Însoțind sfinții la Mănăstirea Arbore

Ziua de 31 august 2024 a înscris în cronica evenimentelor Comunei Arbore organizarea unui eveniment deosebit închinat Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul așezământului monahal ce străjuiește această veche localitate, dar și al comunității arborene, cu prilejul sărbătoririi hramului ctitoriei fără seamăn a pârcălabului de Suceava, Luca Arbore, boier de vază al Țării Moldovei în timpul a trei domni: Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Bogdan al III-lea și Ștefăniță Vodă (fiul, respectiv nepotul marelui Mușatin).

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a fost organizată o procesiune cu odorul neprețuit al Mănăstirii Arbore, racla în care sunt așezate moaștele marelui proroc Ioan, Înaintemergătorul Domnului și „pecetea celor două Testamente”, care se află în patrimoniul lăcașului de cult.

Spre mângâierea obștii călugărilor și a credincioșilor, pentru a spori bucuria zilelor hramului ctitoriei boierești, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Mănăstirea Cernica au fost aduse și părticele din moaștele unui mare sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Ierarh Calinic, care a fost stareț al chinoviei de pe ostroavele Lacului Snagov vreme de mai bine de trei decenii.

După săvârșirea slujbei Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, la asfințitul ultimei zile a verii calendaristice, pornind de la biserica – monument istoric, cele două racle așezate într-o trăsură trasă de frumoșii cai de munte au fost purtate în procesiune pe străzile localității Arbore. La Biserica „Sfânta Treime” s-a făcut un scurt popas, pentru a se rosti rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Milostivul Dumnezeu, preotul paroh întâmpinând cinstitele moaște și soborul ținând în mâini Sfânta Evanghelie.

Alaiul a fost deschis de doi călăreți și tineri care au purtat în mâini drapelul României, o copie a stindardului pârcălabului Luca Arbore, astăzi însemnul heraldic al comunei, și steagul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și cruci procesionale, ripide și prapuri bisericești. Ei au fost urmați de numeroși copii și tineri în costum popular, membri ai Centrelor Ecclesia, coordonați de dl prof. Cristi Gabriel Hurjui, consilier eparhial în cadrul sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru viață al Centrului Eparhial Suceava.

Cadența bătăilor de toacă s-a împletit cu cântările bisericești închinate celor doi sfinți, glăsuirea omului și lemnului, unite cu mireasma de tămâie și de busuioc, înălțându-se ca jertfă de laudă adusă Ziditorului a toate. Tinere îmbrăcate în portul popular specific zonei au purtat icoana Sfântului Ioan Botezătorul și a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Odoarele de mare preț, înconjurate cu multă dragoste și evlavie de arboreni, au fost însoțite de Preasfințitul Părinte Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, de pr. Ciprian Constantin Blaga, consilier cultural, de preoți de mir, de monahi și monahii de la mănăstirile Părhăuți și Dorna Arini, împreună cu starețul și stareța lor. Numeroși credincioși, localnici, din împrejurimi ori pelerini pe aceste meleaguri, au întregit soborul cinstitorilor celor doi prieteni ai lui Dumnezeu, care cu îndrăznire mijlocesc înaintea Multmilostivului nostru Mântuitor, pentru toți cei ce cu credință și nădejde le cer ajutorul

La sfârșitul procesiunii, cele două racle au fost întâmpinate cu multă bucurie la bătrâna ctitorie a Arbureștilor, care își dorm aici somnul de veci așteptând ceasul Învierii de obște, fiind așezate în baldachinul împodobit cu cetină de brad și delicate flori albe.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Ieronim le-a vorbit celor prezenți despre rolul deosebit al sfinților în viața noastră, dar și despre importanța participării la astfel de procesiuni, o formă de mărturisire și trăire vie a credinței creștine, felicitându-i pe toți cei care au jertfit timp pentru Dumnezeu, însoțindu-i pe Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica în peregrinarea lor prin Comuna Arbore.

Părintele stareț Porfirie Pescaru a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru că a binecuvântat organizarea, pentru prima dată, a acestei procesiuni, manifestându-și dorința ca aceasta să devină tradiție, Preasfințitului Părinte Ieronim pentru calea rugăciunii străbătută împreună, părintelui stareț al Mănăstirii Cernica pentru neprețuita bucurie de a aduce un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Calinic în mijlocul celor ce se străduiesc să mențină aprinsă flacăra credinței, autorităților locale care au sprijinit organizarea acestui eveniment aparte și tuturor celor care s-au îngrijit ca totul să se desfășoare în cea mai bună rânduială.

Nu în ultimul rând, a mulțumit soborului de clerici și cinului monahal prezent și mai ales poporului bine cinstitor, venit de la mic la mare să își arate evlavia față de cel care de mai bine de cinci veacuri ocrotește comunitatea întemeiată în jurul vechii moșii a boierului Arbore.

Zilele de hram ale Mănăstirii Arbore vor fi încununate de sfințirea Centrului Cultural-Educativ și Social „Sfântul Porfirie, Episcopul Gazei” și a paraclisului amenajat în incinta acestuia, care va avea loc mâine, 1 septembrie 2024, urmată de Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Daniela Livadaru