirea bolnavilor este una dintre căile de mântuire, care nu este o slujire deloc uşoară. Cei care îşi asumă de bună-voie această nevoinţă a îngrijirii celor suferinzi, ştiu că aceasta va deveni mai uşoară, dacă Îl vor pune în locul bolnavului, pe Hristos, adică ca şi cum L-ar îngriji pe El Însuşi. Nu numai bolnavul se poate sfinţi prin crucea sa, ci şi cel care se îngrijeşte de el poate dobândi sfinţenia.
Părintele Paisie Aghioritul spunea că cei care îi slujesc pe cei bolnavi, invalizi etc., cu dragoste şi răbdare, dacă au păcate li se şterg prin jertfa pe care o fac, iar dacă nu au se sfinţesc. Mitropolitul Antonie Plămădeală, vorbind despre slujirea preotului în spitale, scoate în evidenţă, câteva aspecte esenţiale ale activităţii sacerdotale între bolnavi, „aici preotul va ajuta bolnavii să se cureţe şi de păcate prin spovedanie şi împărtăşanie şi va da asistență celor pe care îi cheamă Domnul din starea de boală, la starea de dincolo.” Preotul de caritate dintr-un spital se implică şi în crearea unei relaţii duhovniceşti şi cu medicii, asistente, infirmiere, personalul administrativ şi auxiliar al spitalului. Reuşind să aibă o legătură de suflet cu ei, va reuşi să devină duhovnicul unora dintre ei sau chiar a membrilor familiilor lor.
Un preot de spial, care vedea zilnic cazuri oncologice la copii de un an, doi, trei ani, a mărturist, după ani de zile de activitate: „Nu ai cum să rezişti dacă nu te întăreşte Dumnezeu”, ne spune Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor. Sfinția Sa nu şi-a imaginat că va boteza, copii născuţi prematur, care abia ajungeau la greutatea de 500 gr sau 600 gr. El a declarat în faţa altor preoţi de caritate: „în aproape patru ani am botezat 60 de astfel de copii şi din cunoştinţele mele, numai trei dintre ei au trecut la Domnul. Este rânduiala lui Dumnezeu”, mărturisește același părinte Alin Nica.
În lucrarea de pastoratie a preotului de spital, sunt şi satisfacţii, dar şi situaţii nereuşite, care-l fac pe cleric să ceară ajutor prin rugăciune lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor tămăduitori. Sfinţii doctori fără de arginţi devin modele de urmat în slujirea sufletească a bolnavilor. La fel ca ei, preotul oferă mărturia cea bună, răspândind învăţătura sfântă a Evangheliei, arătând tuturor adevărul, reflectând relaţia omului cu Dumnezeu, „Meseria” nobilă de vindecare a aproapelui nu trebuie să devină o afacere. Preotul nu va condiţiona prezența sa la patul bolnavului, în schimbul unor foloase materiale.
Cu darul şi voia lui Dumnezeu, în anul 2003 se construia o bisericuţă, în curtea Spitalului Municipal din Rădăuţi, care să fie pusă sub ocrotirea Sfinţilor Doctori Cosma şi Damian sărbătoriţi la 1 noiembrie. Câţiva ani mai târziu, în anul 2009, Spitalul Municipal Rădăuţi primea o nouă titulatură: „Spitalul Municipal Sfinţii Doctori Cosma şi Damian”, sfinţii devenind oficial, ocrotitorii spitalului şi a întregului personal medical şi auxiliar. În anul 2023, binecuvântarea lui Dumnezeu a fost mare, pentru că părticele de sfinte moaşte de la cei doi sfinţi, au fost primite în dar şi aşezate într-o raclă de lemn, frumos sculptată şi pictată, pusă spre închinare în biserica spitalului.
Toate acestea s-au făcut cu purtarea de grijă şi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei şi Rădăuților.
Astfel Sfinţii Doctori fără de Arginţi Cosma şi Damian sunt prezenţi prin sfintele lor moaşte, icoane, dar şi prin binecuvântările pe care le revarsă asupra corpului medical, pacienţilor, aparţinătorilor şi credincioşilor care frecventează biserica din curtea Spitalului Rădăuţi.
Nu de puţine ori, pacienţii au mărturisit că sfinţii i-au ajutat în suferinţa lor, fiind nu numai mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, ci şi făcători de minuni. Astfel putem spune că Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, prin activitatea lor în cadrul Spitalului Rădăuţi, sunt parte activă a corpului medical.
Discuțiile au fost dirijate de părintele Prelipcean Nelu – Angel și secondat de părintele misionar, Mironescu George. Notăm, din cadrul discuțiilor, câteva propuneri/repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:
- Biserica „farmacie duhovnicească” unde se pregătesc leacuri noi, pentru a ne vindeca de rănile pe care ni le face lumea. – Sf. Ioan Gură de Aur
- Vindecarea celui bolnav se datorează alinării suferinței de către preot a familiei celui suferind.
- Preotul de caritate este de multe ori martorul unor transformări reale ale celui suferind, prin întoarcerea la Dumnezeu, conștientizarea și dorința de spovedanie și împărtășanie.
La întâlnire a fost prezent și domnul manager al Spitalului, Tibeică Dorin, care a vorbit celor prezenți despre modul actual de organizare a unității spitalicești.
La finalul ședinței, s-au adresat mulțumiri și felicitări părintelui Negrea Bogdan pentru întocmirea referatului și organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Bogdan Lupaștean-Barfă, s-au reunit în ședință de lucru, joi, 26 septembrie, la Parohia Nașterea Maicii Domnului din satul Țibeni, din comuna Satu Mare, Protopopiatul Rădăuți.
Înainte de prezentarea referatului, părinții au săvârșit Acatistul Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Meditația intitulată „Biserica – spital duhovnicesc. Rolul terapeutic al Bisericii în vindecarea omului de patimi” a fost susținută de către Părintele Paroh Marișca Ioan – Cristian.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Biserica Ortodoxă a jucat un rol esențial în viața spirituală și socială a poporului român, nu doar ca instituție religioasă, ci și terapeutică. De-a lungul timpului, a fost percepută ca o comunitate vindecătoare, oferind alinare și restaurare atât la nivel spiritual, cât și fizic, în principal prin intermediul rugăciunilor, Sfintelor Taine și slujirii preoțești. Acest rol terapeutic este profund înrădăcinat în teologia ortodoxă, unde mântuirea este văzută ca un proces de vindecare (terapie) a sufletului și trupului.
Părintele Dumitru Stăniloae subliniază că omul este creat după chipul lui Dumnezeu și că prin păcat acest chip a fost deteriorat, necesitând o terapie continuă pentru restaurarea la asemănarea cu Dumnezeu. În această privință, mântuirea este înțeleasă ca un proces terapeutic continuu, prin care omul își redobândește integritatea pierdută în urma păcatului.
Pe lângă vindecarea spirituală și fizică, Biserica Ortodoxă acordă atenție și dimensiunii psihologice a suferinței. Constantin Coman subliniază că omul, creat ca o unitate de trup și suflet, suferă la toate nivelurile existenței sale atunci când este afectat de păcat sau boală. Biserica vine în sprijinul credincioșilor prin suport emoțional și consiliere duhovnicească, oferind o soluție reală la suferință. Taina Spovedaniei are un rol esențial în vindecarea omului de patimi, fiind parte integrantă a misiunii terapeutice a Bisericii Ortodoxe. Prin mărturisirea păcatelor și primirea iertării divine, credinciosul începe un proces de transformare interioară și vindecare sufletească, sprijinit de harul divin și de îndrumarea duhovnicească a preotului.
Comunitatea parohială din mediul rural joacă un rol crucial în sprijinirea credincioșilor în lupta împotriva patimilor. În aceste comunități mai mici, relațiile interumane sunt deosebit de strânse, iar viața religioasă este o componentă centrală a existenței de zi cu zi. Astfel, comunitatea creștină oferă nu doar suport spiritual, ci și un cadru social și moral care sprijină combaterea patimilor și creșterea spirituală a credincioșilor. Mitropolitul Bartolomeu Anania subliniază că, în mediul rural, viața religioasă nu este separată de viața de zi cu zi, ci este integrată în activitățile zilnice. Oamenii își construiesc identitatea morală și socială în jurul valorilor creștine, iar comunitatea parohială devine un cadru în care păcatele și patimile sunt confruntate într-o manieră colectivă, printr-o viață de comuniune și rugăciune comună.
Provocările cu care se confruntă Biserica în a-și îndeplini misiunea de spital duhovnicesc în lumea contemporană sunt semnificative, însă oportunitățile sunt la fel de mari. Printr-o reevaluare constantă a metodelor pastorale, prin utilizarea tehnologiei în scopuri misionare și prin întărirea comunităților parohiale, Biserica poate răspunde nevoilor spirituale ale omului modern. Într-o lume tot mai fragmentată și confuză din punct de vedere spiritual, Biserica rămâne un izvor de stabilitate, iubire și vindecare, oferind oamenilor nu doar un sens pentru viață, ci și tămăduirea sufletului în comuniune cu Dumnezeu.
Notăm, din cadrul discuțiilor, câteva propuneri/repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:
- Hristos este Doctorul suprem al sufletelor și al trupurilor noastre.
- Mijloacele de vindecare pentru cel suferind sunt rugăciunea și Taina Sfântului Maslu.
- Bolnavii se pot vindeca prin Taina Spovedaniei, iar Taina Euharistiei rămâne mijlocul de reconectare cu Dumnezeu.
Încheierea ședinței s-a adus mulțumiri și gânduri de întărire, părintelui Marișca Ioan – Cristian, pentru găzduirea evenimentului, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”
În data de 23 Septembrie 2024, la Parohia Adormirea Maicii Domnului – Vășcăuți, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.
După săvârșirea Acatistul Sfântului Înainteamergătorului și Botezătorului Ioan, a urmat meditația cu titlul: „Biserica – Spital duhovnicesc. Rolul terapeutic al Bisericii în vindecarea omului de patimi” și a fost susținută de către Părintele Paroh Pînzaru Gheorghe Cristinel.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
În Sfânta Scriptură, în textele liturgice și în operele Părinților Bisericii se vorbește mult despre boala și vindecarea omului. Tema bolii însă trebuie văzută din perspectiva căderii protopărinților. Omul, înainte de cădere, trăia altfel decât acum. Mintea lui era în comuniune cu Dumnezeu, harul lui Dumnezeu îi lumina sufletul și trupul. Sfântul Ioan Hrisostom scrie că Adam și Eva înainte de a păcătui trăiau în paradis ca îngerii. După păcat însă a survenit moartea duhovnicească, adică ruperea legăturilor cu Dumnezeu, și a urmat moartea trupească. De atunci omul se naște în coruptibilitate și pătimire, așa cum se manifestă acestea în boli, patimi și moarte.
Potrivit Părinților Bisericii, legătura care există între trup și suflet se aseamănă cu legătura dintre suflet și Sfântul Duh. Adică, atunci când sufletul iese din trup, trupul moare. La fel și atunci când Sfântul Duh se îndepărtează de suflet, sufletul este mort după Dumnezeu. Prin urmare, atunci când Sfinții Părinți vorbesc despre vindecarea omului, se referă la dobândirea Sfântului Duh, la comuniunea omului cu Dumnezeu, la mișcarea după fire și mai presus de fire a energiilor sufletului. Cu alte cuvinte, vindecarea constă în transformarea iubirii de sine în iubire de Dumnezeu și de oameni.
Parintele Ioannis Romanidis spunea frumos ca episcopul este directorul clinicii, clericii sunt medicii pe care îi conduce episcopul-director în scopul vindecării bolnavilor, colaboratorii clericilor care lucrează în biserică sunt personalul medical și, desigur, oamenii cu diferite patimi sunt bolnavii care urmăresc să găsească vindecare.
În concluzie – vindecarea omului de patimi potrivit tradiției ortodoxe, ceea ce numim psihoterapia ortodoxă, este participarea noastră la prima înviere, în unime și comuniune cu Hristos, prin urmare, întreaga noastră ființă, suflet și trup, se mișcă către Dumnezeu și avem nădejdea de a trăi și a doua înviere. Această înviere are legătură cu adevărata revoluție. De fapt, cuvântul revoluție în limba greacă înseamnă “mă întorc la locul dinainte“, adică la viața dinaintea căderii și dinaintea morții, în esență deci declară învierea lui Hristos. Și aceasta este adevărata psihoterapie ortodoxă.
Notăm, din cadrul discuțiilor, câteva propuneri/repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:
- Boala duhovnicească își face simțită prezența atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu.
- Biserica este spital duhovnicesc, care vindecă bolile sufletești și trupești.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui paroh Pînzaru Gheorghe – Cristinel – gazda ședinței de la parohia mai sus menționată și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.
CERCUL PASTORAL NR. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”
În data de 24 Septembrie 2024, la Parohia Sfântul Ilie – Frătăuții Vechi II, Protopopiatul Rădăuți, s-a organizat ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.
După săvârșirea Acatistul Sfântului Siluan Athonitul, a urmat meditația cu titlul: „Conlucrarea dintre preot și medic în actul îngrijirii celor bolnavi” și a fost susținută de către Părintele Paroh Florea Claudiu.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
După darul vieţii, sănătatea este cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omului. Între cele două daruri există o strânsă legătură, deoarece prin sănătate se păstrează viaţa. Prin boală, omul pierde sănătatea şi odată cu ea poate pierde şi viaţa. Deși viața și sănătatea sunt cele mai mari daruri pe care noi le-am primit de la Dumnezeu, arareori suntem conștienți de acest adevăr și cu anevoie ne gândim să mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri. Poate că toate rugăciunile noastre de mulțumire aduse lui Dumnezeu ar trebui să înceapă cu mulțumirea pentru viață și sănătatea primite în dar de la El. În felul acesta am scăpa de ispita de a reproșa lui Dumnezeu că viața noastră nu este una destul de fericită și sănătatea noastră nu este completă.
La întrebarea: Ce trebuie să facă un credincios în caz de boală?, Sfântul Apostol Iacob, în Epistola sa sobornicească, răspunde: „Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu undelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacob 5, 14-15). Dar, după cum bine știm, din rugăciunile ce se fac la Sfântul Maslu se înțelege că în primul rând așteptăm tămăduirea sufletului, care, dacă voiește Dumnezeu, se transmite și trupului. Asta fac preoţii de astăzi ori de câte ori săvârşesc Taina Sfântului Maslu. E o taină atât de neglijată de unii bolnavi sau de familiile lor, care fac atâtea eforturi pentru a găsi cei mai buni medici și pentru a procura cele mai bune medicamente, dar care nu fac un minim efort pentru a participa la Taina Sfântului Maslu, sau amână momentul pe motiv că „vine preotul și face Sfântul Maslu, apoi moare pacientul”, și totodată nu trebuie să privim această sfântă taină, ca o vindecare magică, de aceea pastorația bolnavilor și a familiilor lor trebuie să înceapă înainte de a se îmbolnăvi, când putem stabili cu ei o relație simplă și apropiată. De multe ori nu contează numai vorbele, atitudinea exterioară, ci disponibilitatea lăuntrică a preotului de a aduce un sprijin bolnavului și de a-l ajuta să se limpezească. Există nenumărate cazuri, în special în căminele de bătrâni și chiar și în parohiile noastre când bătrâni bolnavi nu au schimbat nici un cuvânt, nici cu medicul, nici cu infirmierele, poate nici cu membrii familiei care vin să-i viziteze. În acest context, preotul poate fi un sprijin pentru cel bolnav, bolnavul știind și simțind că acesta nu vine la el cu alte gânduri, decât cu nădejdea pe care preotul trebuie să o transmită tuturor, el fiind predicatorul Învierii.
Un preot de caritate de la noi din țară mărturisește în acest sens: „Discutând cu administratorul așezământului am cerut sprijinul și acordul pentru a încerca să port o discuție cu acest pacient. După ce am primit acordul, m-am așezat lângă acest bolnav și am stat câteva zeci de minute fără să vorbim sau să scoatem măcar un cuvânt. Am plecat fără să reușesc să vorbesc cu el. După câteva zile am revenit, la fel m-am așezat pe scaun și fără să vorbim am stat așa câteva minute. După câteva zile, iar m-am așezat lângă el, iar după șase întâlniri, în sfârșit începe să vorbească spunându-mi: De ce ai stat cu mine în toate aceste zile, timp de atâtea ceasuri? Ce înseamnă acest lucru? Din acel moment a început tămăduirea lui, datorită faptului că reușise să intre din nou după mult timp de vorbă cu cineva”.
Preotul Radu Virca, preot de caritate în cadrul Spitalului Municipal Mediaș ne spune referitor la solicitările credincioșilor de a le fi alături: „Răspund afirmativ tuturor chemărilor, 24 de ore din 24, ori de câte ori este nevoie. Când omul este în necaz, atunci are nevoie de preot și mă cheamă. Atunci trebuie ajutat. Nu poți să-l lași pe om atunci când are nevoie de mângâierea lui Dumnezeu, prin preot știind că acolo este o fărâmă de alinare”, tot el continuând: „Sunt cazuri în care reușești să-i spovedești și să-i împărtășești pe bolnavi, sunt cazuri în care deja este prea târziu pentru spovedanie și împărtășanie, când omul nu mai este conștient și nu poți decât să-i citești rugăciuni de alinare a durerii, să-I ceri lui Dumnezeu a Se îndura către sufletul persoanei în cauză. Cei care doresc și pot să se spovedească și să se împărtășească îmi aduc o mare bucurie, pentru că este cea mai mare împlinire a omului de a fi în comuniune cu Dumnezeu. Dar numai pentru cei care doresc, căci nu putem obliga pe nimeni. Dumnezeu este foarte delicat și la El nu merge cu obligativitate”. O capelă într-un spital este nu doar pentru pacienți un loc de reculegere și rugăciune, ci mai ales pentru aparținătorii acestora, pe care de multe ori îi întâlnești acolo rugându-se pentru sănătatea celor aflați în suferință.
În concluzie, actul de conlucrare dintre preot și medic în îngrijirea bolnavilor poate fi înfăptuit, mai ales în stadiul în care se află majoritatea spitalelor din țară, oferind spațiul de rugăciune (capela), oferind disponibilitatea de a primi pe preot în saloane și mai ales oferind deschiderea din partea medicilor. Se poate crea, așadar o legătură frumoasă între cadrul medical, preot și pacient și nu în cele din urmă cu Dumnezeu, Cel care îi întărește pe toți în această lucrare de vindecare a celui bolnav.
Discuțiile care au urmat, pe marginea subiectului tratat, au fost dirijate de părintele coordonator Traian Molea, secondat de părintele misionar protopopesc George Mironescu. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Boala și suferința sunt mijloace de referință asupra vieții noastre.
- Preotul trebuie să fie implicat și disponibil 24/24 la nevoile enoriașilor săi aflați în suferință.
- Vindecarea celui bolnav poate depinde de momnetul când este cercetat și căutat de către preotul duhovnic și membrii familie sale.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Florea Claudiu – susținătorul ședinței și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.
CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 19 Septembrie 2024, la Parohia Acoperământul Maicii Domnnului – Vicovu de Sus – Plai, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Pr. Victor – Ilie Nistor, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, părintele paroh a susținut meditația cu titlul: „Sfinții tămăduitori ca model al preoților de caritate și prieteni ai celor bolnavi”.
Din cuprinsul meditației, evidențiem următoarele aspecte:
S-au scris și s-au spus multe despre sfinții tămăduitori ai Ortodoxiei. Cum însă ei nu sunt doar istorie, doar trecut, ci fac parte din Biserica vie și veșnic vie întru Hristos Domnul, se cuvine să ne apropiem tainic de acești sfinți pentru a-i înțelege mai bine și, implicit, pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine.
Au ajuns a fi tămăduitori în sânul Bisericii pentru că, mai întâi de toate, s-au tămăduit pe ei înșiși întru Iisus Hristos. Nu degeaba a spus Domnul cum că orb pe orb nu poate să călăuzească (Lc 6,39): așa nici cel bolnav sufletește, cel netămăduit de către Cel ce este Viața lumii nu poate vindeca pe ceilalți, fără a se fi vindecat pe sine mai întâi, fără a se tămădui pe sine prin unirea sa deplină cu Cel ce, indirect, S-a numit pe Sine și Doctor al celor bolnavi (Mt 9,12). Sfinții tămăduitori nu au fost și nici nu și-au asumat rolul unor simpli medici. Prezența lui Hristos și a Duhului Sfânt în pântecele-inima lor implica mai mult decât atât! Cum celălalt, aproapele, nu este doar trup, ci și suflet, tămăduirea însemna atât vindecare, cât și mântuire. Trupul muritor al celui bolnav era o treaptă spre sufletul muritor al aceluiași bolnav. A vindeca trupul și a lăsa sufletul în întuneric era un nonsens pentru sfinții tămăduitori. Asta pentru că aceiași sfinți purtau pe Cel ce este Iubire. Și, implicit, iubeau pe ceilalți. Hristos iubește Biserica prin sfinții Lui. Și o iubește viu, activ, evident, fățiș. Nu teoretic, nu pecuniar, nu demagogic. Vindecarea bolilor trupești este un preambul al vindecării sufletești. Una nu are rost fără cealaltă din punctul de vedere al soteriologiei hristice. Un suflet bolnav într-un trup sănătos este un nonsens înaintea lui Hristos și în Biserică. Omul este o făptură veșnică, iar binele temporar devine deja absurd în fața chinului veșnic din iad. Sfinții tămăduitori au vindecat pentru a mântui. Au săvârșit minuni în Numele lui Hristos pentru a certifica dumnezeirea Celui în al Cărui Nume lucrau. Veșnicul bine, veșnica stare de bine era finalitatea fără de sfârșit: a așeza un nou suflet în trupul tainic al Bisericii, acesta era sensul lucării lor. A uni cu Hristos vindecând mai întâi trupul și apoi și sufletul era logica vie a lucrării lor.
În tradiția ortodoxă, sunt numeroși sfinți care sunt cunoscuți ca vindecători, iar creștinii se roagă la ei pentru ajutor în boli și suferințe fizice sau spirituale. Acești sfinți sunt numiți „doctori fără de arginți” pentru că au vindecat fără a cere recompense materiale, oferind ajutor din iubire de Dumnezeu și semeni. Câteva exemple importante de astfel de sfinți prieteni vindecători includ pe următorii sfinți:
- Sfinții Cosma și Damian, cei din Asia. Au trăit în secolul IV. S-au născut dintr-un tată păgân și o mama creștina, în Asia Mica. Datorită vindecărilor, pe care prin harul dumnezeiesc le făceau oamenilor, ei sunt cunoscuți și sub numele de doctori fără arginți. Au primit acest nume pentru că vindecarea era data nu de medicamente, ci de Hristos. Pentru acest motiv ei nu primeau niciun fel de plată de la pacienții lor. Singura lor plată era ca cel tămăduit să creadă în Hristos.
- Sfântul Pantelimon mare vindecător, cunoscut ca protector al medicilor și al celor bolnavi. A fost medic și a fost martirizat în anul 305. Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii lui Hristos. Pomenit în data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit doctor fără de arginți, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.
- Sfântul Efrem cel Nou. Sfântul Efrem cel Nou, cunoscut și ca Sfântul Efrem din Nea Makri, este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii Ortodoxe din Grecia. Sfântul Efrem s-a născut într-o familie creștină evlavioasă, iar la vârsta de 14 ani a ales să-și dedice viața slujirii lui Dumnezeu, dorind să se facă monah la Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Ammon, în apropiere de Nea Makri, lângă Atena. Acolo și-a petrecut viața în rugăciune, post și nevoințe ascetice.
Boala și păcatul ca și boală mortificantă a sufletului rămân o realitate în această lume. Eradicarea lor deplină s-a dovedit a fi imposibilă. Dar ignorarea acestor realități este cu siguranță un păcat! Sfinții tămăduitori L-au asumat pe Hristos și au lucrat prin El împotriva morții, sub toate formele ei. Viața Bisericii a fost singurul lor ideal. Pentru că Viața Aceasta înseamnă Hristos, înseamnă aproapele și mai înseamnă și propria mântuire.
În încheiere, preoții participanți au ascultat mărturia telefonică a unei credincioase care a reușit să treacă peste suferința sa cu ajutorul credinței.
Discuțiile care au urmat, pe marginea subiectului tratat, au fost dirijate de părintele coordonator Mihalescu Florin, secondat de părintele misionar protopopesc Mironescu George. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Fără credință în Dumnezeu nu se trece de boală sau prin vindecare.
- Preotul trebuie să fie în permanență disponibil și angajat în vindecarea și ajutorarea celui bolnav și nu trebuie să amâne chemarea sa la căpătâiul celui suferind.
Întâlnirea Cercului Nr. 5, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Nistor Victor – Ilie, pentru prezentare meditați ei și tuturor preoților prezenți la ședința de lucru din luna septembrie.
A consemnat, Arhid. Petrașuc Ioan-Alexandru
