Filele din istoria bisericii așezate sub ocrotirea Sfântului Ilie din Rădăuți au fost îmbogățite astăzi, 3 martie 2024, cu lumina și bucuria unor evenimente deosebite, primirea arhiereștii binecuvântări prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și instalarea noului paroh al acestei comunități formate din vrednici bucovineni.
După tradiționala primire a ierarhului cu pâine și cu sare, dar și cu flori, în cea de-a XXXIV-a Duminică după Pogorârea Sfântului Duh și a doua duminică a Triodului, numeroși credincioși s-au alăturat în rugăciune participând la Sfânta Liturghie săvârșită sub protia Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, alături de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier eparhial la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, consilieri ai Centrului Eparhial Suceava, precum și pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei, dar și de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu”, dirijați de arhid. Ilie Leonte.
La momentul Chinonicului, arhim. Hrisostom Rădășanu a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a explicat înțelesul duhovnicesc al Evangheliei acestei zile, mesaj scripturisitc care se dovedește a fi un îndemn pentru a începe urcușul nostru duhovnicesc. A fost punctat faptul că din cuvintele tatălui se înțelege că există iertare, dar omul are datoria de a lucra pentru dobândirea harului, sufletele fiind cele care trebuie să caute izvorul iertării pentru a se putea mântui. Preacuvioșia sa a explicat și înțelesul ieșirii cu Sfânta Evanghelie în cadrul Sfintei Liturghii, precum și simbolistica epitrahilului, piesă vestimentară ce ne trimite cu gândul la tatăl căzut pe grumazul fiului și care închipuie brațele lui Dumnezeu care vin spre noi.
„Îl vedem pe fiul cel risipitor care se întoarce, după o experiență nefericită, la casa tatălui său și acolo apare o expresie foarte interesantă, că tatăl, văzându-l de departe, a alergat în întâmpinarea lui și, căzându-i pe grumaji, l-a îmbrățișat. De atunci am căpătat noi obișnuință, asemenea tatălui din Evanghelie, tații, părinții din Biserică, să poarte pe grumaz această bucată de pânză formată din alte două bucăți care închipuie brațele cele două întinse a primire, a îmbrățișare, pe umerii tuturor acelora care vor să vină, după o viață în păcat, sau în neputință, în neascultare, sau în răutate.”
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a mulțumit părintelui consilier pentru cuvântul de învățătură și credincioșilor prezenți pentru împreuna-rugăciune, iar pr. protoiereu Ionel Maloș a dat citire deciziei de numire a preotului paroh, prin care au fost prezentate pe scurt atribuțiile și obligațiile statutare ce revin acestuia odată cu nouă responsabilitate.
La momentul rânduit, Preasfinția Sa a înmânat pr. Ionuț Isopescu decizia chiriarhală de numire în funcția de preot paroh, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, ca semn al îndatoririi sale de a păstori turma lui Hristos. Apoi i-a adresat acestuia un cuvânt de încurajare și de responsabilizare, îndrumându-l să poarte de grijă, ca într-un căuș al palmelor, de sufletele celor încredințați lui spre păstorire.
„Primiți toate frumusețile lucrurilor bune care s-au împlinit aici și este de datoria sfinției voastre ca, primindu-le, prețuindu-le și în duh de recunoștință față de cei care au fost înainte și față de cei care acum vă susțin, să le duceți pe mai departe, să le înmulțiți, să le sporiți, ca darul care vi s-a făcut astăzi să nu devină unul care se așterne în pământ, care se acoperă cu pământ, ci să aducă rodire nu doar 30, de ce nu 60, de ce nu 100? Intrați într-o slujire minunată, dar o slujire care vine la pachet cu multe provocări. Nu voi sta acum să vi le enumăr pe toate, dar întru această slujire nu sunteți singur, părinte Ionuț. Ați văzut că sunt oameni care țin la sfinția voastră. Părintele Arhiepiscop Calinic, care v-a investit cu această slujire, vă este pe mai departe alături cu sfaturi, cu rugăciunea, cu mustrarea, dacă va fi nevoie, tot spre îndreptare. Astfel încât porniți la drum nu doar cu temere, firească până la un punct, cu emoțiile firești până la un punct și cu toată nădejdea în mila, în ocrotirea lui Dumnezeu și în oamenii care vă stau alături.”
Pr. Ionuț Isopescu, noul paroh al Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Municipiul Rădăuți, cel care ocupă și funcția de consilier eparhial al Sectorului Educațional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, le-a vorbit celor prezenți despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu revărsată asupra sa, dar și despre binecuvântarea Sfântului Ilie oferită familiei sale. Sfinția sa a adus mulțumiri tuturor celor care i-au fost aproape la începutul slujirii preoțești, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, clericilor prezenți, numeroasei familii, precum și Pr. Mihai Fediuc, fostul paroh al acestei comunități, în ultimii 30 de ani. În încheiere, părintele i-a încredințat pe cei prezenți de toată râvna și dragostea, aducând în atenție un fragment despre iubirea frățească din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, călăuză la începutul acestei slujiri, dar și din Capitolul 25 al Sfintei Evanghelii după Matei.
„Aflându-mă, așadar, la acest moment de început, se cuvine a aduce slavă si mulțumire lui Dumnezeu pentru toate cele rânduite în viața și în familia mea si pentru că m-a găsit vrednic, chiar și în nevrednicia mea, pentru această înaltă slujire preoțească în mijlocul comunității Parohiei „Sfântul Ilie”. Sunt dator a aduce mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care prin această numire m-a onorat cu un vot de încredere ce mă responsabilizează foarte mult la săvârșirea unei pastorații și a unei misiuni care să fie întâi de toate bineplăcută lui Dumnezeu, spre mântuirea mea și a tuturor celor încredințați spre păstorire. Mulțumiri se cade a vă transmite și Preasfinției Voastre, Preasfințite Părinte Damaschin, pentru că ați binecuvântat acest moment de început cu Sfânta Liturghie arhierească, dar si pentru bucuria de a fi binecuvântați de slujirea și punerea mâinilor Preasfinției Voastre la Taina Sfintei Cununii, la cele două hirotonii, întru diacon și preot, și la cele două hirotesii, întru arhidiacon și iconom stavrofor. Un gând de mulțumire doresc a-l îndrepta către părintele protopop al Protopopiatului Rădăuți, pr. Ionel Constantin Maloș, pentru tot sprijinul oferit în această perioadă, dar și în pregătirea acestui moment, asigurându-l de bună colaborare și de fiască ascultare în relație cu Protopopiatul. Totodată, îndrept gândul meu de mulțumire și recunoștință către părintele Mihai Fediuc, păstorul dumneavoastră din ultimele trei decenii și ctitorul bisericii în care ne aflăm, pentru prietenia cu care m-a întâmpinat în această parohie și pentru toate sfaturile oferite. (…) Iubiți credincioși, un singur gând doresc să vă mai așez la inimă și mă rog lui Dumnezeu să împlinească ceea ce voi spune cu fiecare dintre noi, cei prezenți astăzi în Casa Lui, clerici și credincioși. Mă rog Domnului ca la sfârșitul lucrării noastre pământești să ne bucurăm cu toții de cuvintele pe care peste numai o săptămână le vom asculta la Sfânta Evanghelie în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. De această bucurie fără de sfârșit să ne facă pe toți vrednici Dumnezeul Slavei.”
La final, în semn de mulțumire, noul paroh a dăruit Preasfinției Sale o bederniță cu Acoperământul Maicii Domnului, iar credincioșii au primit iconițe cu chipul Maicii Domnului, precum și alte daruri.
Pr. Ștefan Mihalcea
Irina Ursachi
Foto credit: Antonie Filip