În urmă cu 34 de ani să muta la veșnica fericire cuviosul Paisie Olaru. Viața lui a fost, este și va fi un reper duhovnicesc de mare importanță. Născut într-o familie de oameni harnici și credincioși, tânărul Petru, pe numele său primit la botez, s-a dovedit o fire contemplativă, empatică și plină de iubire față de suferința celor din jur.
Lecturând cu adâncă emoție scrierile pline de har din viața părintelui Paisie observăm că de timpuriu a fost hărăzit cu o fire plină de compasiune și de iubire. În acest sens cuvioșia sa mărturisea: „Eu, odată, stăteam pe cerdacul chiliei mele de la Cozancea. În fața noastră, se ridica un deal peste care trecea un drum de câmp. Într-o zi treceau pe drum mai multe care încărcate, între care era și un om sărac, cu un car încărcat, cu doi boișori. La un dâmb nu puteau boișorii să ridice, iar omul îi bătea și îi îndemna. Săracii boișori au căzut în genunchi, iar eu fiind pe cerdac m-am așezat în genunchi și cât puteam împingeam de cerdac și ziceam: „Hai, măi boișori, sculați-vă! Hai cu ”Doamne ajută!”. Așa strigând, numai ce văd că juncanii se scoală și pleacă, iar eu bucuros, am zis : ”Slavă, Ție, Doamne!” (Arhim. Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, ed. electronică, Apologeticum, p. 14).
În iubirea milostivă și jertfelnică părintele Paisie îi cuprindea, atât pe viețuitorii din mănăstiri sau parohii, cât și pe credincioșii din lume. Conștient profund de adevărul apostolic rostit de Sfântul Pavel: „Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 22), cuviosul Paisie era mereu atent la suferințele întregii lumi și se ruga pentru aceasta. „Fiind secetă mare în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau părintelui Paisie, care zăcea la pat: „Nu plouă, părinte, este secetă mare!”. Iar el răspundea: „Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi și să postim, că Domnul are de unde da, dacă are cui da!”.
După ce a început să plouă, ucenicii i-au spus: „Părinte Paisie, plouă afară!”. Iar el a început a plânge în pat și a zis ucenicului său de chilie, monahul Gherasim: „Adă-mi și mie un pahar cu apă de ploaie de afară să beau, că cine știe ale cui sunt lacrimile acestea!”. (Arhim. Ioanichie Bălan, Părintele Paisie duhovnicul, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 100).
Un reper unic, demn de admirat și de urmat, îl reprezintă prietenia duhovnicească dintre cuviosul Paisie și cuviosul Cleopa. Din viața acestor cuvioși reținem faptul că în toamna anului l935 părintele Cleopa venea din armată și a trecut pe la părintele Paisie, care se afla la Schitul Cozancea, pentru a primi binecuvântare. Iar la plecare cum îl petrecea prin pădure, l-a întrebat dacă dorește să devină călugăr și să se închinovieze la Cozancea. Aflând că părintele Cleopa vrea să plece la Sihăstria, pentru a nu fi atât de aproape de casa părintească și pentru a se nevoi acolo unde au trăit și frații săi, atunci au stat în genunchi, au făcut trei metanii și părintele Paisie a spus această rugăciune: Doamne, binecuvântează făgăduința noastră ca să fim amândoi împreună, și în veacul acesta și în cel ce va să fie. De voi muri eu întâi să fie el la capul meu, iar de va muri el intâi să fiu eu la capul lui! Amin!” (Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 12, Ed. Mănăstirii Sihăstria, Vânători, 2010, p. 38).
Părintele Paisie a avut un rol deosebit de important în vremurile de încercare din perioada comunistă în care monahismul a trecut prin ample suferințe. Pentru a-i ajuta pe monahi să poată traversa primejdiile, cuviosul Paisie a asemănat această încercare cu o ploaie de care trebuie să se adăpostească, iar pentru a nu-și uda hainele, făcând aluzie la excluderea din monahism, să-și așeze straiele sub o găleată, iar după trecerea furtunii, se vor afla spălați bine, adică primeniți sufletește și trupește, și vor putea să îmbrace iarăși haina călugărească.
De reținut este și contribuția decisivă a cuviosului Paisie în momentul de cumpănă în care puterea politică de atunci hotărâse închiderea mănăstirii Sihăstria și excluderea monahilor. Despre acest episod povestește în mod emoționant părintele Gherasim Bulearcă, ucenicul cuviosului Paisie. Aflându-se în față persoanei responsabile de punerea în practică a directivelor amintite, cuviosul Paisie l-a invitat în chilia sa și i-a spus câteva cuvinte, prin care l-a impresionat pe acel trimis până la lacrimi. Nu doar graiul și sensul acestora l-au mișcat, ci simplitatea părintelui și a chiliei sale. Astfel, decizia nu s-a pus în aplicare, spre binele tuturor. Aceasta arată viața de sfințenie, care poate schimba inimile celor din jur după cum mărturisește un alt cuvios omonim, Sfântul Paisie Aghioritul: Când exprimi cu simplitate ceea ce simți, și tu te eliberezi și pe ceilalți îi ajuți (Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 272).
După căderea comunismului, în primavara anului 1990, un grup de teologi au stăruit ca părintele Cleopa să devină patriarh. Parinții din obștea Mănăstirii Sihăstria erau întristați de aceasta și cereau ajutorul lui Dumnezeu. Ultimul cuvânt îl așteptau de la Părintele Paisie. S-au dus toți să-l vadă și să-l întrebe. Bătrânul le-a citit după obicei o rugăciune de binecuvantare și de călătorie, iar la urmă le-a spus cu hotărâre: Doamne ajută, drum bun, dar Parintele Cleopa nu pleacă de aici! Rugăciunea și cuvântul bătrânului a liniștit obștea mănăstirii și a izbăvit pe toți de această ispită (Părintele Cleopa în dialog cu Părintele Galeriu (youtube.com).
Experiența duhovnicească a cuviosului Paisie era pătrunsă de o puternică responsabilitate a demnității de îndrumător duhovnicesc: „Tare este grea duhovnicia! Că nimic nu este mai greu pe pământ decât să conduci suflete pe calea mântuirii! Iată că peste 40 de ani am legat și am dezlegat sufletele de păcate. Dar știu eu dacă nu cumva am greșit, de m-a certat Domnul cu boala aceasta, că poate am legat ce trebuia să dezleg și am dezlegat ce trebuia să leg? Însă rămâne totul la judecata și mila lui Dumnezeu, ca omul întotdeauna este supus greșelii…”.
Blândul și smeritul duhovnic, după molitfa dinaintea spovedaniei, ținea un scurt și pătrunzător cuvânt de învățătură, iar după spovedanie citea rugaciunea de călătorie, adăugând și această rugăciune de binecuvântare: „Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze; Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească; Domnul, ca un bun și iubitor de oameni, să vă ierte de păcate și în Rai, cu drepții să vă primească! Binecuvântează, Doamne, pe robii Tăi aceștia, și rugăciunea lor, și dragostea lor, și credința lor, și bucuria lor, și smerenia lor, și răbdarea lor! Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, și căsuța lor, și pâinea lor, și pe copiii lor, și viața lor, și sfârșit bun le dăruiește, iar dincolo, un colțișor de rai le rânduiește, că binecuvântat ești în veci. Amin!” (Părintele Paisie Duhovnicul, p. 58).
Preafericitul părinte patriarh Daniel își amintea cu adâncă emoție și recunoștință de chipul și lucrarea preacuviosului părinte Paisie: „a fost un izvor de liniște, de mângâiere și de pace, de căldură sufletească, acesta era sufletul său mare și trupul său slăbit de nevoințe și de rugăciune. Așa l-am cunoscut în anii studenției când am venit aici. Mi-a dat o binecuvântare și zile întregi am simțit o pace deosebită, o pace a lui Dumnezeu care se revărsa prin binecuvântarea lui, fiind duhovnic mare și smerit” (Cuvântul IPS Mitropolit Daniel la trecerea în viața veșnică a părintelui ieroschimonah Paisie Olaru, în vol. Părintele Paisie Duhovnicul, p. 60).
Pentru viața închinată lui Dumnezeu și oamenilor, pentru lucrarea duhovnicească jertfelnică și plină de iubire, Sfântul Sinod, văzând evlavia clerului, monahilor și credincioșilor, a rânduit trecerea în rândul sfinților a cuviosului Paisie. Acesta va fi cinstit dimpreună cu părintele Cleopa în fiecare an la data de 2 decembrie (Comunicat: Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări – Basilica.ro).
Pentru evlavia și cinstirea de care se bucură acești cuvioși în zona Bucovinei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, dimpreună cu părintele stareț și cu obștea, zidesc la Vadu Negrilesei o mănăstire. Aceasta se dorește a fi o ctitorie de obște. Atât, autorități centrale și locale, cât și ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși sunt mereu plini de bunăvoință față de această mănăstire. Așa cum era de așteptat, parcursul este anevoios și plin de încercări, dar nădejdea este mare, credința puternică, iar iubirea față de acești sfinți este statornică în rândul clerului și credincioșilor bucovineni.
În încheiere, adresăm îndemn de a contribui la zidirea frumoasei mănăstiri de la Vadu Negrilesei și de a stărui în rugăciune pentru a fi duse la bun sfârșit lucrările începute. Totodată, invităm, în numele părintelui stareț arhim. Ștefan Gușă și al obștii mănăstirii, la pomenirea din 2 decembrie la Mănăstirea Vadu Negrilesei, când va avea loc slujbă arhierească și tradiționalul pelerinaj spre bordeiul părintelui Cleopa. Veșnică să le fie pomenirea din neam în neam!
Pr. Filaret Ruscan – Consilier Misiune Pastorală