„Cu prețuire și iertare vă scriu … iar…
Am zis că nu vă mai scriu, deoarece nu doresc un răspuns, dar situația prin care am trecut a fost de-a dreptul aberantă și mă gândesc că măcar o citiți, deși sigur vă scrie multă lume cu tot felul de situații, unele poate chiar deosebit de importante.
Mama mea în vârstă de 92 de ani a făcut o răceală urâtă și a slăbit mult din putere, a făcut perfuzii la domiciliu și a luat tratament. A postit trei zile și a dorit să fie împărtășită. Fratele meu care locuiește cu dânsa a fost la părintele … unde mergea mama, la biserica din localitatea …, iar acesta a recomandat să îl înștiințăm pe noul preot de situație, pentru că dânsa nu mai e în parohie la el și să nu se supere părintele că merge peste el și îi face treaba. Iar dacă acesta îi dă acordul, părintele vine și face ce trebuie.
Fratele meu, de bună credință, a mers la casa unde slujește acesta, dar nu a găsit niciun număr de telefon și niciun program de spovedit, era marți după masă și aveam nevoie pentru miercuri.
A revenit iar la părintele …. și a cerut numărul de telefon al preotului… Nu a răspuns, nici nu suna apelul, deși a fost sunat de mai multe ori și nu consecutiv. Retoric vă întreb, noi ai cui rămânem totuși?! Poate a fost prea din scurt?! Așa o fi, vina noastră, dar nevoia nu are program și nici noi nu ne putem plia pe programul dânsului mereu. Un număr de telefon era de bun simț să lase.
Că situația am rezolvat-o și vă comunic soluția chiar cu simț de răspundere din partea mea, deși poate o să o criticați, și vă spun că preotul care m-a ajutat nu are nicio vină.
A urcat fratele pe mama în mașină, în capot și pijama, și a mers acasă la preotul …. care a spovedit-o și împărtășit-o de dimineață, să își poată lua pastilele și să mănânce ceva consistent, proteic, în ziua următoare.
Vă atașez email-ului și programul de pe ușa casei unde a spus el credincioșilor că dumneavoastră l-ați trimis să slujească.
Îmi cer iertare iar și pentru ultima dată că am îndrăznit să scriu, deși m-am simțit frustrat și nu m-am consultat nici cu duhovnicul meu, dar îl voi înștiința de cele făcute, fiind deschis canonului ce-l voi primi.
V-aș mai scrie și că a trimis niște oameni de încredere ai dânsului și a luat datele mamei de buletin și semnătura că este de acord cu biserica acum două săptămâni și pe cele ale fratelui cu soția, pe motiv ca să ceară bani de la Patriarhie și Arhiepiscopie să facă biserica, să nu dea oamenii. Noi știm că nu există astfel de ajutoare pentru că tata, Dumnezeu să-l odihnească, a strâns bani prin sat și a muncit zile întregi când s-a ridicat biserica din sat, cot la cot cu ceilalți oameni și cu preotul. În plus, ce acord de biserică avea nevoie dacă, cu ceva săptămâni în urmă, îmi spunea fratele, au fost doi preoți de-ai dumneavoastră și au spus că se face biserică, că Sfinția voastră ați dat acordul.
Iertare pentru îndrăzneala mea și promit că voi fi mai bun față de scăpările identificate, dar sunt de părere că a tăcea și a răbda a dus sistemele din România unde sunt azi. Și dumneavoastră ați adus schimbări majore și frumoase în viața bisericilor din zonă. Bisericile nu pot fi construite decât pe adevăr și credință, cu dragoste față de Dumnezeu, dar și față de nevoile oamenilor, că și așa religia e greu încercată.
Un preot pe care îl citesc spunea că uneori oamenii simpli te pot ajuta să rămâi pe calea cea bună, este foarte subțire alunecarea de la adevăr în minciună. Totuși, cred că nimeni nu îndrăznește să îl corecteze și sper să nu-l abandonați, dar să îi îndreptați scăpările, pentru că sunteți singurul în măsură să o realizați.
Cu stimă,
Un creștin.”
