Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează în luna dedicată celebrării vieții conferința Viața – darul lui Dumnezeu.
Invitații speciali vor prezenta lucrări cu tematici diverse și vor împărtăși din experiențele care au contribuit la conștientizarea importanței darului Creatorului.
Evenimentul, transmis live pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Departamentul Media din cadrul Centrului Eparhial Suceava, va avea loc vineri, 26 martie 2021, începând cu ora 12:00.
Domnul dr. Valeriu Gavrilovici, șef al Secției de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava va prezenta lucrarea „Viață și vieți. Ne mai temem astăzi de moarte?”.
Psihologul Mihai Moisoiu de la Centrul Regional din Suceava al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane va vorbi despre „Schimbarea stilului de viață. Întărirea imunității – vindecarea traumelor”.
În cadrul evenimentului vor ține prelegeri și studenți membri ATOS (Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni). Andreea Gângă va prezenta materialul „Tinerii pentru viaţă”, iar Teodor Marcan va vorbi despre „Bucuria de a trăi”.
Lucrările conferinței vor fi moderate de părintele Justinian Remus Cojocar, directorul Departamentului Activități Tineret, Tabere, Proiecte Școli și Parohii.