O altă variantă de traducere a textului vorbește despre cine ,,va fi piatră de poticnire unuia dintre aceștia mici’’. Expresia se referă la cei ce se fac semenilor lor, prin comportamentul lor (fapte, vorbe, atitudini, etc.), motiv de păcătuire, se referă la cei ce îi îndeamnă sau predispun la păcat pe alții. Cei ,,mici’’ sunt probabil numiți astfel pentru că, deși cred în Hristos, nu au încă maturitatea duhovnicească de a realiza ispita și de a o evita.
Pedeapsa pe care o vor primi cei ce smintesc pe alții va fi una foarte aspră. Mai aspră decât detestatul mod de execuție folosit de romani – înecarea prin legarea unei pietre de dimensiuni mari de gât și aruncarea în mare. Evreii, membri ai unui popor ce punea mare preț pe funeralii și avea un deosebit respect pentru momentul trecerii la Domnul, detestau în mod special această pedeapsă pentru că îi priva de propria înmormântare.
Îndemnurile lui Hristos de a ,,tăia’’/,,scoate’’’ mâna, piciorul, ochiul, trebuie, evident, înțelese la modul figurat. Aceste părți foarte importante, intime, omului pot trimite către orice ne este aproape, dar ne duce la păcat. Acestea pot fi, de exemplu, persoane foarte apropiate de noi, dar de care trebuie să ne distanțăm pentru a rămâne pe calea spre Viață, spre Împărăție.
,,Oricât de prieten ți-ar fi cineva – scrie Sf. Fotie al Constantinopolului în Exegeze la Evanghelia după Matei – dacă este lucrător și făcător de rele, dezlipește-te de el, evitând vătămarea sufletului și veninul ce-ți vine din comuniunea cu el’’.
Gheena, în limba ebraică Ghe-Hinnom (în traducere însemnând Valea Suspinului) este o vale situată la marginea de nord-vest a Ierusalimului. Deoarece acolo se aruncau și se ardeau gunoaiele, acest loc devine în Noul Testament un spațiu proverbial al gunoiului, al blestemului și nefericirii, prin extensie – locul damnării veșnice (iadul). În acel loc (de fapt o stare existențială, sprituală, nu un loc geografic) spune Hristos că ,,viermele lor nu moare și focul nu se stinge’’, descriind metaforic nesfârșitele suferințe cauzate de mustrările propriilor conștiințe ale celor damnați.
Din aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos desprindem importanța atenției, a trezviei spirituale. Un creștin autentic va fi întotdeauna atent la comportamentul său, la vorbe și fapte, astfel încât să nu aducă pe alții la păcat. De asemenea, această atenție duhovnicească este bine să fie extinsă și asupra a ceea ce lăsăm aproape de noi. Pe scurt, tot ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu trebuie evitat.
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
