De câteva veacuri, Mănăstirea Rila – Bulgaria, este considerată unul dintre cele mai importante monumente culturale, istorice, arhitecturale şi religioase din Bulgaria, o atracţie turistică cheie atât pentru Bulgaria cât mai ales pentru pelerinii care merg spre Sf. Munte Athos.
Complexul mănăstiresc, considerat unul dintre cele mai importante capodopere ale arhitecturii renașterii naționale bulgare, ce ocupă o suprafață de 8.800 metri pătraţi și are formă dreptunghiulară, centrat pe curtea interioară (3.200 metri pătraţi), a fost declarat monument istoric național în 1976 și a devenit un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO în 1983.
Mănăstirea Rila – Sveti Ivan Rilski – cum mai este cunoscută această mănăstire, situată la 117 km de Sofia, în valea adâncă a râului Rilska, este cea mai mare şi mai faimoasă mănăstire ortodoxă din Bulgaria, purtând numele întemeietorului său, Sf. Ioan din Rila (876 – 946) a cărui pomenire se săvârşeşte azi 19 octombrie.
Potrivit tradiţiei istorice, mănăstirea a fost întemeiată de Sf. Ioan de Rila, al cărui nume îl poartă, în timpul domniei ţarului Petru I (927 -968), când încă pustnicul locuia într-o peşteră, nu departe de actualul loc, complexul mănăstiresc fiind construit de ucenicii săi.
Actualul complex ecleziastic a fost înălţat de Hrelija – cunoscut şi sub numele de Protosebastos Hrelija – un demnitar din zona de Nord Est a Macedoniei şi Munţii Rilei, care a fost vasal lui Ştefan Dečanski şi Ştefan Duşan, în prima jumătate a secolului al XIV – lea. Potrivit izvoarelor istorice în vremea lui Hrelija exista o biserică, perioadă din care şi astăzi se păstrează în muzeul mănăstirii Jilţul arhieresc.
În 1382 Sofia a fost cucerită de turci, iar în 1389 , Sultanul Murad I, a pornit o campanie împotriva Serbiei, şi datorită diplomaţiei lui Constantin Dianovici, cneaz de Velbîjd, Murad I Sultanul a cruţat mănăstirea. Mai mult chiar, sultanii turci se pare că se temeau de Sf. Ioan de Rila, cinstindu-l ca pe unul dintre prooroci, motiv pentru care au întărit prin firmanele lor drepturile acordate mănăstirii de ţarii bulgari. Se ştie că sultanii turci au trimis lumânări mari ca dar pentru Sf. Ioan. În timpul lui Mahomed al II -lea (1451 -1481) mănăstirea a primit drepturi, a fost reconstruită şi a recăpătat bunăstarea de dinainte, datorită sprijinului părinţilor de la Mănăstirea Sf. Pantelimon din Sf. Munte Athos.
În istorie este consemnată o întâmplare deosebită : în 1469 nişte pelerini care veneau la Mănăstirea Rila au dat de veste că moaştele Sf. Ioan de Rila, sunt ascunse la Târnovo. Îndată, de la mănăstire a fost trimis un frate spre a cerceta la faţa locului adevărul. Când fraţii s-au încredinţat de adevărul acestor spuse, s-au adresat Sultanei Mara, fiica regelui sârb Gheorghe Brancovici şi Irina Cantacuzin, să mijlocească pe lângă Mahomed al II -lea, ca acesta să poruncească judecătorului de Târnovo să dăruiască moaştele Sf. Ioan din Rila. Şi astfel la 30 iunie 1469 au ajuns la Rila.
Sultanii turci, prin firmanele lor, au slobozit sfânta mănăstire de orice dări, iar călugăruii au fost trataţi într-un mod privilegiat. În secolul al XVIII -lea, mănăstirea a suferit multe atacuri din partea piraţilor şi a altor atacatori.
Biserica principală a actualei mănăstiri a fost ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea. Arhitectul său, Pavel Ioanov, a lucrat la ea din 1834 până în 1837. Biserica are cinci cupole, trei altare și două capele laterale, în timp ce unul dintre cele mai prețioase obiecte din interior este catapeteasma placată cu aur, remarcată pentru sculptura sa în lemn, a cărei creație a durat cinci ani de către patru meșteri: Atanas Teladur, Petar și Georgi Dashini și Dimitar Stanishev. Participarea lui Petre Filipovich-Garkata este discutabilă. Frescele, terminate în 1846, sunt opera multor maeștri din Bansko, Samokov și Razlog, printre care celebrii frați Zahari Zograf și Dimitar Zograf. Biserica găzduiește și multe icoane valoroase, datând din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea. Porticurile din curte au influență mamelucă cu pictura în dungi și cupolele, care au devenit mai populare în Imperiul Otoman după cucerirea Egiptului.
Corpul de chilii, cu patru etaje (fără a număra subsolul) a complexului este formată din 300 de camere, patru capele, o cameră a starețului, o bucătărie (remarcată pentru vasele sale neobișnuit de mari), o bibliotecă care adăpostește 250 de manuscrise și 9.000 de imprimate vechi și camera unui donator. Exteriorul complexului, cu ziduri înalte de piatră și ferestre mici, seamănă mai mult cu o cetate decât cu o mănăstire.
Singurul edificiu rămas din vechea mănăstire, datând din veacul al XIV-lea este turnul construit în 1335 de 23,60 m înălţime ridicat de către Hrelijo, pentru apărarea mănăstirii şi are cinci etaje. Etajul de sus adăposteşte Paraclisul Schimbarea la Faţă iar subsolul a servit ca închisoare.
Muzeul Mănăstirii Rila este deosebit de renumit pentru adăpostirea Crucii lui Rafail, o cruce de lemn realizată dintr-o bucată întreagă de lemn (81×43 cm), din lemn de buxus. A fost tăiată de un călugăr pe nume Rafail folosind burine fine și lentile de mărire pentru a recrea 104 scene religioase și 650 de figuri în miniatură. Lucrările la această piesă de artă au durat nu mai puțin de 12 ani înainte de a fi finalizată în 1802, când călugărul și-a pierdut vederea.
În acest muzeu se află şi câteva piese de mare importanţă : Uşa de la intrare a vechii biserici , realizată din lemn de stejar masiv şi împodobită pe partea din faţă cu un basorelief, Placa de mormânt a lui Hrelijo, Tronul lui Hrelijo, precum şi Acoperământul de sfinte moaşte donat de Bogdan al III -lea, acoperămînt ce acoperea în anumite vremuri Racla cu Moaştele Sf. Ioan de Rila precum şi un Evangheliar manuscris din vremea lui Petru Rareş din 1529 scris în Suceava, de o frumuseţe inestimabilă.
Arhid. Vasile Demciuc