Cercurile Pastorale din Protopopiatul Rădăuți Moldovenesc desfășurate în luna iunie 2024

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna iunie întâlniri ale cercurilor pastorale.

Cercul Pastoral nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”

 

Miercuri, 11 Iunie 2024, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Luca – Arhiepiscopul Crimei, la Parohia Sfântul Ilie  din Municipiul Rădăuți.

După săvârșirea Slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Familia celui suferind între implicare și abandonare” și a fost susținută de către Părintele Neștian Adi Andrei, coslujitor la parohia mai sus menționată.

Din cuprinsul meditației, redăm următoarele aspecte:

După ce am constatat valoarea pe care Dumnezeu o alocă familiei pe baza câtorva relatări biblice, în ceea ce urmează, tot pe suportul celor relatate de Sfânta Scriptură, vom vedea ce raportare are familia în situația în care un membru al ei se află în suferință. Vom vedea pe de o parte cât de mult ajută prezența familiei în momentele bolii și ale durerii celui suferind și pe de alta parte cât de mult doare lipsa familiei în astfel de situații. În Evanghelia scrisă  de către Sfântul Apostol Marcu (9,17-19) ni se relatează contextul vindecării lunaticului, un tânăr care suferea de o boală îngrozitoare, demonizarea.

Trei aspecte mi-au atras atenția în mod special în  legătură cu acest eveniment. În primul rând, lunaticul nu era conștient de sine, de faptele sale și  chiar de viața sa. Demonul care pusese stăpânire pe acest tânăr era cel care-i controla viața, mai ales în momentele de lună  nouă, atunci când încerca să-l piardă. Deci, el nu putea să  se roage pentru sine însuși, nu putea să  ceară nimic lui Iisus. Acest copil este vindecat de Iisus, nu la cererea sa personală, întrucât el nu mai era în stare să exprime verbal suferința sa, și  nici nu era capabil să  ceară ajutor pentru sine, ci tatăl lui se roagă Domnului Iisus Hristos pentru vindecarea acestuia. În al doilea rând se înțelege cât de folositoare este rugăciunea tatălui pentru fiu, chiar dacă din dialogul acestui om cu Mântuitorul nu reiese o stare de credință puternică  a tatălui. Totuși el, tatăl, se apropie de Iisus căzând în genunchi și  zicând: „Doamne, miluiește pe fiul meu (Conf. Textului paralel de la Evanghelia Sfântului  Matei 17,14-15).

Al treilea aspect al acestei întâmplări îl reprezintă disperarea acestui tată care, trăia el însuși suferința fiului său  bolnav: „De poți ceva, ajută-ne, fiindu-ți  milă  de noi” (Mc 9,22).

Acest părinte, dincolo de aspectul credinței pe care numai Dumnezeu îl poate cântări se identifica în suferință cu fiul său, pe care îl supraveghease încă din copilărie, din pruncie, mai ales în momentele cumplite în care diavolul îl arunca și în foc și în apă ca să-l piardă (Mc 9,22).

Omul acesta nu cere ajutor doar pentru fiul său, ci pentru mai multe persoane, cel puțin pentru sine și copil „ajută-ne”, insistând că durerea și suferința strict personală a fiului provoacă necaz și amărăciune întregii case:” fiindu-ți milă de noi” (Mc 9,22). Suferința unui membru al familiei, indiferent de cauza ei, reprezintă o provocare majoră, capitală, pentru întreaga familie restrânsă și extinsă. 

Față de cel bolnav, suferind, cred că familia se va implica responsabil și asumat, ținându-se numaidecât de aceste două pârghii: iubirea curată și credința în Dumnezeu, lucrătoare prin conștiința vie. Fără iubire autentică și fără o credință vie, cel suferind va fi condamnat încet, dar sigur, la abandon. Și la suferința sa se va adăuga o altă suferință, mai mare decât  cea fizică, după cum am văzut la slăbănogul de la Vitezda, despre care am amintit la început: suferința singurătății. Cumplit și inuman, dar atât de trist și de adevărat!

Discuțiile au fost dirijate de părintele  Prelipcean Nelu – Angel și secondat de părintele diacon misionar, Petrașuc Ioan – Alexandru. Notăm, din cadrul discuțiilor, câteva propuneri/repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:

  1. Puterea de înțelegere a suferinței celui de lângă noi, are ca efect întărirea acestuia.
  2. Biserica este spital terapeutic.
  3. Prezența celor dragi la căpătâiul celui bolnav reprezintă ,, ridicarea sufletului din moarte”

La finalul ședinței, s-au adresat mulțumiri și felicitări părintelui Neștian Adi Andrei pentru întocmirea referatului și organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cercul Pastoral nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”

 

Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Bogdan Lupaștean-Barfă, s-au reunit în ședință de lucru, marți, 18 iunie, la Parohia Sfântul Ierarh Nicolae – Românești, din comuna Grănicești,  Protopopiatul Rădăuți.

Înainte de prezentarea referatului, părinții au săvârșit Acatistului Ierarh Nicolae Arhiepiscopul Mirelei Lichiei. Meditația intitulată Familia celui suferind între implicare și abandonarea fost susținută de către Părintele Paroh Balan Marius.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Omul fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, într-o armonie deplină a ființei sale, pătruns de energiile divine necreate, nu a cunoscut la început suferința.

Sănătatea fizică nu este un drept al omului, ci un dar al lui Dumnezeu.

Sfaturile Sfinților Părinți în ceea ce privește suferința și îngrijirea celor suferinzi constituie de fapt și o terapie spirituală, căci ei răspund multor întrebări, nedumeriri și probleme duhovnicești pe care lecturându-le, realizăm că dragostea cuvioșilor era atât de mare încât avea o aplecare și înțelegere pentru fiecare om, iar anduranța lor în suferință, încercare sau necaz le era sprijinită și întărită de Hristos.

Orice medic știe că apariția unei boli la un membru al familiei are un impact asupra întregului sistem familial, iar evoluția bolii este influențată de modul în care membrii familiei se mobilizează și se adaptează stresului provocat de boală și nevoilor celui suferind.

În concluzia referatului, părintele a prezentat un caz real, care îl trăiește în sânul familiei sale, având mama bolnavă de 30 de ani.

În încheiere s-a adus mulțumiri părintelui Balan Marius, pentru găzduirea evenimentului, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cercul Pastoral nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”

 

În data de 20 Iunie 2024, la Parohia  Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – Grănicești, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, a urmat meditația cu titlul: Familia celui suferind între implicare și abandonare și a fost susținută de către Părintele coslujitor Simerea Gheorghe.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Familia constituie comunitatea sau celula de bază a societății și exercită o influență decisivă asupra persoanelor ce o alcătuiesc. Sfaturile Sfinților Părinți în ceea ce privește suferința și îngrijirea celor suferinzi constituie de fapt și o terapie spirituală, căci ei răspund multor întrebări, nedumeriri și probleme duhovnicești, pe care lecturându-le, realizăm că dragostea cuvioșilor era atât de mare, încât aveau aplecare și înțelegere pentru fiecare om, iar rezistența lor în suferință, încercare sau necaz le era sprijinită și întărită în Hristos, de credința în El și de gândul la bunătățile veșnice ale Împărăției Lui.

Abandonarea familială poate implica absența sprijinului emoțional din partea membrilor familiei pentru cel care suferă iar aceasta poate include lipsa de ascultare, empatie sau încurajare, ceea ce poate agrava starea de suferință a persoanei, poate include lipsa hrănirii adecvate, a igienei personale, a accesului la tratament medical sau alte necesități esențiale. Sentimentul de respingere sau de izolare din partea propriilor rude poate agrava starea sa de sănătate mentală și poate afecta negativ recuperarea sau gestionarea problemei cu se confruntă. 

Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui coslujitor Simerea Gheorghe – gazda ședinței de la Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Grănicești și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.

 

Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”

 

În data de 27 Iunie 2024, la Parohia Adormirea Maicii Domnului – Dornești Protopopiatul Rădăuți, s-a organizat ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: Familia celui suferind între implicare și abandonare și a fost susținută de către Părintele Andronic Gheorghe, coslujitor la parohia mai sus menționată.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Familia, așa cum a fost ea gândită de Dumnezeu (Facerea 1, 26-27), se constituie dintr-un bărbat, Adam, și o femeie, Eva, părinții de drept ai neamului omenesc, a fost binecuvântată și sfințită de Mântuitorul Iisus Hristos ( Ioan, 2,2) printr-o consacrare cerească și a fost chemată după cădere la o împreună lucrare creatoare cu Dumnezeu.

Așadar, familia este portretul societății și o jertfă în sine, de aceea unitatea familiei trebuie păstrată în orice circumstantă a vieții,  fie că vorbim de distanțarea membrilor familiei (fenomenul imigraționist) sau boala unuia dintre membrii acesteia, situație ce devine ca o confirmare a dragostei față de cel aflat în suferință prin implicare și devotament sau, în unele situații, și există numeroase cazuri și situații, în care, membrii ai aceste minunate familii, aflați pe patul de suferință, bunicii și părinții sunt uitați de rude, practic abandonați în azilele de bătrâni, rămân singuri să-și poarte povara anilor.

Grija și respectul pentru cei aflați în suferință trebuie să fie o preocupare și o res­ponsabilitate a întregii societăți. Îngrijirea celor bolnavi și suferinzi, fie ca ei fac parte din familia noastră sau nu, sunt o condiție pentru mântuirea omului. De aceea trebuie să manifestăm o  grijă permanentă față de cei care sunt în suferință. Lucrul cel mai de preț în viața noastră este jertfa, jertfa să o căutăm întotdeauna, să înțelegem de la jertfa Mântuitorului care din iubire s-a jertfit pentru mântuirea lumii, suntem datori și noi să ne jertfim pentru ce pe care îi iubim. Responsabilitatea pentru cei suferinzi este una permanentă și foarte mare.

Pe patul de suferință, creștinul și orice ins, în general, are trebuință mai mult decât oricând de atenția, sprijinul, întărirea, încurajarea și mângâierea celor din jur. În aceste vremuri, mulți dintre semenii noștri rămân singuri în suferința lor, departe de familie și părăsiți de prieteni, sfârșindu-și adeseori viața într-o cameră rece de spital, sau într-un azil de bătrâni. Prezența noastră iubitoare la căpătâiul lor le este de un mare folos, pe care nici nu îl putem bănui. Nu ne putem imagina cât de mult se poate însenina și lumina fața unui suferind, a unui bolnav în stare terminală atunci când simte că cineva îi este alături, că îi pasă, că nu a rămas cu totul părăsit, al nimănui. Chiar simpla prezență, tăcută, lângă patul lor le aduce înseninare și mângâiere.

Discuțiile care au urmat, pe marginea subiectului tratat, au fost dirijate de părintele coordonator Traian Molea, secondat de părintele misionar protopopesc George Mironescu. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Suferința nu ține de planul lui Dumnezeu ci a omului, după cum mărturisește Sfântul Maxim Mărturisitorul.
  2. Suport psihic și fizic față de cel bolnav.
  3. Când vine suferința să nu ne pierdem speranța, bucuria e mai mare decât suferința.

Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Andronic Gheorghe – susținătorul ședinței și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.

 

Cercul Pastoral nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”

 

În data de 17 Iunie 2024, la Parohia Adormirea Maicii Domnnului – Vicovu de Sus Centru, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Cheaburu Gabriel, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.

După săvârșirea Acatistul Sfântului Nectarie de Eghina, părintele paroh a susținut meditația cu titlul: „Credința în suferință (Luca 8, 40 -56) și mijloacele pentru păstrarea sau intensificarea acesteia”.

Din cuprinsul meditației, evidențiem următoarele aspecte:

Suferința semenului nostru are menirea să ne mobilizeze pentru a-l asista medical, social și spiritual. Modul cum ne implicăm în actul vindecării ne raportează la divinitate și se poate constitui mai târziu în criteriu de judecată „bolnav am fost și M-ați cercetat…” (Mt. 25,36).  Boala aduce în viața omului o schimbare de roluri, oricare ar fi fost statutul său social anterior, devenind de cele mai multe ori dependent de ceilalți, care-l privesc ca pe un mecanism ce s-a stricat și trebuie reparat.

Pentru a înțelege că suferința este o încercare și pentru a vedea felul în care o putem înfrunta, trebuie mai întâi de toate să înțelegem caracterul ambiguu al suferinței. Suferința este  văzută în lumini diferite și  rezultate la fel de diferite de la persoană la persoană. Timpul suferinței poate fi convertit de cel suferind într-un timp al sensibilizării, al apropierii de Dumnezeu, al evaluării propriei libertăți, al introspecției, al meditației și al consimțirii în a-L primi în suflet de Dumnezeu Cel iubitor.

În creștinism trebuie să luam pildă de comportarea sfinților – următori ai lui Hristos, care nu căutau bolile și suferințele, însă când eram atinși de ele, nu doreau numaidecât să fie eliberați de ele, nu se răzvrăteau contra lor, nu cârteau, ci, prin răbdarea lor, își lucrau propria mântuire.

Suferința poate conduce la o perfecționare sau la o desăvârșire a credinței. Suferința nu este un rău absolut, un rău care izolează, separă și însigurează, ci dimpotrivă, ea poate naște legături inter-umane și comuniune cu ceilalți semeni ai noștri.

Discuțiile care au urmat, pe marginea subiectului tratat, au fost dirijate de părintele coordonator Mihalescu Florin, secondat de părintele diacon misionar protopopesc Petrașuc Ioan – Alexandru. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Boala este văzută ca un element ce strică sufletul și trupul omului, ci nu o etapă de apropiere și rugăciune față de Dumnezeu.
  2. Suferința este calea de mântuire a sufletului, păcătos și plin de patimi.
  3. Vindecarea de boală este o biruință asupra patimilor și a păcatului fiecărui credincios.

Întâlnirea Cercului Nr. 5, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Cheaburu Gabriel, pentru prezentarea meditației și tuturor preoților prezenți la ședința de lucru din luna iunie. 

 

A consemnat, Arhidiacon Petrașuc Ioan-Alexandru