În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, închinată Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, fragmentul evanghelic rânduit să se citească în bisericile ortodoxe, Pilda celor poftiți la cină, în versiunea lucanică, reiterează invitația de a ne pregăti și mai mult pentru întâlnirea cu Mântuitorul, nu doar la slăvitul praznic al nașterii Sale după trup, ci la fiecare ospăț euharistic.
În deschiderea ultimei săptămâni a Postului bucuriei, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, 17 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți, din care au făcut parte clerici ai Centrului Eparhial Suceava, precum arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, între care starețul acesteia, arhim. Serafim Grigoraș.
Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de părintele Lucian – Ionuț Tablan Popescu, a oferit răspunsurile liturgice. La momentul Chinonicului, membrii corului au susținut un scurt recital de colinde, bucurându-i pe toți cei prezenți și anticipând astfel cântările ce vor răsuna în zilele următoare în toate bisericile și la casele creștinilor, cântări care aduc aminte de imnurile păstorilor veniți acum 2000 de ani să se închine Pruncului din Betleem.
În timpul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Sfinția sa a tâlcuit mesajul ascuns de Mântuitorul în această parabolă, invitându-i pe cei prezenți la un moment de reflecție asupra modului în care au răspuns și răspund chemării de a fi oaspeți ai lui Dumnezeu. Preacucernicul părinte a evidențiat mai multe atitudini din partea creștinilor, de la găsirea a diferite pretexte pentru a nu fi prezenți până la pregătirea cu râvnă și trezvie sufletească pentru a nu risipi nici măcar o clipă din timpul comuniunii cu Împăratul Cerurilor, ascuns în „omul oarecare care a făcut cină mare și a chemat pe mulți”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a mulțumit părintelui protopop pentru cuvântul de învățătură și a adăugat că la Evanghelistul Matei, care relatează și el această pildă, însă sub forma nunții unui fiu de împărat, găsim un detaliu foarte interesant. Astfel, evanghelistul îl menționează pe un om care s-a alăturat celorlalți nuntași nepurtând haina de nuntă, care nu este altceva decât îmbrăcarea întru Duhul Sfânt. Fără a mai insista asupra înțelesului duhovnicesc al acestei mențiuni a Sfântului Evanghelist Matei, care se regăsește în predica postată pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, intitulată „Îmbrăcați-vă cu haina harului Duhului Sfânt!”, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe toți creștinii să se aplece și asupra textului pericopei apostolice citite în această zi, din Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, și nu numai. Pentru a evidenția frumusețea acestei epistole, Părintele Arhiepiscop a făcut un rezumat: „Astăzi v-a fost adus în atenția frățiilor voastre doar un text din capitolul al treilea al acestei epistole. Nu are decât patru capitole. Cu economie de cuvinte, am să vă spun că în primul capitol Sfântul Apostol Pavel laudă credința colosenilor, vorbește despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu și, totodată, își exprimă bucuria pe care o are din suferințele și pătimirile sale pentru credință. În capitolul al doilea face vorbire despre prorocii mincinoși și despre felul în care trebuie să-i abordăm atunci când ne întâlnim cu ei. În capitolul al treilea, din care face parte și textul care s-a citit astăzi în cadrul Sfintei Liturghii, vorbește despre omul cel nou care trebuie să se înnoiască, având credința sporită în Hristos. Totodată, în acest capitol face vorbire despre comportamentul părinților față de copii, al copiilor față de părinți, despre îndatoririle soților, despre comportamentul slugilor și al stăpânilor. Iar în capitolul al patrulea vorbește despre binefacerile rugăciunii și, desigur, aduce în atenție și despre lucrarea ucenicilor lui în ținutul Colose. Așadar, v-am creionat cuprinsul, ca să vă stârnesc curiozitatea citirii acestei epistole către coloseni.”
Înainte de a se îndrepta spre casele lor, închinătorii s-au bucurat de citirea de către chiriarhul locului a rugăciunilor de dezlegare și pentru sănătate, inclusiv pentru cei ce suferă de depresie, și de binecuvântarea prin stropire cu apă sfințită.
Pelerinii aflați la Catedrala Arhiepiscopală au gustat și din bucuria întâlnirii cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, mare făcător de minuni și grabnic ajutător, care și-a dorit din toată inima, încă din tinerețe, să fie părtaș nunții Fiului Împăratului Ceresc. Cinstitele sale moaște, așezate în paraclisul mănăstirii care îi poartă numele, sunt o mărturie vie că Sfântul Ioan se numără între casnicii lui Dumnezeu, iar rugăciunea lui are mare trecere înaintea tronului Preasfintei Treimi.