Preasfinția Voastră,
Preacucernici Părinți împreună slujitori,
Îndurerată familie și iubită adunare din Corăcăiești,
Iubiți frați și surori,
Slăvit să fie Domnul!
Slujba de înmormântare pe care am săvârșit-o acum pentru fratele Viorel Petrescu vine ca o încununare, ca o binecuvântată plinire a serilor de priveghere și a popasurilor de adunare care s-au ținut până în acest moment. La căpătâiul lui v-ați rugat și L-ați lăudat pe Dumnezeu prin cântare; cuvântul Domnului a fost vestit, încă o dată și încă o dată, căci adevărații creștini nu se satură niciodată a se adăpa din Apa cea vie (cf. Ioan 4, 11), „apa vieții” (cf.Apocalipsă 22, 17); n-a fost încă suficient timp pentru a depăna amintirile scumpe despre împreună-părtășia și lucrarea cu fratele Viorel; părinții și frații care au urcat la amvon au grăit, cu însuflețire, celor prezenți și celor ce au urmărit prin transmisiune online, despre viața jertfelnică, energică și plină de fidelitate, a fratelui Viorel, despre înaintașii lui întru credință, mai ales despre părintele Iosif Trifa, despre fratele Traian Dorz, despre lucrarea Oastei Domnului și despre misiunea ei în sânul Bisericii dreptmăritoare.
Apropiindu-ne acum de momentul când dăm țărânii trupul ce este trecător și încredințăm iubirii și iertării lui Dumnezeu sufletul fratelui Viorel, după care întâlnire deplină a tânjit toată viața, pun la inimile cernite dar pline de nădejde ale dumneavoastră următoarea întrebare: Ce iei cu tine de la aceste momente de rămas bun? Ce testament îți lasă fratele Viorel ție, părinte, frate sau soră care l-ai cunoscut? Când te vei întâlni cu el, ce s-ar bucura să vadă întru tine lucrat și, prin tine, în cei din jur? El a dus mai departe moștenirea primită de la fratele Traian, așa cum fratele Traian a fost cel ce l-a făcut mai aproape pe părintele Iosif: tu, duci mai departe lucrarea, mesajul fratelui Viorel?
Pe pieptul fratelui Viorel se află Crucea Domnului nostru Iisus Hristos; alături stă Evanghelia și icoana Învierii din morți. Îndrăznesc a crede că aici se află, în esență, ceea ce trebuie să luăm cu noi de la despărțirea (pământească și vremelnică, nu veșnică) de fratele Viorel.
Anul acesta, data de 7 aprilie, când ar fi împlinit vârsta de 72 de ani fratele Viorel Petrescu, este chiar Duminica a treia din Postul Mare, Duminica Sfintei Cruci. El ne amintește tuturor că nu există viață creștină decât în lumina Crucii Domnului Iisus. Că doar la piciorul Crucii am lăsat păcatele noastre, prin mărturisire și pocăință, pentru a ne schimba viața. Că iertarea lui Hristos dată nouă prin jertfa de pe Cruce și prin Învierea din morți nu devine lucrătoare automat, dacă eu nu mă schimb. Și numai dacă eu mă schimb, pot schimba și pe alții, și lumea din jur poate fi și ea schimbată. Viața fratelui Viorel ne învață că numai luând „în fiecare zi” Crucea lui Iisus, prin lepădare de sine, Îi putem urma Lui și îl putem mărturisi pe El (Luca 9, 23); și că cine nu-și poartă crucea, nu poate fi cu adevărat ucenic al Lui (Luca 14, 27). Că luând Crucea, „eu sunt răstignit pentru lume și lumea pentru mine” (Galateni 6, 14). Nu mai aparțin acestei lumi care Îi întoarce spatele lui Dumnezeu. Dar sunt dator a-L vesti acestei lumi pe Cel răstignit de dragul tocmai a acestei lumi, deși ea L-a respins, cu toate că „întru ale Sale a venit” (Ioan 1, 11). Cine i-a dat fratelui Viorel putere și energie, entuziasm și încredere, răbdare și nădejde dacă nu ochii ațintiți asupra Crucii Domnului Iisus? Cum a fost el până și într-un cătun cu patru-cinci surori dacă nu dorința arzândă de a plini chemarea pe care a primit-o?
„Mulți (…) se poartă ca dușmani ai Crucii lui Hristos” ne spune, realist Sf. Ap. Pavel (Filipeni 3, 18). Lucrarea Bisericii și lucrarea Oastei nu găsește teren prielnic dintr-o dată; nici apostolii și nici părinții sfinți din viața Bisericii de mai înainte și de mai aproape de noi n-au avut lucrare ușoară. Nici noi nu vom avea. Dumnezeu ne-a arătat, spune tot Sf. Pavel, „ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte” (1 Corinteni 4, 9); „am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor până astăzi” (1 Corinteni 4, 13); cu nădejdea la răsplătirile de sus, socotim „că batjocorirea pentru Hristos este mare bogăție decât comorile Egiptului” (Evrei 11, 26); de dragul Lui, suntem „în osteneală și în trudă, în privegheri adeseori (…), în posturi de multe ori” (2 Corinteni 11, 27); „până în ceasul de acum flămânzim și însetăm; suntem goi și suntem pălmuiți” (1 Corinteni 4, 11), ca El, Domnul, în Ghetsimani și pe Golgota; dar tot de la El, de la Hristos Domnul, am învățat ca „ocărâți fiind”, să binecuvântăm, „prigoniți fiind”, să „răbdăm”, „huliți fiind”, să ne rugăm (1 Corinteni 4, 12-13).
Acestea le-a lucrat și fratele Viorel, pentru că așa a învățat și el, la rându-i de la fratele Traian. Din 1964, de când l-a cunoscut, fratele Viorel a dat mărturie despre adevărul cuvântului spus de Sf. Pavel: „de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți” (1 Corinteni 4, 15). Fratele Traian a fost părinte care l-a născut prin Evanghelie pe fratele Viorel. De la el a învățat și mai adânc ce înseamnă să-ți duci Crucea; 17 ani de închisoare pentru credință și mai ales ultimii doi în celula morții, dimpreună cu tâlharii și răufăcătorii n-au izbutit să-l clatine pe fratele Traian; să-l facă a se lepăda de Biserica Ortodoxă, de Cruce, de Hristos; „am fost în iad”, îi spunea el fratelui Viorel; dar numai acolo, cum ne învață Părinții Bisericii, a putut cunoaște puterea Crucii și nădejdea izbăvirii, adică a Învierii.
Pentru mulți dintre dumneavoastră, fratele Viorel v-a fost tatăl; nu doar 11 copii, cei după trup a avut, din dragostea viețuirii atât de frumoase cu sora Elena; nu doar cei peste 35 de nepoți îl plâng acum; toți îi sunteți în Duhul Sfânt, copiii și nepoți; mulți învățători ați avut; mulți vor mai fi și de acum în Corocăiești sau altundeva; dar pentru dumneavoastră, frații ostași de aici, pentru cei mai mulți din Bucovina, el, fratele Viorel, v-a fost părinte, v-a crescut în duhul Evangheliei lui Hristos, v-a însuflețit și povățuit, v-a ținut aproape de Biserică.
Fiți dar, urmași vrednici ai lui! Aseară PS Daniil, citând un verset din cartea Facerii (23, 6) despre Avram, îl numea pe fratele Viorel „un voievod al lui Dumnezeu”. Voievodul care ctitorește, voievodul care poartă grijă de ai săi, voievodul care este iubit. Fiți urmași de voievod! „Fiți următori ai lui”, precum și el i-a urmat pe cei de dinainte, și toți pe Hristos (1 Corinteni 4, 16). Purtați-vă Crucea! Nu vă rușinați de ea! Rămâneți fideli ei și fideli lucrării curate și sfinte a Oastei! Adăpostiți-vă în Biserica pe care stă Sfânta Cruce! Întăriți-vă prin privirea la chinurile lui Iisus când sunteți în lipsuri, prigoniri și nevoi! Cu gândul recunoscător că „zapisul” greșelilor a fost șters și pironit Cruce (Coloseni 2, 14), ridicați-vă, atunci când sunteți căzuți, din lucrarea celui care, biruit fiind și „dat de ocară în văzul tuturor” prin Cruce (Coloseni 2, 15), nu încetează a-i lupta și acum pe cei care o poartă. Veți fi ocărâți și prigoniți? Nu încetați a binecuvânta și ierta! Vi se zăgăzui încercarea de propovăduire? Nu conteniți a binevesti! De ce în ajun de înainte prăznuire l-a chemat Domnul pe fratele Viorel, dacă nu, și prin aceasta, să ne dea mărturie că bună-vestire a fost toată viața lui, nu numai cuvântul și propovăduirea lui? Și că da, bună-vestirea noastră, a preoților și a tuturor fraților și surorilor se cade a fi necontenită. Prin felul cum trăim. Prin ceea ce spunem. Prin ceea ce lucrăm. Prin ceea ce gândim. Căci „vai nouă, dacă nu vom binevesti” (1 Corinteni 9, 16).
Unul dintre cele mai îndrăgite pasaje din Sfânta Scriptură pentru fratele Viorel a fost cel care se citește chiar la slujbele de prohodire, din Evanghelia după Ioan, capitolul al cincilea. Dar el spunea, în același duh cu Sfinții Părinți ai Bisericii, că nu doar despre învierea de obște ne vorbește aici Hristos Domnul. Înainte de a vesti că „toți cei din morminte vor auzi glasul Lui” (Ioan 5, 28), la „trâmbița cea de apoi” (1 Corinteni 15, 52), „și vor ieși, cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândei” (Ioan 5, 29), Iisus dă mărturie despre o altfel de înviere și despre viața veșnică încă de acum. „Cel ce ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică” (Ioan 5, 24); are viață veșnică; nu o va avea. Numai cel ce ascultă cuvântul Evangheliei, cel ce trăiește după Evanghelie trăiește cu adevărat (adică în Adevăr), este viu cu adevărat. Înainte de întoarcerea cu toată inima, de pocăința noastră adâncă, și mereu înnoită înaintea lui Dumnezeu, „eram morți prin păcatele noastre” (Efeseni2, 5). Dar când inima se deschide pentru Domnul „acum este” ceasul (nu doar „vine” cândva, mai încolo, mai târziu), când „morții (prin păcat, n.n) vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25). Fratele Viorel pomenea deseori despre schimbarea de accent a mesajului pe care părintele Iosif a făcut-o după cercetarea lui de către Duhul Sfânt în acea binecuvântată noapte de Anul Nou 1923; troparul Învierii, în lumina nădejdii căruia și noi îl petrecem astăzi pe fratele Viorel, ar trebui să răsune de fiecare dată, nu doar de Paști, „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și nouă, celor din morminte viață dăruindu-le”. Și vă întreb, și mă întreb: Intrând acum în primul an din cel de-al doilea secol de lucrare a Oastei Domnului, purtăm noi așa cum se cuvine mesajul acestei învieri din moartea păcatului, precum ne-au învățat părinții noștri? Dăm noi mărturie că am auzit „glasul Lui” și că la acest auz, am înviat? Este viața mea viață a celui înviat? Suntem chemați, prin viul din noi – și o, Doamne, cât de „viu” a putut trăi, și propovădui fratele Viorel – să fim martori că am „văzut” și am trăit noi înșine Învierea lui Hristos. Căci spune un mare Sfânt la Bisericii, Sf. Simeon Noul Teolog:
„Cei mai mulți oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puțini sunt cei ce o au și o văd în chip curat; (…). Căci nici preasfântul cuvânt, pe care-l avem (…) în fiecare zi în gură, nu spune: «Învierea lui Hristos crezând», ci «Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sântului Domnului Iisus, Celui singur fără de păcat». Cum deci Duhul Sfânt ne îndeamnă să zicem acum «Învierea lui Hristos văzând», (…), deși n-am văzut-o, de vreme ce Hristos a înviat odată pentru totdeauna acum o mie (două mii, n.n.) de ani, și nici atunci nu L-a văzut cineva înviind? Oare dumnezeiasca Scriptură vrea ca noi să mințim? Să nu fie! Dimpotrivă, ea ne îndeamnă mai degrabă să spunem adevărul: și anume că în fiecare din noi, cei credincioși, are loc Învierea lui Hristos, și aceasta nu o dată, ci în fiecare clipă, atunci când, precum spuneam, Însuși Stăpânul Hristos învie în noi (s.n.)”.
Și cum învie Hristos în noi? Dacă am văzut că este o răstignire de fiecare zi, este și un paște în fiecare zi, care, după mărturia Sf. Teodor Studitul, „este „curățirea păcatelor, zdrobirea inimii, lacrima pocăinței, curăția conștiinței, omorârea mădularelor celor pământești, desfrânarea, necurăția, patima, pofta cea rea (Col 3, 5), și orice altă răutate lucrată”. Cum spune un alt Părinte al Bisericii „nu trebuie să fie nicio clipă în care să nu prăznuim Paștile, cuvânt care înseamnă «jertfă de trecere», căci prin fiecare gând, cuvânt și faptă nu încetăm să trecem (s.n.) de la treburile acestei vieți la Dumnezeu, grăbindu-ne spre cetatea Sa dumnezeiască”.
Fratele Viorel se pregătește acum a intra în cetatea cea dumnezeiască. În Ierusalimul cel de Sus. Se va întâlni acolo cu părinții săi Neculai și Maria și cu frații săi trecuți mai înainte la Domnul. Îi va vedea pe cei doi prunci ai lui, pe care Dumnezeu i-a chemat mai dinainte. Îi va reîntâlni pe frații săi întru Domnul, preaiubiți, Arcadie, și Ioan, dar mai ales fratele Traian. Îl va cunoaște acum, față către față, pe părintele Iosif. Se va adăuga la ceata biruitoare a ostașilor bineplăcuți lui Dumnezeu.
Fratele Viorel Petrescu, cel tare ca piatra, și ziditor al casei sufletului pe stâncă (Matei 7, 24-29), pe piatra credinței (cf. Matei 16, 19), cum s-a spus aici, pleacă mărturisind, cu smerenie: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit” (2 Timotei 4, 7). Pleacă purtând dragostea și prețuirea sfințiilor și frățiilor voastre. Poartă cu el binecuvântarea părinților și ierarhilor cu care a lucrat, cu care s-a sfătuit, cu care a colaborat pentru continuarea lucrării Oastei în sânul Bisericii. Îi aducem acum mulțumire, în numele părintelui arhiepiscop Calinic, pentru frumoasă împreună lucrare de anii trecuți.
Și încă o dată vă spune tuturor fratele Viorel: ați auzit „c-am murit / nu vă-ntristați prea tare, / cine-a cântat și-a suferit / pentru Iisus Cel Răstignit /acela-n veci nu moare”. Și continuând, în versurile dulci ale iubitului său Traian Dorz: „Voi țineți Sfântul Legământ /și lupta voastră bună /căci la sfârșitul nostru sfânt /noi nu ne ducem spre mormânt / ci mergem spre cunună!” Vă roagă așadar: țineți Legământul Sfânt! Duceți mai departe lucrarea! Luptați lupta cea bună! Fiți următori ai mei, precum și eu am fost al lui Hristos! În această lumea a păcatului, fiți mărturisitori ai Crucii și Învierii lui Hristos! Arată, că în tine mai întâi a înviat Hristos și că viața ta este răstignită, de dragul lui Hristos! De voi va depinde viitorul Oastei! Și vai, vinovați veți fi dacă nu o veți păstra curată, limpede, nimic adăugând și nimic scoțând (cf. Apocalipsă 22, 18-19)!
Primește Doamne, osteneala multă și dragostea pentru Oaste și Biserică a fratelui Viorel! Ia aminte, în milostivirea ta, de talanții lucrați, de lacrima cursă, de sămânța aruncată de el în ogorul Tău! Iartă-i greșelile, că „nu este om care să trăiască și să nu greșească”. Dăruiește-i și lui, „cununa cea neveștejită a măririi” (1 Petru 5, 4), „cununa vieții”, căci credincios Ți-a fost, până la moarte (cf. Apocalipsă 2, 10). Și spune-i și lui, cum cu bucurie i-ai întâmpinat pe cei ce Te-au iubit și Te-au mărturisit pe Tine, cu toată viața și puterea lor:
„Cei ce ați umblat pe calea cea strâmtă și cu chinuri, toți care în viață, crucea ca jugul ați luat și Mie ați urmat cu credință, veniți de luați darurile pe care le-am pregătit vouă și cununile cerești”.
Veșnică să-i fie pomenirea, din neam în neam. Amin.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților