,,Și apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărțire și să o lase. Și răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta; dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa. Și vor fi amândoi un trup; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăși despre aceasta. Și El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta, săvârșește adulter cu ea. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, săvârșește adulter.’’
Citim despre o altă încercare a fariseilor de a-L atrage pe Hristos în discuții pe teme dificile, ca apoi, folosind cele spuse de El să Îl acuze de nerespectarea Legii. Problema divorțului fusese deja destul de intens dezbătută în spațiul teologic iudaic. Pornind de la textul ,,De va lua cineva femeie și se va face bărbat ei, dar ea nu va afla bunăvoință în ochii lui, pentru că va găsi el ceva neplăcut la ea, și-i va scrie carte de despărțire, i-o va da la mână și o va slobozi din casa sa’’’ (Deuteronom 24,1) rabinii au interpretat motivul pentru care un bărbat putea divorța în două moduri: unii (școala lui Rabbi Shammay) susțineau că singurul motiv pentru divorț era infidelitatea conjugală (adulterul), alții (școala lui Rabbi Hillel) considerau că motivele puteau fi mult mai multe și mai puțin grave. Iisus nu se lasă însă antrenat în aceste dispute, ci este foarte tranșant, aratând că este total împotriva divorțului.
Importanța monogamiei în creștinism se poate constata încă din zorii umanității. Dumnezeu creează primii doi oameni bărbat și femeie, arătând prin aceasta care este calea firească de viețuire a celor doi. Dacă ar fi fost voia Sa, ca bărbatul să aibă mai multe femei (ex. poligamia practicată în Islam) sau să divorțeze oricând pentru a lua altă femeie, Dumnezeu ar fi creat inițial un bărbat și mai multe femei (Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Matei).
Insistența ucenicilor Lui (aceștia cer lui Hristos să le răspundă și în privat la aceeași întrebare) arată cât de importantă era această chestiune, iar insistența Mântuitorului de a se face cât mai clar înțeles (,,Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta, săvârșește adulter cu ea. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, săvârșește adulter’’) arată că e o problemă în care nu e loc de negociere.
Pasajul ar trebui să ne facă atenți la sacralitatea căsătoriei. Nu întâmplător Cununia este așezată între cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii. Cele spuse de Hristos – ,,va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa. Și vor fi amândoi un trup; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă’’ (pasaj integrat și în rugăciunile de la slujba Cununiei) – ar trebuie să determine pe cei căsătoriți să realizeze că scopul ultim al căsniciei este mântuirea reciprocă a soților, iar modul în care își trăiesc viața îi va face să rămână sau nu în rânduiala și voia Sa.
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC