- Mulțumește lui Dumnezeu pentru bucuria de a te fi luat din lume și de a te fi născut din nou spre o altă viață, asemenea celei a îngerilor.
- Retrage-te în pustiul bunelor pătimiri și al jertfirii de sine, pentru ca Hristos să Se așeze pe tronul inimii tale, ca început şi sfârșit a toate.
- Luptă neîncetat pentru cucerirea Împărăției lui Dumnezeu, prin asumarea Crucii și prin cultivarea neîntreruptă a virtuților în viața ta.
- Fii un om al rugăciunii, al postului, al privegherii, al păcii și al dragostei, virtuți care vor spori noblețea sufletului tău.
- Cuvântul Sfintelor Scripturi și al Sfinților Părinți să-ți fie hrană și băutură, iar slujbele Bisericii, prilej de bucurie şi desfătare duhovnicească.
- Viețuiește pe măsura voturilor și făgăduințelor monahale făcute, iar când acestea vor depăși limitele puterilor tale, cere și nădăjduiește în ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al tuturor sfinților.
- Nu sluji la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui mamona, ci orientează-ți viața spre o țintă precisă – sfințenia, la care ai fost chemat de Dumnezeu.
- Luminează cu strălucirea smereniei tale, prin mucenicia rugăciunii și a vieții în sărăcie de bună voie, pe cei care, asemenea ție, caută să urce scara ce duce către Cer.
- Afirmă-ți credința întru veșnicia lui Dumnezeu printr-o viață îngerească trăită în trup, oglindă a conștiinței curate și a inimii care arde de focul dragostei dumnezeiești.
- Asumă-ți cu responsabilitate această cale aspră și plină de încercări, ca să primești la ieșirea din această viață un „nume nepieritor”.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților