Asociația „Sfântul Ioan cel Nou” este încântată să anunțe o inițiativă menită să aducă ajutor și speranță în viețile celor proveniți din comunități defavorizate sau marginalizate. În parteneriat cu Banca pentru Alimente Roman, primim în fiecare zi produse perisabile de la anumite supermarketuri din Moldova, cu scopul de a le utiliza pentru masa beneficiarilor noștri din asociație.
Aceste produse sunt gestionate și distribuite cu mare grijă pentru a asigura masa zilnică a vârstnicilor. În același timp nu putem ignora și nevoile celor mai vulnerabili din comunitatea noastră extinsă, astfel încât donațiile să ajungă la acești oameni cu venituri insuficiente.
De ce s-a demarat acest proiect? Pentru că suntem determinați să facem o schimbare și să venim în ajutorul celor care au nevoie. Responsabilizarea cumpărătorului este un aspect esențial în această luptă împotriva risipei alimentare. Fiecare dintre noi poate juca un rol important prin alegeri conștiente și responsabile atunci când vine vorba de consumul alimentelor. Educația și conștientizarea sunt cheia în această direcție, iar Asociația noastră se angajează să promoveze aceste valori .
Prin această inițiativă nobilă și generoasă, încercăm să punem în practică principiile creștine ale iubirii, milosteniei și solidarității.
Sprijinul nostru nu se oprește la oferirea de alimente. Înțelegem că nevoile celor defavorizați sunt complexe și că suportul fizic, emoțional, material și duhovnicesc contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai. Prin intermediul programelor noastre, oferim hrană, consiliere și sprijin persoanelor fără adăpost, familiilor monoparentale, copiilor în risc de abandon și comunităților de etnie rromă. Astfel, demonstrăm că fiecare individ merită să fie tratat cu respect, compasiune și să fie ajutat să-și depășească dificultățile, recâștigându-și încrederea în sine.
Într-o lume în care incertitudinea și suferința sunt tot mai prezente, dorim să fim o rază de speranță și un exemplu de compasiune și solidaritate. Ne propunem să fim un pilon de susținere în comunitatea noastră, oferind un ajutor care depășește limitele materiale.
Invităm pe toți cei sensibili la suferința semenilor să se gândească la faptul că fiecare dintre noi ar putea fi în locul lor. Gândiți-vă la copiii care nu au acces la o masă caldă în fiecare zi sau la oamenii fără adăpost care luptă să supraviețuiască în condiții extreme. Imaginați-vă familia monoparentală care se chinuie să își hrănească copiii sau persoanele fără venituri care nu își pot permite să cumpere alimente.
Implică-te și ajută-i pe cei aflați în neputințe!
Și pe această cale mulțumim partenerilor noștri pentru susținerea neîncetată și generozitatea lor, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil.