Simpozionul național „Suferința umană, o abordare interdisciplinară” – 22 noiembrie 2024

Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) și Asociația Studenților Creștin Ortodocși din România (ASCOR) vă invită să participați la Simpozionul Național „Suferința umană-o abordare interdisciplinară”, care va avea loc pe 22 noiembrie 2024, la Suceava.

Lucrările se vor desfășura între orele 15.00 și 20.00 în Auditoriul Joseph Schmidt din campusul Universității „Ștefan cel Mare”, care este și partener în organizare, alături de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Consiliul Județean Suceava.

Vor susține comunicări personalități locale și invitați din țară. Astfel, de la București vor fi prezenți părintele conf. univ. dr. Gheorghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, prof. univ. dr. Miron Bogdan, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, domnul Mihai Gheorghiu, director general adjunct al Muzeului Țăranului Român, domnul avocat Florentin Țuca, managing partner al Țuca, Zbârcea & Asociații, doamna avocat Ana Săcrieru.

Din Iași vor veni domnul Mircea Platon, scriitor, redactor-șef al Revistei Convorbiri literare și dr. Richard Constantinescu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.

Din Suceava ne vor onora Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, conf. univ. dr. Florin Pintescu, decanul Facultății de Istorie a Universității „Ștefan cel Mare” și dr. Mircea Pușcașu, publicist și trainer.

Vom audia diferite interpretări și perspective asupra suferinței umane: medicale, teologice, juridice, culturale, antropologice, bioetice și vom avea prilejul să reflectăm despre actualitatea și provocările pe care le presupune.

Vă așteptăm!


Dr. Valeriu Gavrilovici, președintele APOR Suceava