Excelențele Voastre,
Distinşi participanţi la Congresul Naţional al istoricilor români,
Astăzi, 29 august 2024, zi consacrată liturgic amintirii martiriului Sfântului Mare Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul, binecuvântăm deschiderea lucrărilor Congresului Naţional al Istoricilor români, ediţia a IV-a, care se desfășoară în acest sanctuar al ştiinţelor, Alma Mater Sucevensis, eveniment academic organizat de prestigioasa Facultate de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ce reuneşte reprezentanţi de seamă ai instituțiilor de învățământ superior din țară şi din Republica Moldova.
Cu acest prilej, vă rog să-mi permiteți să vă adresez zece sfaturi părintești, generic grupate într-un Decalog al istoricilor; m-aș bucura să le scrieți pe răbojul sufletului.
- Mulțumiți lui Dumnezeu, Cel Care v-a preferat să întocmiți cronici în care tăinuiesc trecutul, prezentul și viitorul acestui popor.
- Nu renunțați, ca înțelepți ai neamului, la rigoarea științifică atunci când vă prezentați punctul de vedere, fără a crede însă că dețineți adevărul absolut.
- Cercetați cu acribie documentele și adevărurile istorice ascunse în patrimoniul nostru, fie cel religios, fie cel laic.
- Nu tăinuiți documentele care contrazic ipotezele la care ați ajuns sau aderat, ci integrați-le cu onestitate în cercetarea dumneavoastră.
- Analizați mereu cu bună credință, în spirit critic, dovezile istorice, şi clarificați demersurile părtinitor măsluite sau eronat prezentate.
- Puneți la dispoziția cercetătorilor informații, prin explorarea arhivelor şi prin demonstrarea veridicității afirmaţiilor expuse, pentru susținerea adevărului istoric.
- Nu închideți istoria în tipare aride, ci descoperiți semenilor frumusețea istoriei, fără însă a o falsifica în schimbul unor titluri şi/sau distincţii.
- Ilustrați cu demnitate istoria neamului, asemenea reprezentanţilor de marcă ai istoriografiei româneşti, cu toată bogăţia pregătirii voastre.
- Elaborați discret şi solid, fără orgolii, o operă de mare trăinicie, cu care să vă identificați.
- Înţelepciunea, cinstea, dragostea de Biserică, de oameni, de neam şi ţară să vă fie virtuțile care să vă ancoreze, încă de aici, în eternitate.
Cu speranța că cele prezentate în acest Decalog, care este mai puțin aspru decât cel rostit de Dumnezeu pe Muntele Sinai, v-a atins corzile sufletului, Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască tuturor ajutorul Său cel sfânt în toată lucrarea de promovare a unităţii şi demnităţii poporului român, precum şi de desluşire a tainelor istoriei acestui popor răstignit, dar înviat de nenumărate ori în decursul istoriei.
La mulți ani, cu sănătate și cu mult bine!
† C A L I N I C
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor