Pelerini spre Sfânta Cuvioasă Parascheva, prezentare de carte la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava

În miez de Brumărel, în chiar ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, un grup de liceeni de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava au pornit pelerini cu gândul înspre „luminătoarea Moldovei”, „crin răsădit în grădina de sus”, „pelerina ce pleacă ea însăși, an de an, în căutarea noastră”, spre a ne aduce la Hristos Iisus, Domnul nostru.

Activitatea, organizată și coordonată de prof. dr. Maria Teodoreanu, directorul colegiului și de profesoarele de religie Oana-Diana Onesim și Monica Matei, membre ale Consiliului consultativ pentru Religie, al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a fost una de tip prezentare de carte, urmată de focus-grup și dezbatere, moderată de prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru Religie, referent științific pentru una dintre cele două cărți prezentate tinerilor mărturisitori și lecturate interactiv, pe fragmente.

Cărțile propuse elevilor și profesorilor spre lectură poartă semnătura părintelui prof. univ. dr. habil. Constantin-Valer Necula și tocmai au fost publicate la Editura Bookzone. „Două cărți ca două rugăciuni”: Viața Sfintei Parascheva, povestită copiilor și Sfânta Parascheva. Izvor de Har și Binecuvântareletopiseț catehetic.

Despre fiecare dintre ele, părintele profesor autor mărturisește:

„E frumoasă Sfânta Parascheva ca sfântă. E frumoasă ca om. E frumoasă ca întreg. Și sper din toată inima să simțiți aceasta citind aceste două cărți și să vă așezați în genunchi măcar în dimineața zilei în care o pomenim, spunându-i că îi mulțumiți, așa cum îi mulțumesc și eu, pentru faptul că a ales să stea cu noi.

În volumul dedicat celor mici, am încercat să transmit fie și o fărâmă din emoția, din liniștea și uimirea pe care le-am simțit atunci când am intrat, copil fiind, în minunata catedrală a Iașiului. Mi-am dorit ca Sfânta Parascheva să nu mai fie pentru ei doar o icoană pe care o zăresc în timpul slujbelor, ci să devină o adevărată prietenă a sufletului lor.

Cea de-a doua carte, „Sfânta Parascheva. Izvor de Har și Binecuvântare”, este o carte pentru oameni mari, pentru cei care citesc în grabă, dar vor să știe cât mai mult. Aici textul e puțin mai stufos decât în cartea pentru copii, dar sper că este la fel de luminos și plin de învățăminte duhovnicești.

E minunată Sfânta Parascheva și sper să vă bucurați împreună, copii și bunici, tineri și bătrâni, de prezența ei în viețile voastre.”

Vorbind despre aceste două cărți, moderatoarea dialogului catehetic și cultural i-a invitat pe tinerii cititori la lectura simetrică a paginilor care evocă viața Sfintei Cuvioase Parascheva și a Acastistului Sfintei, prăznuită în Biserica noastră chiar în aceste zile:

„Vă invit să parcurgeți cărțile acestea cu convingerea că fiecare cuvânt e înmiresmat de tămâia rugăciunii și de prearoditorul dătător de viață har și să culegeți din ele cuvinte tămăduitoare și făcătoare de minuni, pentru a fi, a deveni, la rându-vă, „doctori fără de arginți” pentru neputințele tuturor celor cu care am fost chemați să împărțim frumusețea și bucuriile acestui pământ. Poate că e îndeajuns să citiți și să recitiți în răstimpuri unele dintre capitolele pe care ni le propune părintele profesor în fiecare dintre cele două cărți și să le-nsoțiți cu câte măcar un icos și-un condac, mai apoi, ca să vă fie întreagă bucuria de-a o descoperi și redescoperi pe Preacuvioasa noastră Maică, mult-milostiva Parascheva. Și să rămâneți încredințați că, și azi și-n fiecare zi, „Sfânta ne veghează din Catedrala Mitropolitană din Iași. Și din cele peste 20 de biserici din Țară unde se găsesc părticele din moaște sau din veșmintele lor, și din cele 252 de lăcașuri cu hramul ei.” (Sfânta Parascheva. Izvor de Har și Binecuvântare, cap. Calea spre Iași și Iașiul ca o cale spre inima Sfintei Parascheva).”

Evenimentele de prezentare a acestor două cărți închinate Sfintei Cuvioase Parascheva vor continua miercuri, 16 octombrie a.c., la Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand” din Rădăuți, în Cabinetul catehetic școlar „Episcop Gherasim Putneanul”, într-o activitate a proiectului Sfinții, prieteni și model pentru trăirea autentic creștină, coord. prof. dr. Aurica Daneliuc.

Irina Ursachi