Pericopa evanghelică rânduită azi ne pune în față un serios avertisment: adevăratul ucenic al Domnului Hristos nu va avea nevoie de semne din cer, așa cum, din nefericire, astăzi, există un rău obicei pe alocuri. Dacă citim cu atenție textele biblice, observăm că orice persoană care se atașează cu credință puternică de Domnul va avea parte de binecuvântare, în sensul că Dumnezeu umple pe cei flămânzi cu bunătăți (Luca 1, 53).
Aprofundând ideea de aici, un text din Apocalipsă, parte a cerinței lui Dumnezeu, adresată Bisericii din Pergam (Apoc. 1, 12-17) lansează avertismente pentru liderii religioși care conduceau poporul la o stare decadentă. Zice textul că doar cel care devine biruitor va primi din mana cea ascunsă (Apoc. 1, 17). Aghiograful, de fapt, lansează un mesaj permanent valabil pentru toți: adevărata mâncare, singurul semn valabil, o reprezintă hrana duhovnicească, iar aceasta se află în antiteză cu gândirea reducționistă, axată pe atașamentul lucrurilor empirice, dar trecătoare. Pe de altă parte, credincioșii care stăruie în fidelitate, păzindu-se de toate învățăturile răstălmăcite, devin puternici în duh, având tăria de a birui puterile potrivnice. Astfel, în perioada Vechiului Testament, de pildă, Iosua îi sfătuia pe israeliți să nu se teamă de „poporul din țară”, respectiv de locuitorii Canaanului, deoarece Dumnezeu îi va face să devină „pâinea noastră” (Numeri 14, 9); altfel spus, citit în cheie duhovnicească, textul ne arată încă un semn al ajutorului primit de credinciosul care face eforturi serioase și constante de a fi la adăpost față de învățăturile dăunătoare, aproape în totalitate răstălmăcite.
De fapt, profetul Isaia zice că a asculta cu atenție cuvântul lui Dumnezeu este la fel cu a mânca pâine (Isaia 55, 2), imagine care, în Pilde va fi reluată; acolo, Înțelepciunea adresează o invitație celor înțelepți: „veniți să mâncați din pâinea mea” (Pilde 9, 5). Se înțelege de ce, pentru evrei, pâinea și mana cerească au devenit adevăratele icoane ale Torei.
Deși din punct de vedere biblic aluatul poate avea și valențe neutre sau pozitive (Matei 13, 33; Luca 13, 21), în mod constant el denotă un simbol al lipsei de sfințenie; de aceea, unele scrieri rabinice folosesc aluatul sub denumirea de yēșer hara (influența rea). În această pericopă sensul este bivalent: el semnifică pe de o parte orbirea față de adevărata identitate a Domnului Hristos și, pe de altă parte, devine imaginea evidentei opoziții față de Împărăția cerurilor descoperită oamenilor de și în Iisus Hristos.
De aceea, coșurile, privite descrescător, prima dată douăsprezece, apoi, șapte, arată declinul puterii miraculoase a Domnului ca efect al respingerii Sale de către israeliți; ele mai sunt și un indiciu că timpul pe care îl avem la dispoziție pentru a răspunde pozitiv Domnului se scurge, solicitându-ne o atenție deplină la respectarea cuvintelor Sale mântuitoare.
Pr. Claudiu-Ioan COMAN
