Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna septembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sf. Mitropolit Dosoftei”
Preoții din cercul pastoral nr. 1, „Sf. Mitropolit Dosoftei”, Câmpulung Moldovenesc s-au reîntâlnit în ședință de lucru, joi, 5 septembrie, la biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, din incinta Detașamentului de pompieri din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul sfântului locaș.
După rânduiala de rugăciune, părintele Macar Ilie, coordonatorul cercului pastoral zonal, a rostit cuvânt introductiv. În continuare, părintele Moroșan Nicolaie, gazda întâlnirii, a susținut referatul pregătit, intitulat „Biserica – spital duhovnicesc. Rolul terapeutic al Bisericii în vindecarea omului de patimi”. Din cuprinsul referatului cităm următoarele: „Vindecarea omului de patimi este o temă profundă și complex, iar Biserica are un rol esențial în acest proces. Patima are o semnificație profundă și este asociată cu lupta omului împotriva unor mișcări ale sufletului care se îndreaptă împotriva firii sau care sunt stârnite de amintiri, simțuri și percepții. Patimile sunt boli sufletești. Fiind o repetare a greșelii lui Adam, fiecare păcat ne face să suferim întunericul și moartea căderii sufletului”. Dumnezeu a rânduit însă, din iubire față de oameni, metoda de vindecare, trimițându-L pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a întemeiat Biserica, iar „Biserica este un spațiu terapeutic, un spital duhovnicesc în care preoții-terapeuți au menirea de a transmite oamenilor, printr-o viață sfântă, medicamentul lui Dumnezeu, care este Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, măsura tuturor lucrurilor. În deplină conformitate cu mărturiile nou-testamentare referitoare la puterea tămăduitoare a Mântuitorului, Sfinții Părinți și Tradiția Bisericii văd în El Doctorul trimis de Tatăl omenirii căzute în păcat, omenirii aflate sub influența urmărilor păcatului strămoșesc. Vorbind despre Patima, Moartea și Învierea Domnului, Sfântul Grigorie Teologul spune că „toate acestea erau pentru Dumnezeu un mijloc de vindecare a slăbiciunilor noastre, ca să-l repună pe vechiul Adam în starea din care căzuse și să-l ducă din nou lângă pomul vieții”.
După expunere, a luat cuvântul părintele coordonator al cercului zonal, preotul doctor Macar Ilie, care l-a felicitat pe părintele referent pentru materialul alcătuit. De asemenea, a salutat prezența părintelui protopop, Goraș Aurel și a părintelui Popa Gheorghe, profesor universitar de Teologie Morală la Iași. La invitația părintelui protopop, părintele profesor doctor Gheorghe a rostit un cuvânt, exprimându-și bucuria și emoția pentru că se află în mijlocul preoților din Câmpulung, oraș unde a slujit ca preot în urmă cu mai mulți ani. În expunerea sa, a pornit de la un citat al Sfântului Ioan Gură de Aur, care afirmă că „Biserica este spital, nu tribunal”, înțelegându-se rolul terapeutic și lucrarea de tămăduire a Bisericii în lume. În acest sens, ca preoți, avem vocația de la Dumnezeu de a fi medici, nu avem binecuvântarea de a fi judecători. Biserica vindecă, fiind icoana iubirii Preasfintei Treimi. În ceea ce privește tema vindecării de patimi, a adus în discuție învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul pe acest subiect.
A urmat un cuvânt de mulțumire al părintelui Macar Ilie, care a mulțumit părintelui oaspete pentru împărtășirea unui cuvânt bun, la nivel academic, dar, totodată și duhovnicesc.
Concluziile au fost formulate de către părintele protopop, care l-a felicitate pe părintele Moroșan pentru referatul alcătuit, în care a prezentat învățătura Sfinților Părinți despre vindecarea de patimi/păcate și remediile sau rețetele duhovnicești propuse de aceștia, potrivit experienței lor în laboratorul mântuirii care este Biserica. De asemenea, a mulțumit părintelui Popa Gheorghe pentru intervenția sa, prin care a îmbogățit întâlnirea cercului pastoral. Totodată, a exprimat dorința și intenția de a organiza o conferință preoțească mai extinsă la care să fie invitat părintele profesor universitar.
La final, părintele Moroșan Nicolaie, în calitate de gazdă, a mulțumit tuturor celor prezenți, care și-au unit glasurile în cântarea „Cuvine-se cu adevărat”.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfinții Români”
În seara zilei de joi, 26 septembrie 2024, Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Holda, a găzduit întâlnirea cercului pastoral nr. 2, „Sfinții Români” – Valea Bistriței.
Cu acest prilej, începând cu ora 18, preoții care fac parte din acest cerc pastoral, sub protia părintelui Simiraș Ioan, decanul de vârstă al preoților din zonă și fost preot paroh la parohia gazdă, au săvârșit slujba Aghiezmei și Taina Sfântului Maslu de obște, în biserica parohială.
După rânduiala de rugăciune, părintele paroh, preotul Simiraș Adrian, a dat citire materialului pregătit pentru acest prilej, intitulat „Repere scripturistice și patristice pentru asumarea suferinței și pentru îngrijirea bolnavilor”, din care cităm următoarele idei:
„Îngrijirea celor bolnavi este o datorie fundamentală pentru fiecare creștin. În Evanghelia după Matei, Hristos ne dă o poruncă clară: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 36). Acest verset este parte a unei pericope în care Hristos explică faptul că, la Judecata de Apoi, cei care au avut grijă de semenii lor aflați în suferință vor fi răsplătiți, în timp ce cei care i-au neglijat vor fi mustrați. Această poruncă arată că îngrijirea celor bolnavi nu este doar o dovadă de milostenie, ci o manifestare concretă a iubirii creștine și o obligație față de Dumnezeu. În fiecare persoană bolnavă, creștinii trebuie să vadă chipul lui Hristos, care se identifică cu cei suferinzi și nevoiași.”
„Sfântul Vasile cel Mare a fost unul dintre primii Părinți ai Bisericii care a organizat instituții de caritate pentru îngrijirea celor bolnavi. El a înființat un mare complex de spitale și azile, cunoscut sub numele de „Vasiliada”, unde cei bolnavi și săraci erau îngrijiți gratuit. Această lucrare de milostenie a Sfântului Vasile a fost un exemplu concret al împlinirii poruncii lui Hristos de a-i ajuta pe cei în nevoie.”
Sfântul Ioan Casian învață că slujirea aproapelui în suferință este o jerttă plăcută lui Dumnezeu, subliniind valoarea acestei fapte de milostenie: „Slujirea aproapelui, mai ales a celor în suferință, este cea mai frumoasă jertfă adusă lui Dumnezeu. ”
A luat cuvântul, în continuare, preotul Norocel Bogdan, misionar protopopesc la Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, care l-a felicitat pe părintele paroh pentru materialul pregătit cu multă seriozitate, care a redat foarte bine ideile sugerate de titlul temei. Totodată, a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, plecând de la o ideea formulată în concluziile referatului, potrivit căreia „în fiecare bolnav care suferă, creștinul trebuie să vadă chipul lui Hristos”, Cel care a zis: bolnav am fost și M-ați cercetat (Mt. 25, 36). La Taina Sfântului Maslu auzim de fiecare dată, în Evanghelia a patra că în Persoana și în lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos s-au împlinit cuvintele proorocului Isaia care zice: Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat (Isaia 53, 4; Matei 8, 17). Așadar, în fiecare bolnav care suferă, suferă și Domnul, Care a asumat toată neputința neamului omenesc. Iar această dovadă a dragostei lui Dumnezeu față de oameni ne umple sufletele de nădejde că nu suntem singuri în boala și durerea noastră. Dumnezeu nu este la distanță, ci tocmai pentru că S-a întrupat și S-a făcut Fiul Omului, este alături de oameni, în toate încercările lor. Dacă reușim să înțelegem în acest mod bolile și suferința din viața noastră și a celor apropiați nouă, învățăm că Mântuitorul a suferit, El Cel nevinovat ca să ne dea pildă de răbdare și asumare nouă, celor vinovați, celor căzuți în păcate și patimi. De multe ori boala și suferința au un rol pedagogic, de trezire a sufletului spre pocăință și îndreptare spre Dumnezeu, Care vrea mântuirea sufletului nemuritor.
Un cuvânt de mulțumire a adresat apoi părintele paroh, Simiraș Adrian, care a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru faptul că au răspuns invitației de a se ruga împreună. La final, după obicei, credincioșii prezenți au fost miruiți cu untdelemn sfințit la Sfântul Maslu.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sf. Cuv. Daniil Sihastru”
În seara zilei de joi, 19 septembrie 2024, la Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, din Frasin, a avut loc întâlnirea cercului pastoral nr. 4, „Sf. Cuv. Daniil Sihastrul” – Frasin.
Cu acest prilej la ceas de seară, s-au întâlnit în număr mare părinții din împrejurimi, membrii cercului pastoral, pentru a oficia slujba Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos sub protia părintelui coordonator Ianovici Gheorghe, urmând ca mai apoi să prezinte referatul intitulat „Biserica – spital duhovnicesc. Rolul terapeutic al Bisericii în vindecarea omului de patimi” din cuprinsul căruia redăm câteva idei esențiale.
„Biserica a fost dintotdeauna preocupată de sănătatea spirituală și trupească a omului, fiind percepută în istorie ca o comunitate tămăduitoare care a influențat întreaga viață spirituală a poporului dând naștere la o atmosferă de sănătate și curăție morală”
Mântuirea adusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos reprezintă și un mod de îngrijire și tămăduire a neamului omenesc, în acest sens scrie: „însăși venirea la noi a Fiului lui Dumnezeu, prin întrupare, toată lucrarea Sa ca Mântuitor și întreaga Sa activitate, încununată prin jertfa Sa pe Cruce reprezintă suprema manifestare a iubirii lui Dumnezeu față de oameni, față de creația Sa. … Astfel, Mântuitorul este Cel ce va reda omului sănătatea sa primordială. Sfântul Grigore Teologul spune că: toate acestea erau pentru Dumnezeu un mijloc de vindecare a slăbiciunii noastre.”
Biserica este supranumită spital duhovnicesc, în acest sens regăsim următoarele: „Biserica este un spital terapeutic deoarece Ea oferă omului potențialul de a tranzita starea de individ înspre cea de persoană. Terapia este un proces de încorporare eclesială treptată și dinamică. Biserica nu vindecă atât de mult cu ceea ce Ea are, cât cu ceea ce Ea este. Biserica are părinți duhovnicești și Taina Pocăinței. Mult accent s-a pus și s-a acordat semnificației acestui element atunci când vine vorba de terapie.”
„Pentru Biserică terapia nu este o chestiune psihologică sau morală ci una ontologică. Scopul terapiei nu este acela de a oferi numai tămăduire pentru simptomele de boală ale oamenilor, ci acela de a asigura renașterea lor, prin transferul din spațiul iubirii de sine în care se patimile, în spațiul dragostei firești, acolo unde se găsește adevărata terapie prin iubire.”
La finalul prezentării au luat cuvântul unii dintre părinții mai în vârstă, cu o vastă experiență pastorală, oferind câteva exemple în care cei integrați în spațiul eclesial și care au cultivat gândirea tămăduitoare patristică îmbinând armonios duhul rugăciunii cu iubirea față de aproapele au reușit să se elibereze de unele patimi grele și chiar uneori sa obțină și vindecarea unor boli trupești.
A avut loc o intervenție remarcabilă a unui părinte care ne-a adresat întrebarea cât se poate de pertinentă: „Fraților noi suntem mulțumiți de cum suntem? Putem noi oare să ne considerăm vindecați în totalitate, sufletește și trupește și apți să fim terapeuți pentru credincioșii aflați în suferință? Ne dorim noi oare să fim Sfinți?” întrebări ce au scrutat sufletele noastre și vor reprezenta de acum înainte un moto, și totodată o temă de gândire pentru mulți dintre noi cei ce facem parte din tagma aceasta „tămăduitoare”.
La finele discuțiilor, părintele misionar a luat cuvântul, mulțumind părintelui coordonator pentru referatul prezentat, pregătit cu multă conștiinciozitate. De asemenea, l-a felicitat pentru implicarea și seriozitatea de care dă dovadă la fiecare întâlnire a cercului pastoral, mereu cu „temele făcute”. A mulțumit și celorlalți părinți, care s-au implicat în discuții.
După obicei, întâlnirea s-a încheiat prin cântarea „Cuvine-se cu adevărat”.
CERCUL PASTORAL NR. 4
„Mărturisitorii dreptei credințe”
Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 4, denumit „Mărturisitorii dreptei credințe” s-a desfășurat marți, 24 septembrie 2024, la biserica parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Vatra Dornei, coordonator al Cercului fiind preotul doctor Valică Mihai, de la catedrala „Sfânta Treime”.
Ședința a fost precedată de săvârșirea slujbei Acatistului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii bisericii gazdă, începând cu ora 17:30, slujbă săvârșită sub protia preotului Norocel Bogdan, noul misionar protopopesc al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. După Acatist, s-a rostit o ectenie la care au fost pomeniți toți preoții din cercul pastoral, după care s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului roabei lui Dumnezeu Ana, mama preotului paroh, la un an de la trecerea la Domnul și a prezbiterei Maria, soția părintelui protopop de Câmpulung Moldovenesc, de curând trecută la Domnul.
După rânduiala de rugăciune, părintele paroh, Rus Virgil, a dat citire referatului pregătit pentru această întâlnire, intitulat „Familia celui suferind, între implicare și abandonare”. Din cuprinsul lucrării, notăm următoarele idei:
„In contemporaneitate, asistăm la o schimbare majoră în percepția suferinței și a rolului familiei. Valorile individualiste și o cultură centrată pe confort au diminuat capacitatea multor familii de ași asuma pe termen lung grija pentru membrii vulnerabili. Mulți dintre cei bolnavi sunt adesea abandonați în instituții medicale sau aziluri, unde sunt privați de suportul emoțional și spiritual oferit de familie.”
„Rolul nostru pastoral este de a găsi soluții concrete pentru a preveni abandonul celor suferinzi, fie că vorbim despre bătrâni, bolnavi cronici sau persoane cu dizabilități. In acest sens, Biserica poate deveni un adevărat refugiu, unde iubirea creștină nu este doar un ideal, ci o realitate vie, trăită în comunitate.”
„Chemarea noastră este să fim mesagerii iubirii neclintite a lui Dumnezeu, care nu părăsește pe nimeni în suferință, ci este alături de noi până la capăt. Să rămânem solidari cu cei aflați în încercare și să încurajăm familiile să își îndeplinească misiunea sfântă de a îngriji pe cei suferinzi, cu credință și nădejde în puterea vindecătoare a Domnului nostru Iisus Hristos.”
A urmat cuvântul preotului misionar care l-a felicitat pe părintele paroh, în numele celor prezenți, pentru lucrarea alcătuită, în care a surprins în mod concentrat ideile principale sugerate de titlul temei, care îndeamnă la reflecție și analiză. Într-adevăr, boala aduce schimbări și la nivelul familiei, reprezintă o provocare, care poate unii o familie dar o poate și dezbina, în cazul în care nu pot purta toți povara. De aceea, a invitat preoții să ia cuvântul.
Intervențiile au abordat situații întâlnite în cadrul experiențelor pastorale, cu situații de familii care au purtat crucea suferinței în mod pilduitor, fiind alături și îngrijind pe membri bolnavi. Au întâlnit și situații în care la oamenii bolnavi sau bătrâni suferința s-a accentuat când au fost duși la azil și au murit în scurt timp, ruperea legăturii cu familia fiind resimțită ca o adevărată dezrădăcinare.
Un subiect de discuție a avut în vedere dificultățile care apar în mobilizarea enoriașilor de a ajuta pe cei neputincioși din comunitate, vârstnici sau suferinzi, care au nevoie de ajutor. Totodată, sunt situații în care ajutorul este refuzat, oamenii se înstrăinează unii de alții, nu mai au încredere, etc.
Preotul doctor Magherca Marius, referindu-se la titlul referatului, a amintit două situații din Vechiul Testament: atitudinea soției lui Iov, care nu și-a ajutat soțul cuprins de boală și suferință, și regele Saul, care era trist pentru suferința fiului său. Așadar, două abordări diferite. În Noul Testament, se observă mult grija celor din familie pentru îngrijirea celor bolnavi și rugăciunea acestora și cererea plină de credință pentru primirea vindecării.
În calitate de gazdă, la final, părintele Rus Virgil, a mulțumit tuturor pentru împreuna rugăciune și interesul arătat față de prezentarea făcută. Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”, dedicat Maicii Domnului.
CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”
Marți, 24 septembrie 2024, s-a desfășurat întâlnirea lunară a preoților care fac parte din cercul pastoral nr. 5, aflat sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de preot doctor Rusu Ilie, de la Parohia Ciocănești. Evenimentul a avut loc în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a Parohiei Poiana Stampei I.
După rostirea rugăciunilor începătoare, părintele paroh Cormoș Sorin Ilie a susținut referatul cu titlul „Suferința omului modern (depresie, deznădejde, adicții, etc.) și mijloacele necesare pentru tratarea acestuia.” din cuprinsul căruia redăm câteva idei: „Vindecarea nu este în exclusivitate lucrare omenească, și nici în exclusivitate dumnezeiască: omul trebuie să lucreze împreună cu Dumnezeu. Marea suferință a omului modern este cauzată din aceea că nu-i lasă și lui Dumnezeu loc, nu-L cheamă prin rugăciune și nu se raportează ca la Tatăl cel Ceresc, Care are grijă de toate. Fără Dumnezeu însă, omul nu poate face nimic bun, nu-și află menirea, nu-și găsește sensul, nimic nu-l mulțumește, cu toate că se află într-o continuă căutare și încercare disperată de a umple un gol, pe care îl resimte. Încearcă să umple golul cu împlinirea patimilor și a poftelor, cu acumularea de lucruri materiale, dar golul se face tot mai mare. De aici depresia și deznădejdea, nemulțumirea și neîmplinirea. Durerea ce urmează aparentei plăceri se cere compensată. În realitate se creează un cerc vicios. Plăcerea nu poate umple și nici împlini. Una dintre amăgirile păcatului este iluzia plăcerii infinite pe care o promite, însă omul păcătos află repede durerea declanșată de plăcere. Dacă păcatul, ca boală a sufletului și patimile ca și cancer al vieții morale, lasă în urmă sentimentul pustiirii, al înstrăinării, virtuțile constituie starea de adevărată sănătate trupească și sufletească”. „Numai cei care trăiesc în Hristos scapă de patimile păcatelor: Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Dacă trăim în duhul, în duhul să și umblăm (Galateni 5, 24-25)” .
După susținerea referatului au luat cuvântul părinții prezenți, în care au prezentat unele situații întâlnite în pastorație, cu oameni care au fost cuprinși în întregime de voalul negru al deznădejdii, așezați fiind pe marginea prăpastiei, supranumită depresie, dar care depun eforturi mari, alături de sprijinul preotului duhovnic, să scape din mrejele acestei boli seculare. Ca remediu principal împotriva acestei maladii care risipește și întunecă sufletul celui suferind, a fost Rugăciunea stăruitoare a celui în cauză împreunată cu cea a celor mai apropiați, copărtași aceleiași suferințe.
S-a remarcat cu durere faptul că, dintre cei cuprinși de acest chin duhovnicesc, se regăsesc nu numai laici ci chiar și unii clerici, care trecând prin încercări greu de suportat au căzut pradă suferinței. Cu toate acestea stăruind în nădejdea bunului Dumnezeu care pe toate le plinește și cu efortul personal de a răzbi peste aceste obstacole omenești, orice om indiferent din ce tagmă face parte, poate scăpa din încercări așteptând roadele biruinței.
O propunere vrednică de luat în considerație a fost aceea de a aduce în mijlocul nostru, la întâlnirea cercurilor misionare dedicate acestor teme și a unui medic psiholog ca reprezentant al unei instituții de specialitate pentru a ne prezenta din perspectivă profesională criteriile acestor boli psihologice, care mai apoi să fie trecute prin filtrul duhovnicesc al gândirii patristice, pentru ca astfel îmbinând simetric partea profesională cu cea spirituală să se poate oferi cu mai multă exactitate un remediu prielnic cu ajutorul căruia, cel cuprins de „boală” să poată lupta cu nădejdea că în final va fi încununată prin biruință.
Un alt subiect abordat a fost acela că înainte preotul duhovnic avea un rol mai mare în îngrijire, acum crește rolul psihologului. Totuși, Biserica și preoții au încă un rol important, recunoscut de mulți, mai ales în suferință, de aceea oamenii așteaptă de la noi să fim modele, să ne rugăm pentru ei și să-i încredințăm de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care vrea ca oamenii să se mântuiască, adică să moștenească un loc în Împărăția cerurilor.
La final, părintele Cormoș Sorin Ilie, a mulțumit tuturor pentru prezență și interesul arătat față de tema adusă în discuție. Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului dedicat Maicii Domnului, „Cuvine-se cu adevărat”.
CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sf. Ap. Andrei”
În după amiaza zile de luni, 16 septembrie 2024 preoții membri ai Cercului Pastoral Misionar nr. 6, ocrotit de Sfântul Apostol Andrei, au avut o nouă întâlnire pastoral-liturgică. Evenimentul a avut loc în biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, a parohiei Dârmoxa. Cu acest prilej, preoții au săvârșit slujba Acatistului Sfintei Cruci sub protia părintelui misionar protopopesc, Norocel Bogdan.
În continuare, părintele Verdeșescu Buzilă Alexandru, parohul bisericii gazdă, a susținut referatul „Importanța lucrării preotului în alinarea suferinței și în prevenirea deznădejdii celui suferind” , din care cităm: „Deznădejdea este pierderea încrederii în bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, reprezentând unele dintre păcatele împotriva Duhului Sfânt. Omul ajunge la deznădejde atunci când se pierde pe sine pentru că a uitat calea Bisericii, sau pentru că nu a urmat-o niciodată, sau pentru că nu își mai găsește un rost, crezând că nu mai face parte din planul de mântuire al Lui Hristos. De asemenea deznădejdea este o descurajare extremă a omului în fața evenimentelor propriei vieți și se întemeiază pe împuținarea credinței până la ineficacitatea ei, când nădejdea este anulată.”
În continuare ni se prezintă modul prin care omul poate scăpa de deznădejde: „ridicarea din deznădejde a celui bolnav începe din momentul în care acesta simte nevoia prezenței unui preot lângă patul de chin, când își amintește că este fiul Tatălui Ceresc, că are un Mântuitor care nu l-a abandonat, că îl așteaptă lumea de afară, în care valoarea este recunoscută, că sunt semeni care se vor bucura oricând de prezența sa atunci când se va face sănătos. ”
Cât privește rolul preotului de taumaturg se amintește: „întors către lume, preotul, acest terapon al lui Dumnezeu, a devenit așa tocmai datorită intimității și îndrăznelii sfinte căpătate în slujirea perpetuă și ferventă a Stăpânului, este terapeut pentru oamenii aflați în stare de boală și izolare. El personal nu vindecă pe nimeni, ci doar asistă la procesul de vindecare.” În continuare se subliniază faptul că „de multe ori nu contează doar vorbele, atitudinea exterioară, ci și disponibilitatea lăuntrică a preotului de a aduce un sprijin bolnavului și de a-l ajuta să se limpezească.”
După susținerea referatului, au luat cuvântul mai mulți preoți prezenți, în frunte cu părintele misionar, felicitându-l pe părintele pentru materialul pregătit, apoi dezbătându-se problema ajutorului pe care îl poți oferi, în calitate de preot, celui aflat pe patul de moarte, când în unele cazuri suferindul nu se poate împăca cu ideea morții și nu dorește ca preotul să îl cerceteze în acele clipe, asociind venirea preotului nu cu vizita unui medic, care îi poate vindeca boala fie ea sufletească sau trupească, ci cu un „prevestitor al sosirii ceasului”. Din acest motiv este nevoie de multă delicatețe și înțelepciune prin care să îi explice celui în cauză faptul că împărtășirea unui bolnav nu se face pentru a trece la cele veșnice ci mai degrabă pentru ca prin puterea Duhului Sfânt să se poată ridica din patul suferinței.
În concluzie dezbaterile s-au conchis cu învățătura potrivit căreia preotul este dator să persiste în formare unei legături spirituale cu cel bolnav, pentru ca omul să capete încredere în activitatea taumaturgică a harului transmis de preot fie el prin dezlegarea păcatelor cele mărturisite, fie prin oferirea Sfintei Împărtășanii fie chiar prin rugăciunile rostite din cadrul Sfântului Maslu săvârșit în locuința celui suferind.
La final, preotul paroh a mulțumit părintelui și diaconului misionar și celorlalți preoți prezenți, dar și credincioșilor care au răspuns invitației, într-o zi din cursul săptămânii, lăsând alte preocupări pentru a veni la biserică.
CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”
La împlinirea sorocului de 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a preotului Dan-Constantin Ceredeev, de pioasă amintire, preot paroh și părinte duhovnicesc vreme de 28 de ani al comunității parohiale din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței, membri cercului pastoral „Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”, s-au adunat în rugăciune pentru prohodirea fratelui lor de slujire.
Evenimentul a avut loc duminică după amiază, în data de 8 septembrie, la prăznuirea Praznicului Nașterii Maicii Domnului. În curtea bisericii parohiale, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, soborul de clerici din cercul pastoral zonal, coordonat de către preotul Negură Dan Dumitru, de la Parohia Vatra Moldoviței, la care s-au adăugat și câțiva preoți din Protopopiatul Rădăuți, au săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște, participând familia îndoliată precum și mulți credincioși din parohie. La finalul Sfintei Taine, a rostit un cuvânt de învățătură preacucernicul preot Goraș Aurel, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, care a făcut referire la Praznicul Nașterii Maicii Domnului, care a adus bucurie și binecuvântare la toată lumea, iar Pururea Fecioara Maria este Maica tuturor celor credincioși, care mângâie și alină durerea tuturor celor întristați, ca una care a cunoscut durerea și a fost alături de suferința Fiului Său, Care a primit a se răstigni pentru noi. Totodată, a vorbit despre frumoasa activitate pastorală a părintelui Dan-Constantin, care a venit pe lume în zi de praznic, la 8 septembrie 1972 și care ar fi împlinit în această zi 52 de ani. Dumnezeu a rânduit pentru el altfel și l-a chemat la Sine mai repede, am putea considera noi, gândind omenește. Ne rămâne însă pilda unui preot care în scurt timp a lucrat mult, slujind cu multă evlavie, făcându-se tuturor toate, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel.
La finalul cuvântului său, părintele protopop l-a prezentat pe noul paroh, preotul Mnesciuc Ștefan, fiu al satului și ucenic al părintelui Dan-Constantin, care va continua slujirea acestuia.
A urmat rânduiala parastasului, pentru odihna sufletului preotului Dan-Constantin, iar la final, glasurile tuturor celor prezenți s-au unit pentru cântarea liturgică „Veșnica pomenire” și „Hristos a înviat”.
Dumnezeu să-l odihnească cu drepții pe robul Său, Dan-Constantin preotul, fratele nostru!
CERCUL PASTORAL NR. 8
„Sf. Ier. Spiridon”
Sâmbătă, 28 septembrie, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, Botuș, din comuna Fundu Moldovei, a fost gazda unei noi întâlniri a cercului pastoral „Sf. Ierarh Spiridon”, din zona Fundu Moldovei – Izvoarele Sucevei, cerc coordonat de părintele Horga Alexandru, preot paroh la parohia Breaza II. De la ora 13, preoții din cercul pastoral zonal, au săvârșit slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, sub protia părintelui Norocel Bogdan, preot misionar protopopesc al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
Conform programului anunțat, în continuare, gazda întâlnirii, părintele paroh, Latiș Doru, a susținut referatul pregătit pentru acest prilej, intitulat „Familia celui suferind între implicare și abandonare”.
Din cuprinsul referatului redăm câteva idei rezonatorii: „Sfântul Ioan Gură de Aur numește familia creștină biserica de acasă, în care se cultivă iubirea conjugală, părintească, fiască și frățească. Această iubire nu poate fi arătată decât prin grija unuia față de celălalt, atât în bucurie, dar mai ales în vreme de necaz și boală ”
Despre întrajutorarea dintre frați părintele a subliniat cu un citat de la Pr. Dumitru Stăniloaie, nou canonizat în decursul acestui an: „Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută și pe alții și dacă nu e ajutat și el de alții. Dacă ești în boală și suferință și ai lângă tine un om care te iubește, ți se ameliorează boala și se liniștește suferința…” adăugând în continuare „îngrijirea celor bolnavi și suferinzi, fie că ei fac parte din familia noastră sau nu, sunt o condiție pentru mântuirea omului. De aceea trebuie să manifestăm o grijă permanentă față de cei care sunt în suferință.”
Argumentând faptul ca paradoxal, totuși boala are o valoare deosebită în vindecarea sufletească, citează de la Pr. Efrem Filotheitul: „Cel mai puternic leac pentru sănătatea sufletească este boala trupului căci toate cele ce aduc întristare sunt trimise, fără nici o îndoială, pentru tămăduirea sufletului nostru bolnav, ca prin necazuri să arunce afară otrava iubirii de plăceri și a tot felul de patimi.”
Pe tot parcursul prezentării referatului părintele a argumentat prin oferirea unor exemple doveditoare a faptului că orice sprijin acordat unui necăjit, sau dimpotrivă neglijarea celui in suferință este răsplătită de Preabunul Creator cu aceeași monedă. Omul ce a sprijinit la tinerețe a avut la rândul său sprijin la bătrânețe
După expunerea referatului, părintele coordonator al cercului zonal, l-a felicitat pe părintele paroh, în numele membrilor cercului pastoral, pentru materialul pregătit. Au luat cuvântul mai mulți preoți, expunând situații întâlnite în pastorație,
A consemnat, Arhid. Bărcăceanu Ioan
