Concursul Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale” a ajuns la final

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Sectorul Cultural din cadrul Administrației Eparhiale a postat clasamentul Concursului eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”, ediția I (clasamentul poate fi consultat în documentul anexat).

Întrucât multe dintre bibliotecile și arhivele parohiale înscrise în competiție au obținut un punctaj foarte bun, comisia a avut în vedere – în procesul de evaluare – o serie de criterii suplimentare pentru departajarea lor. Concret, în zilele de 25 octombrie, respectiv 28 octombrie au fost vizitate bibliotecile și arhivele parohiale înscrise la concurs, prilej cu care au fost evaluate: accesibilitatea bibliotecilor (existența unui spațiu adecvat în proximitatea bisericii parohiale la care enoriașii să aibă acces), activitățile și proiectele culturale și/sau catehetice organizate de parohie în incinta bibliotecii, existența registrelor și a fișelor de împrumut, existența regulamentului de funcționare și a unui program de funcționare, fondul de carte veche aflat în patrimoniul parohiei.

Mulțumind tuturor reprezentanților unităților parohiale înscrise la concurs pentru efortul depus, felicităm bibliotecile și arhivele parohiale care au câștigat prezenta ediție și nădăjduim că această manifestare culturală îi va impulsiona pe toți slujitorii sfintelor altare să organizeze bibliotecile și arhivele parohiale așa cum se cuvine.

 

 

Preot Constantin-Ciprian Blaga

Consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților