Întâlnirea Mântuitorului Hristos cu acest ,,tânăr bogat’’ scoate în evidență câteva învățături importante. În primul rând este relevant modul de adresare al tânărului. Hristos îl corectează, neacceptând să fie numit bun fără a include aici pe Dumnezeu Tatăl ( ,,De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu’’). Hristos vrea să arate că El, Dumnezeu Fiul, nu are altă bunătate decât numai aceea care este în Dumnezeu Tatăl (Origen, Despre principii). Mântuitorul Hristos nu ar fi respins apelativul de bun dacă i-ar fi fost atribuit ca Dumnezeu. ,,Numai prin participarea la bunătatea divină poate deveni o creatură rațională bună’’ (Ilarie de Poitiers, Despre Treime). Alți scriitori bisericești interpretează ca lipsită de onestitate această adresare a tânărului, considerând-o ca fiind făcută de formă, ,,cu gura și nu cu inima’’ (Epifanie al Salaminei, Ancoratus).
Mai departe, tânărul adresează o întrebare de o importanță capitală: ,,ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?’’. Între sumedenia de întrebări pe care le primea Hristos, inclusiv cele ale fariseilor, care încercau să-L ispitească astfel, singur aceasta i-a plăcut. Probabil din acest motiv Sf. Evanghelist Marcu menționează că Hristos l-a privit ,,cu dragoste’’ pe aceste tânăr.
În primul răspuns Hristos citează un pasaj din cartea Deuteronom (,,Știi poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta’’, 5,17-21), rezumând Decalogul, iar tânărul mărturisește că a respectat aceste porunci încă din copilăria sa. Dacă ceea ce spune este adevărat, atunci avem de-a face cu un caz vrednic de laudă, o rara avis: Un tânăr care, deși bogat, deci oarecum predispus la mai multe ispite aduse de această bogăție, reușise să stea departe de ele.
Însă, cu toate că-și trăia viața în acord cu Legea mozaică, cu cele zece porunci, Hristos îi spune că ceva îi lipsește din punct de vedere spiritual și îi adresează o provocare care avea să-l ducă pe o treaptă superioară a desăvârșirii – renunțarea la toată bogăția sa și urmarea lui Hristos. Tânărul este practic invitat să devină ucenic al lui Hristos (,,luând crucea, vino și urmează Mie’!’).
Refuzul și mâhnirea tânărului scot la iveală un profund atașament al lui de propria avere. Exemplul acestui tânăr bogat este un avertisment pentru noi toți, un îndemn de a revizui criteriile care ne ghidează existența. Ne învață că bogăția cea mai mare nu este de fapt despre posesiune, ci despre dăruire. Cel mai bogat este cel care (se) dăruiește cel mai mult. Așa cum Iisus îl invită pe tânărul din evanghelie să nu mai fie un strângător de averi, ci un căutător de comori, tot astfel ne invită și pe noi, iar răspunsul la această invitație face sau nu din noi ucenici ai Lui.
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
