Dincolo de polemicile creștine între confesiuni, Iisus Însuși clarifică la ce se referă termenul „frați” în textele „sinopticilor”: „Cine sunt frații Mei? Oricine face voia Tatălui Meu, care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă” (cf. Matei 12, 46-50; Marcu 3, 35; Luca 8, 19-20).
Analizând textul grecesc din cea mai veche Evanghelie, cea a lui Marcu, folosirea particulei „idé” nu ar trebui interpretată ca un imperativ, în sensul lui „privește!”; „iată!”, ci era utilizată întotdeauna când emițătorul se adresa unui grup de persoane, dar fără excepție în momentul în care ceea ce trebuie observat este la nominativ. La Marcu expresia trebuie înțeleasă cu sens de proximă apropiere, de atașament neclintit și necondiționat față de Hristos: „Aici sunt mama mea și frații și surorile” (Marcu 3, 34), înțelegând, prin extensie, că expresia are rolul de a întări imaginea comunității creștine autentice care „face posibilă ascultarea radicală față de voia lui Dumnezeu” (cf. Ulrich Luz, Predica de pe munte. Matei 5-7, traducere de Ligia Taloș și Romeo Popa, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 185).
Imaginea creionată de această pericopă evanghelică, Îl arată pe Hristos învățând în templu (Ioan 7, 28; 8, 20; 28), iar forța acestui eveniment rămâne mereu actuală. Evanghelistul dorește să atragă atenția asupra faptului că „în inima instituțiilor religioase evreiești, la Ierusalim, în zona templului, în centrul unei mari sărbători tradiționale, își desfășoară rolul de Revelator” (cf. Rinaldo Fabris, Evanghelia după Sfântul Ioan. Traducere și comentariu, traducere de dr. Cristian Ungureanu, Editura Sapientia, Iași, 2016, p.353). Atunci, ca și acum, însă, vestea cea bună a mântuirii este fie acceptată, fie respinsă. De aceea, textul Sfântului Ioan evanghelistul arată că unii iudei Îl numeau pe Iisus „planos”, ce se înțelege ca „seducător”, de unde, în alte locuri ale Scripturii, va fi utilizat pentru a descrie activitatea falșilor Mesia, a celor care revendicau abuziv acest nume.
Plasat cronologic la o perioadă relativ scurtă de timp după episodul prefacerii apei în vin la Cana Galileei, episodul ioaneic din pericopa de azi reprezintă un serios avertisment: observăm insistența asupra adevăratei comuniuni, în care familiaritatea Domnului se realizează acolo unde credinciosul, adevăratul ucenic al lui Iisus, reușește să împlinească mereu, fără să se abată, voia Tatălui ceresc.
Superficială rămâne, însă, mereu, căutarea lui Iisus doar pentru miracole; textul Sfântului Ioan ne avertizează că, din moment ce ne revendicăm sub titulatura generică de „creștin”, avem datoria de a urma cu perseverență calea cea dreaptă, dar să o facem doar de dragul Celui Care S-a jertfit de bunăvoie pentru noi, și să nu ne limităm la „a urma” pentru că am beneficiat sau pentru că dorim să devenim beneficiari ai unor semne și minuni. Creștinul conștiincios va privi întotdeauna zenitul mântuirii, trecând dincolo de importanța limitată a semnelor și minunilor.
Pr. Claudiu-Ioan COMAN
