„Biserica – statornica şi râvnita Casă părintească – este întotdeauna pregătită să ofere ospăţul cuvenit în cinstea întoarcerii fiilor risipitori.” – a fost unul dintre mesajele transmise cu prilejul Duminicii Întoarcerii Fiului risipitor, a XXXIV-a după Pogorârea Sfântului Duh, de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
La ivirea zorilor, în cea de-a treia zi a primei luni de primăvară, 3 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”. Din soborul împreună slujitor au făcut parte arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și protos. Gavriil Zorilă.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, iar în cadrul slujbei, la momentul rânduit, teologul Florin-Ionuț Cristinaru a primit, prin mâinile ierahului, hirotonia întru diacon pe seama Capelei Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
În cuvântul de învățătură intitulat „Orice întoarcere este posibilă!”, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a tâlcuit înțelesul Parabolei Fiului risipitor, oglindirea situaţiei cu care se confrunta Iisus la acea vreme „întrucât ascultătorii Săi se considerau a fi în poziţia fiului cuminte, care urma să decidă dacă va accepta invitaţia tatălui iubitor şi iertător şi dacă-i va împărtăşi bucuria.” Ierarhul a evidențiat simbolistica fiecărui element regăsit în poate cea mai cunoscută pericopă evanghelică, capitolul al XV-lea al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca, care surprinde bucuria întoarcerii omului de la păcat.
„Tatăl este campionul unei iubiri care, deşi a rămas acasă, l-a însoţit pe copilul său chiar şi când acesta şi-a pierdut înfierea, mergând în acea ţară îndepărtată de Dumnezeu. Iubirea tatălui, prezent în mod discret, este de fapt cea care îl face să-şi vină în sine; practic, este cea care dizolvă patimile din el şi îl aduce la starea de venire în sine, ca să nu mai dorească statutul de argat, ci redobândirea calităţii de fiu. Din acest motiv, discursul său se opreşte imediat după recunoaşterea greşelii şi nevredniciei. Sinele este o sinteză între idealitate şi realitate. Prin cunoaşterea sinelui, existenţa capătă sens. Descoperindu-şi sinele, omul îşi află sensul interior şi îşi autentifică atributul său de fiinţă spirituală. Aceasta ne face să înţelegem de ce tatăl trece peste toate neplăcerile pe care i le-a pricinuit fiul său neascultător şi dă poruncă – atunci când propriul copil se întoarce – să fie repus în demnitatea de dinaintea plecării din casa părintească. Tatăl transformă cuvintele rugăciunii celui întors în opusul lor, tratându-l nu ca pe un argat, ci ca pe un oaspete de seamă. În acest sens, i-a dat cele trei însemne pe care Iosif le primise din mâna lui Faraon, atunci când l-a numit mai mare peste tot pământul Egiptului (Facerea 41, 42). Astfel, i-a dat haina cea mai bună, cea dintâi, simbolul redobândirii darurilor pierdute prin păcat (II Corinteni 5, 4); inelul, simbolul autorităţii (I Macabei 6, 15) şi al logodirii cu Dumnezeu; şi încălţămintea, simbolul omului liber (Ieşirea 12, 11).”
Totodată, ierarhul a subliniat importanța pocăinței în relația creștinului cu Dumnezeu și implicit cu drumul către desăvârșire. A fost evidențiat și faptul că fiul pierdut și regăsit poate fi oricare dintre noi, venirea în sine fiind dovada căinței, dar și a dragostei Tatălui Ceresc revărsată asupra noastră.
„Prin această întreită cinstire a fiului risipitor, care prin venirea în sine, prin recunoaşterea greşelilor şi prin mărturisirea lor parcurge, de fapt, în interiorul său, această înălţare duhovnicească în trei trepte, tatăl îşi pregăteşte fiul pentru a fi vrednic să participe la masa pascală. Tot astfel ne cere şi Părintele ceresc să ne pregătim, trupeşte şi sufleteşte, pentru a lua parte la cina euharistică şi a ne face părtaşi bucuriei pe care ne-a adus-o şi ne-o aduce pururea Hristos, Fiul Său, prin împărtăşirea euharistică. El este pururea în stare de jertfă, adică este prezent în chipul viţelului jertfit, spre bucuria tuturor celor rătăciţi care se întorc în casa părintească. Faptul că toate troparele ce fac referire la fiul risipitor sunt la persoana întâi singular ne încredinţează de adevărul că noi trebuie să ne identificăm cu acesta. Aşa cum am urmat pilda vieţii lui păcătoase, trebuie să urmăm şi venirea lui în sine şi întoarcerea la Dumnezeu.”
Irina Ursachi
Foto credit: Arhid. Vasile Plămadă
