Unul dintre îndemnurile regăsite în Decalogul medicului, text alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, – „Înmulțește talantul încredințat ție de Cel Ce este Stăpânul vieții, făcându-l permanent lucrător, prin îngrijirea cu generozitate și iubire a celui aflat în suferință.” – s-a oglindit astăzi, 2 noiembrie 2024, în activitatea desfășurată în cadrul Caravanei cu medici la Pătrăuți.
Și în luna noiembrie continuă acțiunile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților menite să vină în slujba aproapelui prin proiectele desfășurate de Departamentul Farmaceutic „Arimateea” al Sectorului de Asistență Socială și Medicală al Centrului Eparhial Suceava. În contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, o caravană medicală pediatrică a ajuns astăzi în localitatea Pătrăuți, județul Suceava, copiii comunității cu acces dificil la serviciile medicale de bază, precum și copii din familiile defavorizate beneficiind astfel de o evaluare a stării de sănătate prin consult clinic și examinări de specialitate.
Cu sprijinul Asociației „Caravana cu Medici”, filiala Iași, și a Asociației „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, sălile de clasă ale Școlii Gimnaziale „Constantin Morariu” Pătrăuți au fost transformate pentru o zi în săli de consultații cu specific pediatric. Potrivit reprezentanților Departamentul Farmaceutic „Arimateea”, serviciile medicale generale de screening, diagnostic și prevenție au inclus recoltări pentru probe biologice, investigații EKG, anamneză, ecografie, eco-cord, control general stomatologic, control optometric-oftalmologic, dar și alte investigații în funcție de recomandările medicilor implicați.
Evaluările pediatrice clinice și paraclinice efectuate de o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști și rezidenți pediatri, gastroenterologi-pediatri, radiologi și ORL-iști, însoțiți de studenți ai Facultății de Medicină, au fost însoțite de activități de educație medicală, prevenție și prim ajutor.
Cu sprijinul autorităților locale din localitate, al cadrelor didactice și al Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Pătrăuți, aproximativ 120 de copii au fost evaluați astăzi de către medicii voluntari, punctându-se astfel importanța conlucrării dintre medic, profesor sau învățător și preot într-o comunitate.
„Caravana Medicală” este un proiect inițiat în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cu scopul de a evalua starea de sănătate a populației, a facilita accesul la servicii medicale profesionale și a demara programe și proiecte cu scopul prevenției, a educației medicale și conștientizarea și valorizarea sănătății.
Daniela Livadaru
Irina Ursachi